Banner

Piața de Capital 2026, un eveniment ce a relevat treduri și a făcut bilanțuri

Piața de Capital 2026, un eveniment ce a relevat treduri și a făcut bilanțuri

FinMedia și revista Piața Financiară au organizat în data de 1 aprilie 2026, la Hotel Ramada North din București, ediția a cincea a evenimentului anual dedicat pieței de capital, un prilej excelent de analiză și networking cu factori de decizie pentru investitori, pentru cei care au nevoie de capital (antreprenorii), ca și pentru cei care structurează tranzacțiile (avocații și consultanții).

Evenimentul a debutat cu dialoguri la scenă deschisă, sub egida: „Riscurile unui proces de listare si modalitatile optime de gestionare a acestora”. Moderator a fost Cristian Duțescu, Managing Partner, Duțescu și Asociații iar speakerii invitați, Alexandru Bogdan, CEO, RocaX și Bogdan Mugescu, Managing Partner; Athenaeum Advisors.

A urmat un panel dedicate activităților de IPO: Perspectivele unor noi listări reprezentative la BVB. Moderatorul, Constantin Rudnițchi i-a avut ca invitați pe scenă pe Laurențiu Căpcănaru, broker Goldring; Mihaela Biciu, Strategic Advisor, Capital Markets, MB Value Partners, mbvp.ro; Răzvan Popp, Șef Serviciu, Serviciul Transparență și Raportări Emitenți, Sectorul Instrumente și Investiții ASF România, Jan Pricop, Director Executiv AAF; Mihai Căruntu, Vicepreședinte AAFBR, Ștefan Gadola, Fondator EnergoBit și Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Cluj – Napoca, Nicolae Moroianu, Prodecan Facultatea de Economie și Comunicare în Afaceri și Vlad Obreja, ARIR Head Public Affairs.

A urmat un  Stage interview cu Radu Hanga, Președinte BVB, realizat de Norel Moise, redactorul șef al revistei Piața Financiară.

În încheiere, un nou panel moderat de Constantin Rudnițchi i-a avut ca vorbitori pe Alex Cernătescu, Antreprenor, Investitor și CEO Stefanini Infinit; Bogdan Câmpianu, Managing Director and Head of SEE Investment Banking Wood & Company, Adrian Tănase, CFO Star Invest și Andrei Dudoiu, CEO & Co-Founder SeedBlink.

Dezbaterile au atins subiecte și întrebări importante, cum ar fi: „este lichiditatea actuală un fenomen conjunctural bazat pe listări istorice, sau am atins un punct de inflexiune cultural în rândul populației?”; „Cum putem atrage companii antreprenoriale românești pe piața principală, evitând ‘blocajul’ pe care multe îl resimt pe piața AeRO?”; „În ce măsură digitalizarea brokerajului a dus la o creștere a riscului de speculație excesivă în detrimentul investițiilor solide?”.

Modul în care se prezintă performanțele fondurilor de investiții și care ar trebui să fie așteptările realiste ale investitorilor în acest segment, ca și perspectivele de atragere a unor noi emitenți la BVB în următorul an contribuie la o înțelegere clară a motoarelor de creștere pentru restul anului 2026 și a sectoarelor care vor asigura volumul de tranzacționare în absența unor noi listări de miliarde de euro.

Principalele declarații și idei desprinse vor putea fi regăsite în paginile revistei Piața Financiară, edițiile online și print din luna aprilie.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: