INS spune că am evitat recesiunea în T4 2012

macroConform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul IV 2012 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,2% comparativ cu trimestrul III 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,1% pe seria ajustată sezonier. In anul 2012 Produsul intern brut a crescut cu 0,2%, comparativ cu anul 2011.

În ultimele săptămâni foarte multe voci puneau sub semnul întrebării existenţa creşterii economice în acest al patrulea trimestru din 2012. Printre ei, oficiali ai FMI dar şi importanţi analişti economici, economişti şefi din băncile comerciale, etc.

La nivelul comunitar, rezultatele au fost negative: -0,6% la PIB-ul UE 17 şi -0,5% la PIB-ul UE 27.

Dintre statele care au raportat deja acest indicator către EUROSTAT, 10 au încheiat trimistrul al patrulea din 2012 în teritoriu pozitiv, una pe zero şi 11 pe minus. Cele mai bune cifre le-au înregistrat ţările baltice: Letoni (5,7%), Estonia şi Litania (3,4%) şi Lituania (3,1%). La polul opus, aşa cum ne aşteptam, stau Grecia (-6%), Portugalia (-3,8%) şi Cipru (-3%).

Revenind la România, Produsul intern brut pentru trimestrul IV 2012, în variantă provizorie , va fi publicat, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 6 martie 2013.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0