Banner Leasing 2025

GenZ mai interesată de asigurări decât generațiile anterioare

GenZ mai interesată de asigurări decât generațiile anterioare

Generația Z este mai interesată de asigurări decât generațiile anterioare și caută soluții de protecție rapide, pe care le pot achiziționa exclusiv digital.
Studii recente realizate de NN arată că tinerii români caută soluții de protecție și asigurare care să fie ușor de înțeles, rapid de cumpărat, de preferat exclusiv online, și utile într-un context real de viață, cum ar fi un accident. În această etapă a vieții, preocupările legate de îmbolnăviri nu sunt o prioritate a tinerilor. În schimb, stilul lor de viață activ îi face să conștientizeze mai ușor posibilitatea unor accidente. De aceea, 6 din 10 tineri ar alege o asigurare care acoperă cheltuielile medicale în urma unui accident.
În România, aproximativ 1,4 milioane de tineri cu vârste între 23 și 35 de ani – reprezentând generația Z și segmentul mai tânăr al generației Y (Millennials) – locuiesc în mediul urban.
Pentru a răspunde cerinței tinerelor generații, NN Asigurări lansează NN Go, un nou produs de asigurare de accident creat special pentru generația activă, mereu în mișcare și conectată – tineri cu vârste între 18 și 45 de ani independenți financiar care caută soluții simple, rapide și accesibile pentru protecția lor. Asigurarea oferă protecție pentru evenimente produse atât în România, cât și în străinătate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: