Petre Tulin, Director general, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB): După trei decenii de activitate, FGDB nu mai este perceput doar ca o instituție care plătește compensații deponenților, ci ca un partener esențial în arhitectura europeană de gestionare a crizelor bancare

Discret, riguros și ghidat de o profundă cunoaștere a mecanismelor din spatele sectorului bancar privat și public, Petre Tulin reprezintă ancora de stabilitate a uneia dintre cele mai critice instituții financiare din România. Din poziția de director general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), domnia sa gestionează nu doar fonduri de rezervă, ci însăși încrederea populației în sistemul de creditare. În acest interviu de copertă, descoperim viziunea liderului din spatele cifrelor, lecțiile extrase din crizele trecute și strategia prin care FGDB continuă să garanteze liniștea financiară a milioanelor de români. Am discutat cu Petre Tulin despre maturitatea sistemului bancar actual, importanța strategică a fondului de garantare în momente de volatilitate și viziunea sa pentru următorii ani la conducerea celei mai importante instituții de protecție a deponenților.

FGDB împlinește 30 de ani de activitate. Privind în urmă la anul 1996, care au fost cele mai dificile momente de criză din istoria instituției și cum au transformat ele sistemul bancar românesc?

FGDB, înființat în anul 1996 ca schemă statutară, are ca principală misiune garantarea depozitelor și despăgubirea deponenților garantați ai instituțiilor de credit, contribuind astfel la menținerea stabilității financiar-bancare în România.

FGDB a apărut în contextul problemelor cu care se confrunta economia românească și sistemul bancar la începutul anilor ‘90 şi ca reacție la evoluțiile în domeniul garantării depozitelor pe plan internațional.

Prima încercare de înființare a unei scheme de garantare în România datează din anul 1936, când Banca Națională a României (BNR) a constituit o comisie specială pentru studierea posibilității introducerii unui sistem de garantare a depozitelor. Comisia a recomandat prin raportul final din 18 noiembrie 1936 crearea unui institut special pentru protecția deponenților (Institutul Național Bancar), însă proiectul nu a mai fost pus în practică. După exact 60 de ani, în anul 1996, România a început implementarea graduală a Directivei europene 94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor, proces care a durat până în iulie 2004. Înființarea unei scheme de garantare a reprezentat una dintre condiționalitățile prevăzute în acordul de împrumut (Împrumutul de ajustare a sectorului financiar și al întreprinderilor – FESAL) încheiat între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în ianuarie 1996.

Ca poziționare în timp, în comparație cu alte scheme de garantare din Uniunea Europeană, FGDB a luat naștere 30 de ani mai târziu decât cea mai veche schemă din Europa, respectiv cea din Germania, înființată în 1966. Tot în anul 1996 au mai fost înființate scheme de garantare în Suedia, Lituania și Slovacia. În comparaţie cu țările din fostul bloc socialist care se confruntau și ele cu provocările tranziției spre economia de piaţă, România a înregistrat un decalaj: Ungaria a implementat schema de garantare a depozitelor încă din 1993, Cehia și Croația în 1994, Bulgaria și Polonia în 1995.

La sfârșitul primului an de activitate, FGDB avea 40 de bănci membre, din care 30 persoane juridice române și 10 sucursale ale băncilor străine. Inițial, FGDB s-a rezumat doar la garantarea depozitelor persoanelor fizice și la efectuarea plăților de compensații pentru deponenții garantați ai instituțiilor de credit autorizate de BNR să atragă depozite. În timp, a fost identificată perspectiva atribuirii unui rol mai complex în sectorul bancar, astfel încât în anul 2001 s-a prevăzut în legislația privind falimentul instituțiilor de credit posibilitatea desemnării FGDB ca lichidator judiciar. Un an mai târziu, în 2002, FGDB și-a exercitat această nouă calitate, ca urmare a desemnării sale de către instanţele judecătoreşti, în cazul a două bănci: Banca Română de Scont SA și Banca Turco Română SA.

Perioada cuprinsă între 1996 (anul înființării FGDB) și 2003, în care au avut loc șase dintre cele șapte falimentele bancare din România, a corespuns procesului de restructurare a sistemului bancar, inclusiv prin privatizarea băncilor cu capital de stat și intrarea pe piață a marilor grupuri bancare străine.

Plata compensațiilor la Banca Comercială ”Albina” SA, intrată în faliment la data de 25 mai 1999, a fost prima operațiune de acest gen realizată de FGDB. Aceasta a fost îngreunată, în principal, de întocmirea cu dificultate a listelor de plată de către lichidatorul judiciar din cauza omisiunilor în datele de identificare ale deponenților garantați şi de inexistența la data deschiderii procedurii falimentului a unei bănci mandatate pentru plata compensațiilor.

Plata compensațiilor la Banca Generală de Credit și Promovare – Bankcoop SA, intrată în faliment la data de 8 februarie 2000, a reprezentat pentru FGDB o provocare serioasă comparativ cu Banca Comercială ”Albina” SA, prin prisma numărului mare de deponenți garantaţi (468 de mii, de 14 ori mai mulţi faţă de Albina) și a volumului obligațiilor către deponenți (275 milioane lei, de 8 ori mai mare). La fel ca în cazul Albina, procesul a fost dificil din cauza lipsei datelor complete ale deponenților necesare întocmirii listelor de plată, dar și din cauza selectării băncii mandatate ulterior deschiderii procedurii falimentului. De asemenea, pe perioada efectuării plății compensațiilor au fost operate numeroase corecții de către lichidatori asupra datelor din lista inițială de plată. Totodată, în cazul Bankcoop, pentru suplimentarea fondurilor destinate plăţilor de compensaţii, instituţiile de credit participante au plătit o contribuţie specială de 42,5 milioane lei, iar FGDB a beneficiat de o linie de credit de la BNR în sumă de 200 milioane lei.

Experienţa dobândită de FGDB în cazurile Albina şi Bankcoop a făcut ca plata compensaţiilor să se desfăşoare în condiţii mai line la Banca Internațională a Religiilor SA, intrată în faliment la 10 iulie 2000. Banca mandatată era deja selectată (acelaşi agent de plată utilizat pentru Albina şi Bankcoop), programele informatice necesare întocmirii şi verificării listelor de plată şi rapoartelor aferente erau funcţionale, iar comunicarea cu banca mandatată şi cu lichidatorul s-a desfăşurat în condiţii bune. Similar cazului Bankcoop, instituţiile de credit participante au plătit o contribuţie specială în sumă de 19,3 milioane lei pentru suplimentarea fondurilor destinate plăţilor de compensaţii, iar FGDB a beneficiat de la BNR de o linie de credit în sumă de 150 milioane lei.

În calitate de lichidator judiciar, FGDB a întocmit listele cu deponenții garantați pentru efectuarea plăților de compensații la Banca Română de Scont SA, intrată în faliment la 16 aprilie 2002, și la Banca Turco Română SA, intrată în faliment la 3 iulie 2002. În condiţiile evacuării Băncii Turco Române SA de către un creditor, cu puțin timp înainte de deschiderea procedurii falimentului, din sediul aflat în Bucureşti şi sechestrării serverelor pe care se afla baza de date a băncii, procesul de plată a compensațiilor nu a putut respecta termenele legale în vigoare (întocmirea listelor cu deponenții persoane fizice care beneficiau de compensații în termen de 30 de zile de la data desemnării ca lichidator judiciar și efectuarea plăților în decurs de cel mult două luni de la elaborarea listelor). Demersurile FGDB în calitate de lichidator judiciar s-au concretizat în obținerea acordului creditorului pentru înregistrarea pe suport informatic a bazei de date și acces printr-o linie digitală de la distanţă la serverele sechestrate. Documentaţia de utilizare pentru aplicaţia sistemului informatic nu a putut fi găsită în arhivă, iar personalul de specialitate părăsise banca. În condiţii extrem de dificile^[i] şi sub presiunea timpului şi a deponenţilor, specialiştii FGDB au depus eforturi deosebite pentru a reduce la minimum întârzierea procesului de plată a compensațiilor (la mai puțin de o lună față de termenul legal).

Concluzionând, falimentele bancare înregistrate după înfiinţarea FGDB au avut loc într-o perioadă  scurtă de timp, șase dintre acestea având loc în perioada 1999 – 2003. Procedura falimentului a fost declanșată la bănci cu o perioadă scurtă de funcționare (4 – 10 ani) și a căror cotă de piață a fost sub 5%. Ca urmare a acestor falimente bancare, FGDB a plătit compensații în favoarea deponenților garantați pe parcursul a trei ani de la data începerii plăților (ultima obligație de plată față de deponenții Nova Bank SA, intrată în faliment în anul 2006, a încetat în luna ianuarie 2010).

Un aspect important pe care doresc să îl subliniez este că, pentru toate plățile de compensații, FGDB nu a utilizat fonduri de la buget. Acest lucru reprezintă mai degrabă o excepție, având în vedere că, în majoritatea țărilor europene, soluționarea crizelor financiar-bancare s-a realizat cu sprijin financiar din partea statului. Consider că acest rezultat remarcabil a fost posibil datorită efortului conjugat al principalilor actori implicați: BNR, sistemul bancar și FGDB.

Anul 2000 a reprezentat o provocare majoră pentru FGDB, instituţie relativ nou înfiinţată, prin concentrarea a peste 90% din totalul compensațiilor plătite. Acest veritabil test, ce i-ar fi putut afecta credibilitatea atât din perspectiva asigurării resurselor necesare, cât și din cea a încadrării în orizontul de timp stabilit de lege, a fost trecut cu succes de FGDB. Întrucât resursele proprii ale FGDB erau limitate, acesta a utilizat două linii de credit acordate de BNR, ce au fost rambursate integral din contribuțiile anuale plătite de instituțiile de credit.

Compensaţiile au fost plătite în cea mai mare parte în primele trei luni de la declararea falimentului, prin bănci mandatate ca agenţi de plată (cu o durată medie de plată de circa 2 luni) şi ulterior direct de către FGDB.

Din totalul de peste 798 mii deponenți garantați, circa 53% aveau depozite de până în 10 lei, acesta fiind motivul pentru care aceștia au renunțat să intre în posesia compensației.

Prin efectul subrogării în drepturile deponenților, FGDB a devenit creditor majoritar  la Albina (68% din masa credală), Bankcoop (83%) şi BIR (79%). La celelalte bănci, cotele din masa credală au fost mici (15% în cazul BTR și 2,27% la BRS) sau nesemnificative (0,45% la Nova și 0,11% la Columna).

Calitatea FGDB de creditor a încetat la șase bănci în faliment ca urmare a recuperării integrale a creanţelor (prin distribuiri de sume la BRS în anul 2004 şi la BTR în anul 2011; prin cesionarea creanței către alt creditor la Nova Bank în anul 2007) şi a închiderii procedurilor de faliment (Albina în anul 2012, Bankcoop în anul 2019 și Columna în anul 2022).

Deponenții garantați ai celor șapte bănci intrate în faliment în România în perioada 1999 – 2006 au primit despăgubiri din partea FGDB în valoare de 512,2 milioane lei. Pentru compensațiile plătite, FGDB s-a subrogat în drepturile deponenților garantați și a devenit astfel creditor al băncilor în faliment, recuperând până în prezent 185,5 milioane lei (36,22% din sumele plătite drept compensații deponenților garantați).

De-a lungul timpului, FGDB a deținut poziții diferite în ierarhia creditorilor^[ii], potrivit legislației în vigoare la momentul fiecărui faliment, fapt ce a influențat gradul de recuperare a creanțelor sale^[iii].

Modificarea cadrului legislativ specific sub aspectul atribuirii unui rang superior creanțelor FGDB la masa credală a făcut posibilă recuperarea integrală a creanţelor în cazul falimentelor deschise după anul 2001 (cu excepția Băncii Columna, a cărei procedură de faliment a fost guvernată de Legea insolvenței și nu de Legea 83/1998).

FGDB nu a recuperat nicio sumă de la Banca „Columna”, ca urmare atât a rangului scăzut de prioritate a creanței sale în sumă de 92 mii lei conferit de ordinea de plată a creanțelor prevăzută de Legea nr.64/1995, cât și a existenței în masa credală a unei creanțe bugetare de rang superior și de valoare foarte mare, care nu a putut fi achitată integral până la închiderea procedurii.

De-a lungul timpului, poziția FGDB de pilon de siguranță în ceea ce privește protecția deponenților a fost consolidată prin lărgirea ariei atribuțiilor și competențelor în cadrul sistemului național de asigurare a stabilității financiare. Odată cu implementarea în legislația națională a cadrului european privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit, FGDB a dobândit responsabilități sporite în ceea ce privește administrarea fondului de rezoluție bancară, precum și desfășurarea de activități în cazul aplicării măsurilor de intervenție timpurie și rezoluție bancară stabilite de BNR, în calitate de autoritate competentă, respectiv de autoritate de rezoluție.

De asemenea, în considerarea responsabilităților conferite prin lege și a contribuției sale la menținerea stabilității financiare, FGDB participă, în calitate de observator, în cadrul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială – CNSM, structură de cooperare interinstituțională formată din reprezentanți ai Băncii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai Guvernului.

Cum a evoluat gradul de încredere al populației în bănci în aceste trei decenii și ce rol a jucat plafonul de garantare (de la sumele modice din anii ’90 la pragul actual de 100.000 de euro) în educarea deponenților?

În România, falimentele bancare au apărut în contextul transformărilor profunde care au avut loc în societate în anii ’90 şi al tranziţiei către economia de piaţă. Cauzele producerii lor se regăsesc la nivel regional, fiind valabile și pentru falimentele bancare care au avut loc în alte țări din Europa Centrală și de Est. Toate acestea au avut în comun acumularea de credite neperformante, subcapitalizarea, acordarea de credite către părți afiliate, managementul defectuos și fraudele bancare pe fondul deteriorării situațiilor macroeconomice din ţările respective.

Procesul de asanare a sistemului bancar din România (finalizat în anul 2003) a fost îngreunat de cadrul juridic existent în acea perioadă (implementat în anul 1991), care s-a dovedit a fi insuficient și lipsit de coerență. Astfel, capacitatea de intervenție a băncii centrale era limitată de legislația aplicabilă, instrumentele de care dispunea nefiind corelate cu situația reală. Adoptarea în anul 1998 a Legii falimentului băncilor a remediat parțial aceste probleme, aplicarea sa impunând îmbunătățiri ulterioare în perioada 1999 – 2002.

Falimentele bancare cu care s-a confruntat România la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, cu impact direct și asupra economiei sale, au avut consecințe mult mai grave decât pierderile de miliarde de lei împărțite între stat și deponenți, și anume declanșarea unei crize de încredere în sistemul bancar manifestată în dublu sens: pe de o parte neîncrederea deponenților în sistemul bancar, iar pe de altă parte neîncrederea băncilor în a mai credita economia.

Riscurile apariției unei astfel de situații pot fi diminuate prin implementarea unui cadru de reglementări prudenţiale și a unor standarde de bună guvernanță adecvate, precum și prin întărirea capacității instituționale, inclusiv prin funcționarea unei scheme de garantare a depozitelor, ca elemente de bază pentru asigurarea stabilității sistemului bancar. După falimentele bancare înregistrate în perioada 1999 – 2002, cadrul legislativ din România și capacitatea administrativă a autorităților au trecut printr-un proces amplu și complex de restructurare, care a marcat, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și preluarea ”acquis”-ului comunitar, un salt calitativ fundamentat pe standarde solide de asigurare și menținere a stabilității financiare. Prin întărirea cadrului de reglementare și supraveghere prudențială, sistemul bancar românesc a devenit solid, dovadă fiind faptul că schema de garantare a depozitelor nu a mai fost activată de 20 de ani.

În condițiile sporirii constante a protecției deponenților, în cei 30 de ani de funcționare FGDB și-a îndeplinit întotdeauna scopul primordial de garantare a depozitelor, respectându-și permanent obligațiile față de deponenții garantați. O preocupare constantă a fost plata compensațiilor într-un termen cât mai redus, în concordanță cu prevederile legale, dar și cu practica din alte state membre, esențial pentru menținerea încrederii deponenților în sistemul bancar. Sfera de garantare a depozitelor s-a lărgit gradual de la momentul înființării FGDB prin armonizarea cu prevederile legislației europene în domeniul garantării depozitelor. Ultima extindere a avut loc la sfârșitul anului 2015, iar în prezent sunt garantate, în limita plafonului,  depozitele tuturor persoanelor fizice și ale întreprinderilor, indiferent de mărimea acestora din urmă.

Pentru asigurarea plăților transfrontaliere de compensații, FGDB este semnatar al Acordului EFDI de cooperare multilaterală între schemele de garantare din Uniunea Europeană (aderarea FGDB la versiunea inițială a acordului a avut loc în luna noiembrie 2016, iar la versiunea revizuită în luna septembrie 2025).

Anul acesta, FGDB a fost gazda Conferinței Anuale a Forumului European al Asigurătorilor de Depozite (EFDI) în România. Ce a însemnat acest eveniment pentru prestigiul țării și ce teme fierbinți s-au aflat pe agenda liderilor financiari europeni?

Anul acesta, România și FGDB au avut onoarea de a găzdui conferința anuală a European Forum of Deposit Insurers (EFDI). Evenimentul a reunit la București reprezentanți ai schemelor de garantare a depozitelor, ai schemelor de compensare a investitorilor, ai autorităților de supraveghere și de rezoluție, precum și ai instituțiilor europene și internaționale.

Pentru România, organizarea acestui eveniment a reprezentat o recunoaștere a maturității instituționale a FGDB și a contribuției sale la consolidarea stabilității financiare. După trei decenii de activitate, FGDB nu mai este perceput doar ca o instituție care plătește compensații deponenților, ci ca un partener esențial în arhitectura europeană de gestionare a crizelor bancare.

