Valoarea totala de tranzactionare realizata la Bursa de Valori Bucuresti in primele 8 luni a depasit recordul inregistrat in tot anul 2022

Valoarea totala de tranzactionare realizata la Bursa de Valori Bucuresti in primele 8 luni a depasit recordul inregistrat in tot anul 2022

Piata de capital din Romania continua trendul ascendent si inregistreaza noi niveluri record dupa primele 8 luni ale acestui an, in special la nivelul indicatorilor care masoara lichiditatea. Valorea totala de tranzactionare cu toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a ajuns la un nou nivel record in perioada ianuarie-august. Tranzactiile totale s-au cifrat la 24,5 miliarde lei, echivalentul a 5 miliarde euro, in primele 8 luni ale acestui an. Comparativ cu primele 8 luni ale anului trecut, acest nivel este cu 60% mai ridicat. Ceea ce este remarcabil la nivelul consemnat pana acum in acest an este ca doar de doua ori pana acum in istoria BVB valoarea totala de tranzactionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piata Reglementata a BVB a mai depasit 20 miliarde lei. Astfel, un nivel peste acest prag a mai fost inregistrat la nivelul unui an intreg in 2021 (20 miliarde lei) si in 2022 (23,2 miliarde lei). Al doilea indicator de lichiditate, cel al valorii medii zilnice, a consemnat un avans procentual similar si a ajuns la nivelul de 147 milioane lei, echivalentul a 30 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numarul tranzactiilor a trecut, la finalul primelor 8 luni din acest an, pragul de 1 milion de tranzactii.

Cele mai lichide 5 societati listate la BVB in functie de valoare totala de tranzactionare realizata pe primele 8 luni au fost Hidroelectrica (H2O), Fondul Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) si Romgaz (SNG).

Topul primelor 5 companii din indicele BET care au avut cel mai mare ritm de crestere in primele 8 luni include Transport Trade Services (TTS), Aquila (AQ), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Sphera Franchise Group (SFG) si Purcari Wineries (WINE).

De la inceputul anului, piata de capital din Romania a crescut cu 17,8% prin prisma indicelui BET-TR, care include si dividendele. La finalul lunii august, indicele BET-TR afisa un nivel de 26.722 puncte. Indicele BET, care include cele mai lichide 20 de companii listate pe Piata Reglementata a BVB, a incheiat primele 8 luni la un nivel de 13.256 puncte, in crestere cu 13,7%. De altfel, cu exceptia BET-FI care a avut o scadere de 2,3%, toti ceilalti indici ai BVB au incheiat primele 8 luni cu un avans de doua cifre.

Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti, a declarat: „Piata de capital din Romania traverseaza una dintre cele mai bune perioade din istorie si ceea ce vedem acum reprezinta rezultatul unui cumul de factori si al eforturilor depuse de BVB si de comunitatea pietei de capital in ultimii 5 ani. Credem ca aceste rezultate trebuie consolidate nu doar celebrate si de aceea este mai important ca oricand sa avem predictibilitate si sa incurajam investitiile in piata de capital. Salutam declaratiile Guvernului Romaniei prin care mai multe companii in care statul e actionar majoritar vor lista pachete minoritare de actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, ceea ce va face ca statul roman sa pastreze controlul in aceste companii si sa beneficieze pe langa un plus de imagine si de venituri suplimentare folosind mecanismele oferite de piata de capital. Exemplul Hidroelectrica poate fi replicat, evident pastrand proportiile, si de alte companii din portofoliul statului relevante pentru economia romaneasca.”

Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti, a declarat: „Am primit semnale clare din partea Guvernului ca alte 3 companii de stat vor lista pachete minoritare de actiuni la BVB pana in 2026, ca parte a angajamentelor asumate prin PNRR, ceea ce reprezinta un mesaj favorabil pentru investitorii din Romania. Astfel, avem premise foarte bune ca economia romaneasca sa fie reprezentata si mai bine pe bursa locala, atat sectorial, cat si la nivelul participarii populatiei la fenomenul investitional. Tot in ceea ce priveste dezvoltarea pietei de capital in perioada urmatoare, proiectele noastre dezvoltate impreuna cu larga participare a comunitatii pietei de capital continua, si as aminti aici un proiect foarte important in acest tablou al dezvoltarii pietei precum cel de stabilire a Contrapartii Centrale in Romania, iar semnalele primite sunt incurajatoare. Unele dintre rezultate eforturilor depuse pana acum se vad deja si se reflecta in evolutia pietei, numarul companiilor listate sau numarul investitorilor comparativ cu ceea ce se intampla in urma cu 5 ani.”

Printre evenimentele cu impact semnificativ asupra pietei de capital se remarca oferta Hidroelectrica si continuarea trendului in ceea ce priveste numarul investitorilor in piata de capital. Oferta Hidroelectrica (H2O), lider in productia de energie electrica si principalul furnizor de servicii tehnologice necesare in Sistemul Energetic National, a fost derulata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, si a devenit cea mai mare oferta publica initiala (IPO) realizata vreodata la bursa romaneasca. IPO-ul Hidrolectrica a atras in total 9,28 miliarde RON (circa 1,9 miliarde EUR sau 2,1 miliarde USD) pentru 89,7 milioane de actiuni reprezentand 19,94% din numarul total de actiuni si a devenit cea mai mare oferta din Europa si a treia cea mai mare din lume luand in calcul IPO-urile realizate pana acum in acest an. Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piata Reglementata a BVB si este cea mai mare companie romaneasca listata la BVB din punct de vedere al capitalizarii.

Numarul investitorilor de pe piata de capital din Romania a continuat sa creasca si a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparatie, in 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru inseamna o crestere de 200% realizata intr-un ultimii cinci ani. Mai mult, odata cu depasirea pragului de 150.000 investitori, piata de capital din Romania a ajuns la un nou maxim istoric.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0