Banner

BEST Capital România obține autorizația Autorității poloneze de Supraveghere Financiară pentru administrarea creanțelor fondurilor de investiții

BEST Capital România obține autorizația Autorității poloneze de Supraveghere Financiară pentru administrarea creanțelor fondurilor de investiții

BEST Capital România, companie românească din cadrul Grupului BEST, a obținut din partea Autorității poloneze de Supraveghere Financiară (KNF) autorizația pentru administrarea creanțelor fondurilor de investiții. Este prima autorizație de acest tip acordată de autoritatea de reglementare din Polonia unei entități cu sediul în afara Poloniei. BEST S.A. deține autorizația nr. 1 (din 2010), iar BEST Capital România – autorizația nr. 41.

Decizia KNF permite Grupului BEST să transfere pe piața din România modelul de business care și-a dovedit eficiența în Polonia: fondul de investiții BEST NFIZW – principalul vehicul de investiții al Grupului BEST, administrat de BEST TFI – va putea achiziționa direct portofolii de creanțe în România, iar BEST Capital România – în baza autorizației obținute – va fi responsabilă de administrarea curentă a acestora și de recuperarea creanțelor.

“Această autorizație confirmă că implementăm în mod consecvent și eficient strategia de dezvoltare internațională a Grupului BEST. Modelul care funcționează cu succes în Polonia de mulți ani – cooperarea dintre un fond de investiții și un administrator local de creanțe – poate fi acum aplicat integral și în România. În același timp, portofoliile rămân în țara din care provine finanțarea acestora, iar noi construim în mod consecvent structura Grupului pe baza unor entități poloneze, în loc să utilizăm jurisdicții precum Malta, de exemplu. Este un pas important în dezvoltarea organizației noastre și o nouă dovadă că suntem capabili să ne atingem obiectivele ambițioase, indiferent de locație” – declară Krzysztof Borusowski, Președintele BEST S.A.

“Obținerea autorizației a presupus, înainte de toate, să înțelegem modul în care funcționează piața de capital din Polonia și, ulterior, să implementăm o serie întreagă de proceduri și soluții organizaționale care să îndeplinească cerințele autorității poloneze de reglementare. De asemenea, a trebuit să demonstrăm că BEST Capital România dispune de structura adecvată, de o echipă competentă și de infrastructura tehnologică necesară pentru a garanta administrarea în condiții de siguranță a creanțelor. A fost un proiect complex, desfășurat pe parcursul mai multor luni, care a implicat echipe din toate ariile organizației noastre din România, precum și o parte dintre echipele din Polonia. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect” – subliniază Cristian Talpău, Director General, BEST Capital România.

Grupul BEST a intrat pe piața din România în 2025, în urma achiziției Kredyt Inkaso. În prima jumătate a anului 2026, Grupul a alocat peste 48 de milioane de zloți polonezi pentru investiții în noi portofolii de creanțe în România, reprezentând aproximativ 18% din investițiile totale ale Grupului în această perioadă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: