Banner

Studiu Groupama: 82% dintre români nu știu să acorde corect primul ajutor, chiar dacă unul din cinci mărturisesc că au fost martori într-o situație de urgență

Studiu Groupama: 82% dintre români nu știu să acorde corect primul ajutor, chiar dacă unul din cinci mărturisesc că au fost martori într-o situație de urgență

Unul din cinci români declară că a fost martor la o situație de urgență în care a fost necesară acordarea primului ajutor, însă 82% dintre respondenți sunt nesiguri sau declară ferm că nu ar avea cunoștințele necesare pentru a acționa corect, relevă un studiu național al Groupama.

Studiului a fost derulat de Groupama în iunie 20261, obiectivul fiind de a afla nivelul de cunoștințe și comportamentul populației în ceea ce privește acordarea primului ajutor. Datele arată o discrepanță între nevoie și nivelul real de pregătire al românilor pentru a interveni corect și salvator în momente critice.

Conform studiului, doar 17.4% dintre respondenți consideră că ar avea cunoștințele necesare pentru a acționa corect, 6.1% fiind „cu siguranță” convinși de acest lucru, iar 11.3% declarând că „probabil” ar ști ce au de făcut.

Un accident se poate întâmpla oricând, oricui, așa că trebuie să putem conta pe oricine. Cu acest gând în minte, am lansat programul Salvatorii de Vieți, un program gratuit, accesibil tuturor celor care doresc să învețe cum să intervină corect în cazul unei situații de urgență. Rezultatele acestui studiu ne arată cât de mare este nevoia pentru astfel de cunoștințe și cât de important este ca programul nostru să ajungă la cât mai mulți români”, a declarat Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți Groupama.

82% dintre respondenți nu au parcurs vreodată un curs de prim ajutor

Studiul Groupama evidențiază că aproape 82% dintre românii intervievați nu au participat niciodată la un curs de prim ajutor, fizic sau online. Doar o treime dintre respondenți și-ar dori să participe la o astfel de sesiune de instruire în viitor, interesul având o variație semnificativă în funcție de vârstă. Tinerii sunt cei mai deschiși la această idee, interesul scăzând progresiv odată cu înaintarea în vârstă. La nivel regional, locuitorii din sud-estul țării înregistrează cel mai ridicat interes, Bucureștiul fiind însă printre zonele care înregistrează cel mai scăzut interes, cu un procent de doar 26.7%.

Din totalul celor chestionați, doar 18% au urmat un astfel de curs, semnificativ mai mulți în rândul celor cu educație superioară, majoritatea însă cu mult timp în urmă:

  • 1.5% au absolvit un curs în ultimul an;
  • 3.5% în ultimii 5 ani;
  • 13.1% în urmă cu mai bine de 5 ani, ceea ce presupune că abilitățile lor necesită o actualizare.

Din punct de vedere demografic, tinerii din categoria 16-24 de ani prezintă cea mai mare vulnerabilitate:

55% dintre aceștia declară cu siguranță că nu ar ști cum să intervină în cazul unei situații de urgență,

1 Studiul de tip Omnibus este un studiu multi-client, realizat lunar de Institutul de Marketing MIA pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban și rural) de 1000 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-70 ani și care asigură o marjă de eroare de +/-3,1%.

iar 65% dintre ei nu au făcut niciodată un curs de prim ajutor, reprezentând, totuși, segmentul de vârstă cel mai deschis la învățare în viitorul apropiat.

Stopul cardiorespirator și statistica supraviețuirii în România

Atunci când o persoană intră în stop cardiorespirator, creierul poate supraviețui doar 3-5 minute fără oxigen, după această fereastră instalându-se leziuni cerebrale ireversibile și, în final, decesul. În acest context, intervenția imediată a unei persoane de la fața locului, chiar și fără pregătire medicală, este considerată vitală:

95% dintre românii care intră în stop cardiorespirator în afara spitalului își pierd viața, deoarece persoanele din jur nu știu cum să le acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale, conform datelor oficiale publicate pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, FiiPregătit.ro;

Fiecare minut pierdut fără aplicarea manevrelor de resuscitare scade șansele de supraviețuire ale victimei cu aproximativ 10%;

Șansele la viață cresc substanțial, cu 50-70%, dacă manevrele de resuscitare de bază și defibrilarea automată (folosind un defibrilator extern disponibil în spațiile publice) sunt începute în primele 3-5 minute de la instalarea stopului cardiorespirator.

Programul „Salvatorii de Vieți”

Programul „Salvatorii de Vieți” este o inițiativă amplă pe care Groupama o derulează la nivel internațional pentru a crește gradul de siguranță în rândul comunităților. În România, acest proiect are loc în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, ai cărei voluntari susțin ateliere teoretice și practice dedicate acordării primului ajutor. Participanții la aceste sesiuni învață metodele prin care pot să recunoască rapid o situație de urgență și dobândesc toate cunoștințele necesare pentru a interveni corect și eficient până în momentul în care echipajele de specialitate ajung la fața locului.

De la lansarea programului și până în prezent, peste 16.000 de români au învățat cum să acorde primul ajutor. Atelierele sunt gratuite, iar înscrierile se pot face pe salvatoriidevieti.groupama.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: