Directorii consiliilor administrative, preocupați de strategie și performanță

globes stuck upon each other. Image shot 2006. Exact date unknown.Mai mult de jumătate din directorii companiilor din România (58%) pun accent pe strategie și performanță, potrivit unui raport Deloitte –Global Director 360°: Growth from all Directions – lansatîn cadrul evenimentului “Raport asupra guvernanței corporative”, organizat împreună cu Bursa de Valori București.

Remunerarea executivilor (21%), pe de o parte, și criza financiară globală alături de anti-corupție și anti-fraudă (16%), pe de altă parte, se aflau pe primele locuri în preocupările directorilor din România. Studiul, ale căror date au fost culese în perioada septembrie-decembrie 2013, evidențiază evoluția preocupărilor legate de guvernarea corporativă, reglementare și conformitate, pe care companii din întreaga lume o au, în contextul provocator al mediului de afaceri actual.

Studiul Deloitte oferă perspectiva a 317 directori din consiliile administrative din companii publice și private din 15 țări din regiune.

“Problemele globale identificate de raport se regăsesc și pe agenda consiliilor de administrație din România. Aceste rezultate pot fi un indiciu conform căruia consiliile administrative își schimbă orientarea de la politici de austeritate la performanță”, a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România.

Sunt însă şi diferenţe între cum este privită o anumită problemă în România, comparativ cu abordarea de la nivel global. În cazul preocupărilor legate de guvernarea corporativă, 53% dintre directorii din România consideră că reglementările nu protejează interesele acţionarilor. Spre comparaţie, la nivel global, 70% dintre respondenţi consideră că reglementările privind guvernarea corporativă protejează interesele acţionarilor.

În ceea ce priveşte perspectivele directorilor intervievaţi pentru următoarele 12 până la 24 de luni, situaţia se schimbă ușor: în timp ce strategia și performanța rămân în topul priorităților directorilor (58%) alături de reglementare, guvernanță și conformitate (37%), creșterea afacerii câștigă teren în agenda acestora (de la 5% la 37% în viitor). În mod suprinzător, remunerarea executivilor este ștearsă complet din agenda directorilor, întrucât niciunul nu o mai ia în calcul. Mai mult, anti-corupția/anti-frauda nu mai sunt teme atât de importante, procentul respondenților interesați de aceste teme scăzând de la 16% la 5%.

Structura operațională câștigă teren semnificativ pe agendele viitoare ale directorilor, întrucât 16% dintre respondenți consideră că este o arie de interes.

La polul opus, printre problemele care ii preocupă cel mai puțin pe directorii consiliilor administrative se numără talentele, planificarea succesiunii la conducerea companiei, concurența și mediul, întrucât niciunul dintre respondentii români nu au arătat interes față de aceste subiecte. Mai mult, aceste subiecte nu reprezintă priorități nici în viitorul apropiat.

“Este surprinzător să vedem că deși directorii consideră strategia și performanța drept probleme esențiale, atunci când vine vorba de talente și planificarea succesiunii, aceste teme lipsesc din agenda lor, ceea ce poate contrazice intuiția, în multe privințe. De asemenea, în contextul discuțiilor recente legate de incidente privind securitatea informațională și furtul de date, este surprinzător că nu vedem un număr mai mare de directori luând în calcul riscurile asociate acestei probleme. Incapacitatea de a lua măsuri preventive în vederea protejării contra atacurilor informatice implică riscuri enorme pentru organizații. Aceste riscuri pot expune organizațiile la deficiențe de control inter n și risc reputațional, care, în ultimă instanță, pot duce la pierderi financiare”, a mai spus Ahmed Hassan.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0