Timp de o săptămână, Bucureștiul a devenit punctul de întâlnire al comunității europene și internaționale a mecanismelor de protecție financiară. Au participat reprezentanți ai schemelor de garantare a depozitelor și ai schemelor de compensare a investitorilor din întreaga Europă, ai băncilor centrale, autorităților de supraveghere și de rezoluție, ai Comisiei Europene, ai Autorității Bancare Europene (EBA), ai Comitetului Unic de Rezoluție (SRB), ai Consiliului de Stabilitate Financiară (FSB), ai Institutului de Stabilitate Financiară (FSI), precum și experți din organizații internaționale și din mediul academic. Conferința a reunit, de asemenea, reprezentanți la cel mai înalt nivel ai unor sisteme de garantare/ compensare și firme de consultanță din afara Europei (SUA, Canada, Japonia, Taiwan, Africa de Vest, Australia, Mexic, Indonezia),  oferind o perspectivă globală asupra provocărilor actuale.

Un element distinctiv al ediției din acest an a fost organizarea a două conferințe internaționale complementare. Prima a fost dedicată schemelor de compensare a investitorilor (Investor Compensation Schemes – ICS), unde specialiștii au analizat provocările generate de digitalizarea serviciilor de investiții, apariția noilor platforme de tranzacționare, protecția investitorilor de retail și adaptarea mecanismelor de compensare la noile modele de afaceri din piețele de capital.

Cea de-a doua, consacrată schemelor de garantare a depozitelor (Deposit Guarantee Schemes – DGS), a abordat viitorul gestionării crizelor bancare și rolul tot mai important al schemelor de garantare în menținerea stabilității financiare.

Tema conferinței DGS – „Uncharted Territory: Banking Crisis Management 2.0” – a surprins foarte bine provocările cu care se confruntă astăzi sectorul financiar. După experiențele ultimilor ani, de la falimente bancare la accelerarea digitalizării și tensiunile geopolitice, liderii europeni discută despre necesitatea modernizării cadrului de gestionare a crizelor, consolidarea reformei europene CMDI (Crisis Management and Deposit Insurance), gestionarea riscurilor generate de fintech și inteligența artificială, precum și coordonarea intervențiilor în cazul crizelor bancare transfrontaliere. Printre cele mai importante teme aflate pe agendă s-au numărat:

• modernizarea cadrului european de gestionare a crizelor bancare (CMDI) și consolidarea rolului schemelor de garantare a depozitelor;
• pregătirea pentru gestionarea unor crize într-un mediu digital, în care retragerile de depozite se pot produce cu o viteză fără precedent;
• impactul digitalizării, al inteligenței artificiale și al noilor tehnologii asupra stabilității financiare;
• cooperarea transfrontalieră între autoritățile naționale și instituțiile europene în cazul unor bănci cu activitate internațională;
• menținerea încrederii publicului în sistemul bancar într-un context caracterizat de incertitudine economică și competiția tot mai intensă din partea ecosistemului financiar digital.

Cred că sunt două mesaje importante ale acestor conferințe.

Primul este că încrederea este cel mai valoros activ al unui sistem financiar, iar aceasta se construiește prin instituții solide, reguli credibile, cooperare internațională și capacitatea de a răspunde rapid în situații de criză. Cel de-al doilea este că protecția deponenților și protecția investitorilor reprezintă două componente complementare ale încrederii în sistemul financiar. Într-o economie în care serviciile financiare devin tot mai digitale și mai interconectate, cooperarea dintre autoritățile naționale și europene este esențială pentru a răspunde rapid și eficient unor crize care nu mai cunosc granițe. Faptul că aceste dezbateri au avut loc la București confirmă că România și FGDB sunt astăzi participanți activi la definirea viitoarei arhitecturi europene de stabilitate financiară.

Cum este privit modelul de garantare din România de către partenerii europeni din zona euro și din afara ei?

Cred că aprecierea cea mai relevantă vine chiar din faptul că România a fost aleasă să găzduiască aceste conferințe internaționale într-un moment atât de important pentru comunitatea EFDI. Acest lucru reflectă încrederea de care se bucură FGDB în rândul partenerilor europeni și recunoașterea contribuției sale la consolidarea stabilității financiare.

Modelul românesc este privit ca unul matur și bine consolidat. În cei 30 de ani de existență, FGDB a evoluat de la o instituție cu rol exclusiv de garantare a depozitelor la una cu responsabilități complexe, care îmbină funcția de schemă de garantare a depozitelor cu cea de administrator al fondului de rezoluție bancară. Această abordare integrată este apreciată deoarece facilitează coordonarea și utilizarea eficientă a expertizei acumulate în domeniul gestionării crizelor financiare.

În cadrul dezbaterilor europene, experiența României este adesea invocată și pentru faptul că FGDB a participat efectiv la gestionarea unor falimente bancare și la plata compensațiilor către deponenți. Această experiență practică este valoroasă într-un domeniu în care multe mecanisme sunt activate în situații excepționale.

Totodată, partenerii europeni apreciază cooperarea foarte strânsă dintre FGDB, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Ministerul Finanțelor. Stabilitatea financiară este rezultatul unei arhitecturi instituționale bine coordonate, iar România este considerată un exemplu de bună colaborare între autoritățile implicate.

În același timp, are loc un schimb permanent de bune practici. Nu există un model perfect, iar fiecare stat membru aduce experiențe diferite. De aceea, forumuri precum EFDI sunt atât de importante: permit compararea soluțiilor, învățarea reciprocă și dezvoltarea unor standarde comune, într-un context în care provocările – digitalizarea, riscurile cibernetice, noile forme de intermediere financiară sau reforma cadrului european de gestionare a crizelor (CMDI) – sunt comune tuturor.

Aș spune că România nu mai este doar un beneficiar al expertizei europene, ci și un contributor activ la aceasta. Prin experiența acumulată, implicarea în grupurile de lucru ale EFDI și dialogul constant cu instituțiile europene, FGDB participă astăzi la conturarea viitoarei arhitecturi europene de protecție a deponenților și de gestionare a crizelor bancare.

Din perspectiva indicatorilor financiari actuali, cât de solid este Fondul de Rezervă al FGDB în raport cu volumul total al depozitelor acoperite din România?

Pe fondul absenței intervențiilor în piață în ultimii 20 de ani, resursele disponibile ale schemei de garantare a depozitelor se încadrează pe o traiectorie de creștere, susținută atât de contribuțiile anuale ale instituțiilor de credit participante, cât și de profitul anual repartizat potrivit legislației în vigoare. Putem aprecia că din cele cca 9 mld. lei acumulate până în prezent, aproape 40% reprezintă profitul repartizat realizat din fructificarea resurselor financiare disponibile în aceste două decenii de acalmie.

Indicatorul specific urmărit de schemele de garantare a depozitelor – nivelul de acoperire, reprezentând raportul procentual dintre resursele financiare disponibile și depozitele acoperite ale instituțiilor de credit participante – de 2,56% la 30 iunie 2026, este printre cele mai ridicate din cadrul Uniunii Europene și reprezintă aproape de 3 ori limita minimă de 0,8% impusă de Directiva Uniunii Europene privind schemele de garantare a depozitelor.

Pe lângă resursele financiare disponibile, trebuie amintit faptul că FGDB a încheiat cu Banca Mondială un acord pentru un împrumut cu caracter preventiv de 406 mil. EUR, care poate fi utilizat total sau parțial, la cererea FGDB, pentru plăți de compensații și/sau finanțarea unor măsuri de rezoluție bancară din resursele schemei de garantare a depozitelor. Acesta este încheiat pe o perioadă de 5 ani – 28 iunie 2023-30 iunie 2028 – și are garanția statului emisă prin Ministerul Finanțelor. Împrumutul cu caracter preventiv reprezintă un mecanism de finanțare alternativă care consolidează capacitatea FGDB de a-și îndeplini atribuțiile, în acord cu cerințele cadrului legislativ în vigoare. Mai mult, dacă intervențiile din piață ar depăși resursele financiare disponibile și ar epuiza împrumutul cu caracter preventiv de la Banca Mondială, FGDB poate contracta, potrivit legii, împrumuturi/sub-împrumuturi de la Ministerul Finanțelor, care este împrumutător de ultimă instanță pentru FGDB. Politica de finanțare a FGDB se concentrează, însă, pe asigurarea unui volum suficient de resurse financiare disponibile și pe existența unor mecanisme de finanțare alternative funcționale astfel încât să nu fie necesar apelul la resurse publice.

În contextul în care depozitele populației și ale companiilor au atins niveluri record în ultimii ani, cum își recalculează FGDB strategiile de acumulare și plasament al resurselor?

După cum am menționat, FGDB dispune de un nivel adecvat de resurse financiare diponibile care poate face față unor rate mari de creștere a depozitelor acoperite care pot fi de două cifre (așa cum, de altfel,  s-a întâmplat în perioadele 2018-2020 și 2023-2024). Prin aceasta înțelegem că FGDB a acumulat un volum de resurse financiare disponibile care ar permite o erodare a nivelului actual de acoperire fără a exista riscul scăderii sale sub minimul de 0,8%. FGDB rămâne consecvent unei abordări prudente, de menținere a nivelului efectiv de acoperire într-un interval de 2,35% – 2,70%. În acest sens, FGDB ajustează anual politica sa de finanțare, calibrând volumul contribuțiilor astfel încât să mențină un nivel adecvat de acoperire în condițiile păstrării unei sarcini suportabile pentru instituțiile de credit participante.

Acest ultim aspect determină caracterul anticiclic al politicii de finanțare a schemei de garantare, astfel că FGDB colectează contribuții mai reduse în anii dificili și crește volumul acestora în anii favorabili.

Este interesant de menționat că în anul 2026 FGDB nu a colectat contribuții pentru schema de garantare a depozitelor, urmărind menținerea nivelului actual de acoperire.

Managementul resurselor financiare disponibile urmează, de asemenea, coordonate prudente statuate în strategia de investire revizuită anual. Obiectivul principal al FGDB în materie de investire a resurselor vizează menținerea unui portofoliu de active financiare cu grad scăzut de risc și cu lichiditate ridicată, în timp ce randamentul reprezintă un obiectiv subsidiar. Un aport semnificativ în asigurarea lichidității instrumentelor financiare din portofoliu îl are încheierea unui acord pentru tranzacții de tip repo cu Banca Națională a României pentru obținerea de lichiditate imediată, în caz de necesitate, pe baza activelor acceptate în operațiunile sale de piață monetară.

Diversificarea portofoliului se circumscrie demersului mai larg de menținere a unui nivel de risc scăzut, aceasta vizând clase de active, valute, maturități, emitenți.

Directiva Europeană privind Schemele de Garantare (DGSD) impune termene stricte de plată (maximum 7 zile lucrătoare). Cât de pregătit este FGDB din punct de vedere tehnologic și logistic să gestioneze o compensare rapidă, complet digitalizată?

Conform prevederilor Directivei (UE) 49/2014 privind schemele de garantare a depozitelor, statele membre ale Uniunii Europene au avut obligația să implementeze termenul de 7 zile lucrătoare pentru punerea la dispoziție a compensațiilor până în anul 2024, dar România l-a implementat încă de la sfârșitul anului 2015, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, care a transpus în legislația națională directiva menționată.

Asigurarea unei capacități operaționale și de finanțare adecvate pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege este un obiectiv major al FGDB, sens în care, printre altele, sunt efectuate periodic simulări de criză cu privire la capacitatea propriilor sisteme de a asigura îndeplinirea funcțiilor conferite prin lege, în baza unor programe multianuale de testare a rezilienței sale.

Totodată, conform legislației în vigoare, FGDB desfășoară anual la sediile tuturor instituțiilor de credit participante acțiuni de verificare a raportărilor acestora privind depozitele și a modului de informare a deponenților despre garantarea depozitelor. Aceste acțiuni urmăresc, în principal, asigurarea de către instituțiile de credit și de către FGDB a tuturor condițiilor necesare derulării eficiente a procesului de plată a compensațiilor, corecta încadrare a depozitelor din punct de vedere al garantării acestora, precum și buna informare a deponenților cu privire la protecția asigurată de FGDB.

Ca urmare a acțiunilor constante de verificare derulate de reprezentanții FGDB la sediile instituțiilor de credit participante s-a constatat că acestea înregistrează atât un număr foarte redus de erori critice ce ar putea afecta procesul de plată a compensațiilor, cât și o creștere a acurateței informațiilor referitoare la depozitele garantate și a datelor înscrise în lista compensațiilor de plătit, necesare determinării valorii compensației datorate fiecărui deponent garantat.

Pe fondul tendinței generale de digitalizare, inclusiv în rândul schemelor de garantare din Uniunea Europeană, s-a reliefat necesitatea asigurării unei flexibilități și în realizarea plăților de compensații, cu luarea în considerare a noilor orientări la nivel european și a evoluțiilor în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor. În acest context, pornind de la tendințele actuale în materie de eficientizare și digitalizare a procesului de plată a compensațiilor, practica altor scheme de garantare a depozitelor atât din cadrul Uniunii Europene, cât și din afara acesteia și necesitatea adaptării la cerințele și gradul de educație financiară ale diverselor categorii de deponenți, FGDB a demarat un proiect amplu privind implementarea unei modalități moderne de plată a compensațiilor printr-o platformă digitală, alternativă instrumentului de plată prin bancă mandatată, estimat a se finaliza în perioada 2027 – 2028.

Asistăm la o adoptare tot mai mare a activelor digitale și a criptomonedelor. Din perspectiva FGDB, reprezintă criptoactivele o competiție reală pentru depozitele bancare tradiționale sau rămân doar un instrument speculativ?

Da, într-o anumită măsură criptoactivele și stablecoins concurează cu depozitele bancare, însă concurența este diferită pentru fiecare categorie.

Criptoactivele sunt percepute ca investiții speculative, nu ca instrumente de economisire. Ele pot înregistra fluctuații de zeci de puncte procentuale într-un interval scurt și, în esență, satisfac nevoi diferite față de depozitele bancare al căror obiectiv principal este conservarea sumelor economisite.

În ce privește a doua categorie reprezentată de stablecoins precum USDC sau USDT, situația este diferită deoarece acestea urmăresc valoarea unei monede. Ele pot concura cu depozitele deoarece permit păstrarea valorii într-un activ digital, transferuri rapide de fonduri, utilizarea în aplicații financiare digitale și accesul la servicii DeFi (Decentralized Finance) care pot oferi randamente deținătorilor unor astfel de instrumente.

În prezent, stablecoins au o utilizare limitată în zona euro și nu au generat ieșiri semnificative de depozite din bănci.

În România, gradul de utilizare a criptoactivelor este în creștere, în special în rândul tinerilor, dar rămâne modest raportat la volumul depozitelor populației. Depozitele bancare reprezintă în continuare principala formă de economisire, iar populația preferă încă siguranța și simplitatea conturilor și depozitelor bancare.

Ce se poate schimba în viitor?

Dacă stablecoins reglementate (în special cele denominate în euro) vor deveni larg utilizate pentru plăți curente, economisire, transferuri internaționale și integrarea în portofele digitale, atunci ele ar putea reduce o parte însemnată din resursele atrase prin depozite bancare, în special depozitele la vedere și conturile curente.

Acesta este unul dintre motivele pentru care băncile centrale și autoritățile europene urmăresc atent dezvoltarea pieței stablecoins și au introdus cadrul de reglementare MiCA (Markets in Crypto-Assets Regulation).

În opinia mea, în contextul unei piețe reglementate, stablecoins au potențialul de a deveni substituenți ai banilor din depozite, în special pentru plăți și pentru păstrarea lichidităților. Dacă utilizarea lor ar deveni foarte extinsă, ar putea influența totodată modelul de finanțare al băncilor și, indirect, rolul sistemelor de garantare a depozitelor.

Din această perspectivă, este relevantă poziția Băncii Centrale Europene (BCE) care apreciază că, pe termen mediu și lung, stablecoins pot deveni un mijloc obișnuit de plată și economisire ce ar determina migrarea depozitelor populației către aceste instrumente și reducerea bazei stabile de finanțare a băncilor, evoluție ce va conduce  la creșterea dependenței băncilor de finanțarea wholesale, mai volatilă.

Pe de altă parte, BCE este preocupată și de riscul unor „run-uri” asupra stablecoins, care s-ar putea transmite rapid către sistemul bancar prin lichidarea rezervelor sau retragerea depozitelor constituite de emitenții de stablecoins. Din acest motiv, BCE susține implementarea riguroasă a regulamentului MiCA, precum și dezvoltarea euro digital ca alternativă publică la stablecoins private.

Spre deosebire de sistemul bancar reglementat, piața cripto nu beneficiază de scheme de garantare. Considerați că publicul din România înțelege pe deplin diferența de risc dintre dobânda unui depozit garantat de FGDB și randamentele promise în ecosistemul digital nereglementat?

În opinia mea, nivelul de înțelegere este în creștere, dar nu putem spune că diferența de risc este pe deplin înțeleasă de publicul larg. În cazul unui depozit bancar constituit la o instituție de credit autorizată, deponenții beneficiază de protecția oferită de FGDB, în limitele prevăzute de lege. Această garanție reprezintă un element esențial al încrederii în sistemul bancar și al stabilității financiare.

În schimb, criptoactivele și numeroase produse din ecosistemul digital nu beneficiază de o astfel de protecție. Randamentele pot fi atractive, însă ele sunt însoțite de riscuri semnificativ mai mari: volatilitatea prețurilor, riscul de contraparte, riscuri operaționale și, în anumite cazuri, lipsa unui cadru de supraveghere comparabil cu cel aplicabil instituțiilor de credit. Referitor la stablecoins, nici acestea nu sunt garantate de schema de garantare a depozitelor, în contextul în care sunt expuse riscului asociat emitentului, precum și riscului operațional.

Mesajul pe care autoritățile europene și naționale îl transmit în mod constant este că randamentul și riscul sunt inseparabile. Un randament mai ridicat presupune, în general, asumarea unui risc mai ridicat. De aceea, este important ca fiecare investitor sau deponent să înțeleagă nu doar potențialul de câștig, ci și nivelul de protecție de care beneficiază sau, după caz, lipsa acesteia.

Educația financiară are un rol esențial în acest proces. În contextul în care serviciile financiare și activele digitale coexistă, este esențial ca publicul să distingă între economisire și investiție. Un depozit bancar garantat este un instrument de economisire, conceput pentru conservarea valorii și protejat prin schema de garantare a depozitelor. Criptoactivele sunt active investiționale sau speculative, care pot oferi randamente superioare, dar fără a avea garanția capitalului investit și acoperirea oferită de schemele de protecție. Claritatea acestei distincții este fundamentală pentru o informare corectă a populației și pentru menținerea încrederii în sistemul financiar.

