Înaintea debutului la Bursa de Valori București, GRF+ continuă procesul de consolidare a guvernanței și a structurii de management și o promovează pe Loredana Butacu-Ianuș în rolul de Managing Partner. În prezent Head of Product, Loredana se alătură echipei executive completând structura de leadership a agenției alături de Bogdan Tomoiagă (Președinte al Consiliului de Administrație) și Irina Ciocan-Stănescu (CEO). Noua formulă reflectă evoluția companiei către un model de management construit pentru scalare, performanță și standardele unei companii listate.
Echipa executivă va susține și coordona următoarea etapă de dezvoltare a GRF+, într-un context în care Noua Economie AI schimbă modul în care companiile construiesc produse, iau decizii și creează valoare pentru clienți și investitori. Loredana preia noua funcție după 13 ani de experiență în GRF+, acumulată pe un portofoliu variat de industrii, printre care energie, financiar-bancar, tehnologie, HoReCa. În ultimii doi ani, contribuția Loredanei a fost esențială pentru extinderea portofoliilor de tehnologie și financiar-bancar, precum și în obținerea a numeroase premii la nivel național și internațional. În 2025, Loredana a fost direct responsabilă de aproximativ 50% din cifra de afaceri a agenției, precum și de o parte dintre procesele transversale, semnificative pentru consolidarea poziției agenției ca jucător important al pieței de comunicare și brand marketing.
Absolventă a Leeds Business School, Loredana deține certificări recente obținute la instituții renumite precum Cambridge University – Institute for Sustainability Leadership sau Miami Ad School. În 2025 a devenit acționar GRF+ reflectând filosofia companiei de a implica liderii-cheie în construcția pe termen lung a businessului, inclusiv în parcursul către Bursa de Valori București.
Astfel, noua formulă a conducerii GRF+ devine următoarea:
- Bogdan Tomoiagă (președintele Consiliului de Administrație). Bogdan asigură guvernanța corporativă la nivel înalt și coordonează strategia de alianțe și ecosistemul de companii în care GRF+ are participații (New Moon – digital marketing, Matchplan – sports & sponsorship, MOCAPP – influencer marketing, Kamrad – organizare târguri, expoziții și evenimente, SyZyGy – comunicare corporate și investor relations). Bogdan a aniversat recent 20 de ani în GRF+, perioadă în care a contribuit semnificativ la scalarea business-ului și plasarea de investiții strategice. Bogdan a preluat funcția de Președinte al Board-ului în 2024, ocupând anterior funcția de CEO.
- Irina Ciocan-Stănescu (CEO). Irina răspunde de performanța unităților de business, de strategia agenției, de relația cu clienții mari, de negocieri și de exercițiul financiar. Este în GRF+ de peste 15 ani, cu un rol esențial în creșterea echipelor și performanța financiară a agenției. A preluat rolul de CEO la începutul lui 2024.
- Loredana Butacu-Ianuș (Managing Partner & Head of Product). Loredana se alătură echipei de conducere cu mandatul de a transforma expertiza GRF+ într-un produs de consultanță ancorat cultural, amplificat de date și tehnologie, care ajută organizațiile să ia decizii mai bune și să rămână competitive într-o economie redefinită de inteligența artificială.
Irina Ciocan-Stănescu (CEO): „Știm că prezența pe bursă cere decizii executate la timp, cu impact și roluri complementare. Credem în meritocrație și ne bucurăm că împreună am adus GRF+ acolo unde e azi: o companie care surprinde piața și a câștigat deja încrederea investitorilor, clienților și echipelor noastre. E momentul să arătăm, cu fapte, că industriile creative livrează rezultate măsurabile, nu doar idei bune. Loredana e acea locomotivă de care industriile creative au nevoie – aduce la masa clienților un mix rar de viziune, pasiune pentru creativitate cu sens, know-how de business și excelență operațională.”
Bogdan Tomoiagă (președinte CA): „20 de ani în GRF+ mi-au arătat un lucru clar: agenția crește când oamenii au curajul să-și asume roluri mari, riscante. Am construit un ecosistem în care fiecare parte a businessului are un lider care chiar știe domeniul. Loredana a demonstrat asta de mult. Rolul de acum confirmă public ceva ce noi, intern, știam de ani buni: consultanța în industrii creative merită să fie privită ca un produs scalabil.”
Loredana Butacu-Ianuș (Head of Product): „Am intrat în GRF+ ca junior și în 2025 am devenit acționar în companie. Am evoluat în toți acești ani odată cu agentia și cu industria: dacă înainte comunicarea avea rolul de a amplifica mesajele unui business, astăzi contribuie la deciziile care îi definesc direcția. Odată cu noua funcție de Managing Partner, cu rol de Head of Product, vreau să transformăm expertiza acumulată în produse de consultanță, nu doar campanii: soluții mai rapide, scalabile, care folosesc AI și tehnologie, dar nu își pierd din energia creativă. Mulțumesc echipei de management pentru încredere. Sunt nerăbdătoare să arătăm că GRF+ este un partener pentru mize mari și un loc în care colegii pot construi cariere solide, așa cum am avut și eu șansa să o fac.”
Promovarea Loredanei Butacu-Ianuș reflectă un model pe care GRF+ îl urmează consecvent: investiția pe termen lung în oameni, dezvoltarea liderilor din interiorul organizației și alinierea acestora la succesul companiei. În ultimii cinci ani, această cultură organizațională a susținut dublarea cifrei de afaceri și construirea unei echipe executive stabile, cu expertiză recunoscută și responsabilitate directă în dezvoltarea agenției.

COMMENTS