Alegerea aeroportului de destinație poate face o diferență semnificativă în experiența şi costurile unei călătorii cu avionul. O analiză realizată de AnimaWings, companie aeriană 100% românească, asupra principalelor destinații europene arată că aterizarea pe aeroporturi principale reduce semnificativ timpul de transfer către centrul sau gara orașului, şi de cele mai multe ori reduce şi costurile cu până la 30-40%. În unele cazuri, diferența de timp poate ajunge până la 80 de minute, comparativ cu aeroporturile secundare utilizate frecvent de companiile low-cost.
În cazul unor destinații populare precum Milano, Londra, Paris sau München, aeroporturile principale oferă conexiuni rapide cu trenul sau metroul către zonele centrale, în timp ce aeroporturile secundare implică adesea transferuri multiple, timpi și costuri de deplasare considerabil mai mari.
„Aeroportul de destinație joacă un rol esențial în experiența totală a călătoriei. Diferențele de timp de transfer pot fi semnificative, la fel și costurile pentru o deplasare rapidă în centrul orașului sau la gara principală. Nu în puține cazuri, transferul către aceste puncte de interes durează mai mult decât zborul în sine, fiind nevoie de schimbarea mai multor mijloace de transport. În acelaşi timp, aeroporturile secundare au opţiuni limitate de conexiune, autobuze la intervale mari de timp, distanţe mai mari până la un punct feroviar, etc.
De asemenea, din analiza realizată, observăm că există adeseori situaţii în care costul transportului de la aeroportul secundar în oraş, aproape dublează costurile totale de călătorie. Astfel, pasagerii trebuie să fie extrem de atenţi când aleg compania aeriană şi să verifice serviciile incluse în pachetul de bază, dar şi aceste costuri adiţionale de transfer. Noi, la AnimaWings, prin conceptul produsului nostru, acordăm o atenţie deosebită întregii experienţe de călătorie, a orarelor corelate cu programul mijloacelor de transfer principale la/de la aeroport, dar şi a facilitării accesului pasagerilor către obiectivele cele mai importante ale oraşelor de destinaţie, la costuri optimizate.”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.
Milano, Malpensa: acces direct cu trenul în centrul orașului
Conform analizei AnimaWings, pasagerii care aterizează pe Aeroportul Malpensa pot ajunge lângă Domul din Milano în aproximativ 40 de minute cu tren direct, în timp ce transferul de pe aeroportul Bergamo, poate dura peste 80 de minute, implicând atât autobuz, cât și metrou.
Londra: Aterizarea pe Gatwick reduce timpul de transfer către centrul orașului cu până la o oră
În cazul Londrei, Aeroporturile Heathrow și Gatwick oferă conexiuni rapide și eficiente cu centrul orașului. Deplasarea către zona Big Ben durează circa 50 de minute, utilizând trenul și metroul. În schimb, de pe aeroportul Luton transferul depășește 80 de minute, implicând autobuz și metrou. Conexiunea către Victoria Station, cea mai importantă gară londoneză, este și mai rapidă: trenul direct din Gatwick ajunge în aproximativ 30 de minute, de la Heathrow în 50 de minute, în timp ce transferul din Luton necesită peste 90 de minute.
Paris: Charles de Gaulle reduce timpul de transfer către centrul orașului de până la 3 ori față de Beauvais
Pentru zborurile către Paris, Aeroportul Charles de Gaulle se numără printre cele mai bine conectate aeroporturi din Europa cu orașul. Transferul de la acesta către catedrala Notre Dame din centru se poate face cu tren direct în aproximativ 40 de minute. În schimb, transferul de la aeroportul Beauvais implică o combinație de autobuz și tren, iar durata călătoriei poate ajunge la aproximativ 120 de minute. Situația este similară și pentru Gare du Nord, unde trenul direct din Charles de Gaulle ajunge în aproximativ 30 de minute, comparativ cu peste 110 minute în cazul transferului din Beauvais.
München: până la o oră câștigată la transferul către centrul orașului de la aeroportul principal
În cazul destinației München, conexiunea de la Aeroportul München (MUC) către Marienplatz se realizează în aproximativ 40 de minute cu metroul direct, comparativ cu până la 100 de minute în cazul aeroportului din Memmingen, unde pasagerii trebuie să meargă mai întâi cu autobuzul, apoi cu metroul. Cei care trebuie sa ajungă la gara centrală a orașului au nevoie de peste o oră și jumătate pentru transfer de la Memingen, față de circa 40 de minute cu metroul direct la la aeroportul Munchen.
În prezent, AnimaWings operează zboruri regulate către aeroporturi europene principale, cu frecvențe constante. Pe lângă destinațiile consacrate precum Paris (CDG), Stockholm (Arlanda) sau Istanbul (IST), în următoarele 2 luni, compania românească va începe operarea de noi zboruri directe din București către metropole europene precum Londra Gatwick (din 22 martie), Geneva (din 28 martie), Munchen (din 2 aprilie) și Milano Malpensa (din 11 mai) dar și din Timișoara, respectiv Cluj către Atena (din 5 aprilie).

COMMENTS