În contextul ultimelor evoluții privind piața criptomonedelor/ criptoactivelor, la nivel european există discuții legate de includerea acestora în sfera de protecție a schemelor de garantare a depozitelor, respectiv a schemelor de compensare a investitorilor.

Domnule Tulin, conduceți o instituție de importanță sistemică într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice și dobânzi volatile. Care sunt principalele riscuri macroeconomice pe care le monitorizați cu prioritate?

Pentru FGDB, în calitatea sa de schemă de garantare a depozitelor și administrator al fondului de rezoluție bancară, monitorizarea riscurilor macroeconomice și, aș adăuga, a celor macrofinanciare trebuie să vizeze nu doar probabilitatea apariției unor dificultăți la nivelul instituțiilor de credit, ci și impactul potențial asupra încrederii deponenților și asupra capacității schemei de a-și îndeplini mandatul.

În esență, riscurile macroeconomice monitorizate de FGDB sunt deja evidențiate la nivelul instituțiilor relevante cum este Banca Națională a României, iar impactul lor asupra schemei de garantare a depozitelor bancare face obiectul informărilor și analizelor realizate la nivelul structurilor de conducere ale FGDB.

În continuare, aș evidenția următoarele riscuri relevante pentru activitatea FGDB din perspectiva celor două direcții menționate anterior:

a. Consolidarea fiscală și impactul asupra economiei

România traversează o perioadă de consolidare fiscală amplă, cu potențiale efecte adverse, precum încetinirea consumului și a investițiilor private, creșterea insolvențelor în anumite sectoare și deteriorarea calității portofoliilor de credite.

Monitorizarea acestui risc este importantă din perspectiva impactului pe care îl poate avea asupra situațiilor financiare și prudențiale ale instituțiilor de credit membre ale schemei de garantare.

b. Persistența inflației și nivelul ridicat al dobânzilor

Prețurile la energie și contextul geopolitic au întârziat procesul de dezinflație, iar piețele anticipează că BCE va rămâne prudentă. Există chiar posibilitatea unor noi majorări ale dobânzilor dacă presiunile inflaționiste persistă.

În Uniunea Europeană, România înregistrează cea mai ridicată rată a inflației. Pe lângă factorii externi care afectează întreaga Uniune, în cazul țării noastre contribuie și factori specifici, precum deficitul bugetar și deficitul de cont curent.

Pentru sectorul bancar, inflația și nivelul ridicat al dobânzilor generează costuri de finanțare mai mari, presiuni asupra debitorilor și volatilitate pe piețele financiare.

c. Riscul suveran al României

FGDB urmărește cu atenție evoluția ratingului suveran și a perspectivelor acordate de agențiile de rating, având în vedere impactul pe care deteriorarea acestui indicator macrofinanciar îl poate avea asupra costurilor de finanțare ale statului, randamentelor titlurilor de stat și evoluției deficitului bugetar.

Deteriorarea percepției privind riscul suveran, precum și o posibilă retrogradare a ratingului României într-o categorie „nerecomandată investitorilor”, s-ar transmite rapid către sectorul bancar, în contextul expunerii ridicate a băncilor la titlurile de stat.

d. Riscurile geopolitice și energetice

Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să reprezinte principalul risc extern. Principalele canale de transmisie sunt creșterea prețurilor la energie, accentuarea inflației, încetinirea activității economice și volatilitatea piețelor financiare. Aceste evoluții sunt identificate de BCE drept principalul risc la adresa stabilității financiare europene.

e. Încetinirea economiei europene

Economia zonei euro rămâne slabă, iar România este puternic conectată la aceasta prin exporturi, investiții străine și grupurile bancare mamă. O încetinire economică mai accentuată poate reduce profitabilitatea companiilor românești și poate afecta calitatea activelor din sectorul bancar.

f. Evoluția bazei de depozite și a comportamentului deponenților

În contextul diversificării și digitalizării instrumentelor de economisire și/sau de investire, FGDB își propune să monitorizeze evoluții precum migrarea economisirii către instrumente cu randamente mai ridicate, competiția dintre depozite, fonduri de investiții și active digitale, precum și stabilitatea bazei de depozite.

Deși acest risc are în principal un caracter structural, și nu unul imediat, el poate deveni relevant în perioade de volatilitate și poate afecta sectorul bancar.

g. Riscurile legate de tehnologia informației și comunicații (TIC)

Atât BCE, cât și autoritățile naționale de supraveghere acordă o atenție tot mai mare atacurilor cibernetice, riscurilor la adresa infrastructurilor financiare și amenințărilor hibride. Deși nu sunt riscuri macroeconomice clasice, acestea pot genera rapid probleme de încredere și pot afecta lichiditatea în sistemul bancar.

Cum se implică FGDB în ridicarea nivelului de educație financiară la nivelul consumatorilor de servicii financiare? Ce proiecte derulați în acest sens?

Implicarea în educația financiară este unul dintre obiectivele prioritare permanente ale FGDB. Creșterea gradului de alfabetizare financiară contribuie la consolidarea încrederii în sistemul financiar-bancar și la menținerea stabilității acestuia. În acest context, FGDB are un rol activ în diseminarea informațiilor corecte și relevante privind mecanismul de garantare a depozitelor și funcționarea cadrului instituțional specific, contribuind la o mai bună înțelegere a acestor aspecte de către publicul larg.

În ultimii ani, au fost intensificate și diversificate acțiunile din sfera educației financiare, majoritatea derulându-se în parteneriat cu Banca Națională a României.

În perioada iulie – octombrie 2025, FGDB a participat, pentru al doilea an consecutiv, la atelierele de educație economică și financiară organizate de Banca Națională a României, Ministerul Educației, Asociația Română a Băncilor și Institutul Bancar Român.  Aceste ateliere fac parte din Strategia Națională de Educație Financiară pentru perioada 2024–2030, adoptată de către Guvernul României în anul 2024. Strategia are ca obiectiv consolidarea nivelului de educație financiară în rândul populației. Aceasta vizează integrarea educației financiare în curricula școlară, precum și dezvoltarea unor programe dedicate adulților și antreprenorilor, în vederea sprijinirii adoptării unor decizii financiare informate și a întăririi stabilității financiare.

