Revolut, compania de top în domeniul finanțelor globale, cu peste 75 de milioane de clienți la nivel mondial, a anunțat astăzi un moment important pentru misiunea sa de a crea prima bancă ce operează la nivel global. Compania a obținut o licență independentă de instituție autorizată să accepte depozite (ADI) din partea Autorității de Reglementare Prudențială din Australia (APRA). Acest eveniment marchează lansarea sa oficială ca bancă licențiată în Australia și deschiderea primei sucursale Revolut din regiunea APAC. Prin această licență, Revolut devine prima companie fintech globală care obține o licență ADI completă și fără restricții.
Acest succes pe plan de reglementare este susținut de angajamentul Revolut de a investi aproape 400 de milioane AU$ pe piața locală în următorii cinci ani, investiții ce vor viza inovarea de produse, extinderea serviciilor și creșterea numărului de angajați. Astfel, Revolut Bank Australia se poziționează în mod unic pentru a face legătura între serviciile bancare locale sigure și reglementate și finanțele globale fără frontiere. Această expansiune în Australia se adaugă la restul licențelor complete obținute deja în Regatul Unit, în Spațiul Economic European (SEE) și în Mexic.
Prin obținerea unei licențe bancare independente într-una dintre cele mai riguros reglementate și competitive piețe financiare din lume, Revolut își consolidează poziția de pionier în sectorul fintech global. Acest pas permite platformei să își transfere baza actuală de peste 1 milion de clienți cu cont personal și mii de companii din Australia într-un ecosistem bancar complet reglementat, încă din prima zi.
Nik Storonsky, fondator și director executiv al Revolut, a declarat: „Lansarea băncii noastre în Australia a reprezentat o prioritate strategică pe termen lung și marchează un alt pas important în misiunea noastră de a clădi prima bancă cu adevărat globală din lume. Obținerea acestei licențe într-o piață atât de strict reglementată și competitivă cum este cea din Australia reprezintă o dovadă a viabilității modelului nostru de afaceri și a profesionalismului echipelor noastre.”
Matt Baxby, director executiv al Revolut Bank Australia, a declarat: „Obținerea statutului de bancă în Australia marchează un moment definitoriu în parcursul nostru, rezultat al efortului continuu de a le oferi clienților din Australia o experiență financiară superioară. Această licență reprezintă rampa de lansare pentru următorul capitol, care ne va permite să ne extindem gama de produse, cu opțiuni precum economii și credite. Aceste produse se alătură serviciilor inovatoare pe care clienții noștri se bazează deja în fiecare zi. Misiunea noastră rămâne una simplă: să clădim cea mai ușoară, sigură și centrată pe client experiență bancară pentru clienții individuali și firmele din Australia.”
Începând de astăzi, Revolut Bank Australia va pune la dispoziția clienților din Australia produsele sale bancare acreditate. Pentru clienții Revolut actuali, tranziția către sucursala bancară va fi simplă și complet automatizată, fără nicio acțiune necesară din partea lor. Totodată, clienții noi din Australia care își deschid cont începând de astăzi vor fi integrați direct la Revolut Bank Australia. Deoarece Revolut Bank Australia este autorizată de către APRA pentru a accepta depozite, clienții băncii vor beneficia de toate măsurile de protecție oferite de cadrul de reglementare bancară din Australia. Printre acestea se numără Schema de Despăgubiri Financiare (Financial Claims Scheme, FCS), care protejează depozitele eligibile în limita a 250.000 AU$ pentru fiecare titular de cont.
Revolut continuă să își extindă prezența globală în peste 40 de piețe, unde funcționează ca bancă acreditată sau ca platformă financiară reglementată. Compania este prezentă în Regatul Unit, Mexic, în Spațiul Economic European (SEE) și, mai nou, în Australia. O lansare recentă este Revolut Bank în Mexic, prima entitate bancară Revolut complet licențiată din afara Europei, care deservește deja peste 500.000 de clienți cu cont personal. Revolut continuă extinderea internațională: se fac demersuri pentru obținerea unei licențe bancare în SUA, iar compania a obținut recent licențe de reglementare în Emiratele Arabe Unite și o autorizație de organizare în Peru.

COMMENTS