Activitățile s-au desfășurat în 20 de orașe, prin organizarea a 28 de ateliere dedicate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, la care au participat peste 800 de profesori.

Demersul a avut ca obiectiv consolidarea rolului acestora în transmiterea cunoștințelor de educație financiară către elevi, contribuind astfel la formarea unui comportament financiar responsabil în rândul generațiilor tinere. În cadrul atelierelor au fost abordate aspecte privind rolul FGDB în protejarea deponenților și în asigurarea stabilității financiare.

În luna iunie 2026, a fost demarată o nouă ediție a acestui proiect important, FGDB fiind parte activă a acestuia.

În primul semestru al anului 2026, FGDB a participat, în calitate de partener al Băncii Naționale a României, la organizarea ediției din anul acesta a Concursului național de educație financiar-bancară “Eugeniu Carada”, concurs adresat elevilor din clasa a XI-a. Competiția are ca scop promovarea cunoștințelor financiare și încurajarea tinerilor să își dezvolte abilitățile necesare pentru o gestionare eficientă a resurselor financiare. Considerăm că este o inițiativă importantă în pregătirea unei noi generații de oameni informați și competenți în gestionarea finanțelor personale.

De asemenea, a fost lansată cea de-a XV-a ediție a Concursului Costin Murgescu pentru cercetare în economie, FGDB continuând astfel demersul său de susținere a educației și dezvoltării talentelor viitoare prin sprijinirea activă a proiectelor de cercetare ale tinerilor. Competiția își dorește să ofere o șansă de afirmare tinerilor români care cercetează evoluțiile socio-economice și politice contemporane, indiferent de școala de care aparțin și să-i promoveze în rândul specialiștilor de valoare.

Proiectelor menționate anterior li se adaugă noi inițiative menite să contribuie atât la susținerea educației financiare, cât și la promovarea cercetării pe diferite teme de interes pentru activitatea FGDB.

Aveți o carieră remarcabilă în managementul bancar de top. Privind în urmă, care a fost cea mai importantă lecție de leadership pe care ați învățat-o în perioadele de maximă volatilitate economică?

Privind în urmă, cred că cea mai importantă lecție de leadership este că, în perioadele de maximă volatilitate, oamenii caută înainte de toate încredere, nu perfecțiune. Liderul nu trebuie să aibă întotdeauna toate răspunsurile, dar trebuie să inspire încrederea că instituția este pregătită, că deciziile sunt bine fundamentate și că există o direcție clară.

Am învățat că viteza deciziei este importantă, dar și mai importantă este calitatea procesului prin care ajungi la acea decizie. În momente de criză trebuie să asculți opinii diferite, să te bazezi pe expertiza echipei și să ai curajul să iei decizii dificile chiar și atunci când informațiile sunt incomplete.

O altă lecție esențială este că reputația și credibilitatea unei instituții se construiesc în perioadele de stabilitate, dar sunt testate în perioadele de criză. Comunicarea transparentă, consecvența și cooperarea sunt la fel de importante ca măsurile tehnice pe care le adopți.

În cele din urmă, cred că leadershipul înseamnă să rămâi calm atunci când ceilalți sunt îngrijorați. Calm nu înseamnă pasivitate, ci capacitatea de a transforma incertitudinea într-un plan de acțiune și de a oferi oamenilor încrederea că provocările pot fi depășite.

Dacă ar fi să priviți retrospectiv către tânărul economist de la începutul carierei, ce sfat i-ați oferi acum, din postura de Director General al unei instituții care garantează liniștea financiară a milioane de români?

I-aș spune să rămână conectat la toate evoluțiile relevante și să nu se grăbească să creadă că înțelege pe deplin complexitatea sistemului financiar. Economia și sistemul bancar sunt într-o continuă transformare, iar fiecare criză demonstrează că avem mereu ceva nou de învățat.

L-aș încuraja să investească nu doar în cunoștințe tehnice, ci și în capacitatea de a asculta, de a construi relații de încredere și de a lucra împreună cu oameni din perspective diferite. În timp am înțeles că cele mai bune soluții sunt rareori rezultatul unei singure idei; ele apar din dialog, colaborare și respect reciproc.

I-aș mai spune să nu privească niciodată încrederea publicului ca pe un lucru de la sine înțeles. În sistemul financiar, încrederea este cel mai valoros activ. Se construiește în ani, dar poate fi pierdută foarte repede.

Tocmai de aceea instituții precum FGDB au o misiune care depășește despăgubirea deponenților: contribuie la menținerea stabilității financiare și la consolidarea încrederii în întregul sistem bancar.

Și, poate cel mai important, i-aș spune să aibă răbdare. O carieră nu se definește prin viteza cu care avansezi, ci prin impactul pe care îl ai asupra oamenilor și asupra instituțiilor pe care ai privilegiul să le servești.

Mulțumim!

Mihai Săndoiu și Georgeta Clinca

[i] Structura bazei de date şi denumirea tabelelor componente (în număr de peste 2.000) erau în limba turcă pentru aplicaţia bancară şi în limba engleză pentru cea de carduri, iar identificarea tabelelor utile trebuia făcută prin căutare tabelă cu tabelă şi analiza surselor aplicaţiei. Notele contabile se întocmeau pe baza planului de conturi turcesc, iar datele de identificare ale clienţilor erau incomplete (în special codul numeric personal, introducerea acestuia fiind facultativă într-o coloană de observaţii).

[ii] Inițial, creanțele FGDB rezultate din efectuarea plăților de compensații au fost încadrate în categoria celor negarantate, conform ordinii de plată a creanțelor prevăzute de cadrul general de insolvență (Legea nr.64/1995). Din octombrie 2001 a fost modificat cadrul aplicabil falimentelor bancare (Legea nr.83/1998) prin includerea unei ordini de plată a creanțelor specifice băncilor, care a acordat creanțelor FGDB rangul 4 de prioritate, la egalitate cu cele bugetare.

[iii] Situat între 25,9% și 46% în cazul băncilor intrate în faliment înainte de anul 2001 și 100% în cazul celor intrate în faliment în anul 2002.