Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM, cu sprijinul RePatriot, a început o nouă serie a Executive Management Program, componenta educațională a Romanian Performance Excellence Program (RPEP), inspirat de modelul american Baldrige. Timp de nouă luni, manageri din companii private, spitale, sistemul de sănătate și instituții publice vor lucra împreună pentru a înțelege și aplica principiile excelenței organizaționale.
Programul a pornit de la o idee simplă: performanța unei organizații nu depinde doar de valoarea oamenilor săi, ci și de capacitatea organizației de a transforma talentul, strategia și resursele în rezultate constante și sustenabile. Și o Românie mai bună se poate face cu organizații mai performante.
Participanții studiază cele șapte dimensiuni ale cadrului Baldrige: leadership, strategie, clienți, măsurare – analiză – managementul cunoștințelor, oameni, operațiuni și rezultate și le aplică direct în organizațiile pe care le conduc. Programul combină un modul intensiv față în față cu mentorat, lucru în grup și întâlniri cu experți și manageri români din toată lumea și experți americani.
“De aproape 30 de ani, FNTM aduce în România cultura managerială modernă și valorile care au construit Occidentul: libertate, responsabilitate, competență, inițiativă și respect pentru rezultate. RPEP este continuarea firească a acestei misiuni, să ajutăm organizațiile românești să devină mai puternice, mai competitive și capabile de excelență.” spune Marius Bostan, cofondator FNTM și coordonator RPEP .
Know-how american, pus la dispoziția organizațiilor românești
Un element important al ediției 2026–2027 este deschiderea explicită a programului către sectorul public. FNTM pune la dispoziția organizațiilor publice experiența și instrumentele dezvoltate prin RPEP, pornind de la convingerea că excelența managerială nu trebuie să fie limitată la mediul privat.
În noua serie participă manageri din spitale și zona sănătății publice, Casa de Asigurări de Sănătate, Autoritatea de Supraveghere Financiară și din sectorul transporturilor, alături de manageri și antreprenori din companii private din diverse domenii.
„România are oameni excepțional de bine pregătiți. Ceea ce construim prin RPEP este sistemul care îi ajută să transforme această capacitate în performanță organizațională și rezultate sustenabile.” spune Dr. Steven Hoisington, evaluator al programului Baldrige în Statele Unite și facilitator al Executive Management Program.
Inițiativa se bucură și de sprijinul fostului ambasador american Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța implicat în dezvoltarea culturii performanței și a excelenței manageriale în România.
Modulul intensiv față în față al noii serii s-a desfășurat la sediul Atlantic Council Romania, partener care sprijină dialogul transatlantic și transferul de experiență și know-how american către România.
Excelența ca mod de a construi organizații
Pentru participanții din mediul privat, cadrul Baldrige oferă un instrument de evaluare și dezvoltare organizațională într-un context în care competitivitatea depinde tot mai mult de capacitatea de a crește și de a inova continuu.
Ana Nedea, Chief Strategy Officer, Simtel Team, participantă în program, spune:
„La Simtel Team, creșterea și inovarea continuă au reprezentat întotdeauna pilonii pe care ne-am construit activitatea. Alăturarea noastră în Romanian Performance Excellence Program este un pas firesc în maturizarea organizației noastre și o reconfirmare a angajamentului pe care ni l-am asumat față de parteneri și clienți: acela de a oferi performanță la cele mai înalte standarde. Cadrul Baldrige oferă o metodologie structurată și un instrument extraordinar de evaluare obiectivă a proceselor, deciziilor strategice și leadershipului. Într-un domeniu dinamic precum cel al energiei regenerabile și al eficienței energetice, aplicarea principiilor de excelență managerială ne va permite nu doar să ne consolidăm poziția în industrie, dar și să construim procese scalabile, agile și sustenabile pe termen lung.”
RPEP este o inițiativă a Fundației Naționale a Tinerilor Manageri (FNTM), cu sprijinul RePatriot, construită pe experiența de peste trei decenii a FNTM în transferul de practici manageriale și pe utilizarea unor modele internaționale de performanță.
În paralel, FNTM lucrează la următoarea etapă a programului, explorând adaptarea unor instrumente bazate pe Inteligență Artificială pentru evaluarea organizațiilor, identificarea oportunităților de îmbunătățire și urmărirea progresului. Pentru RPEP, tehnologia este un instrument care amplifică experiența și judecata managerului, nu le înlocuiește.
O nouă generație începe, o alta își celebrează rezultatele
În timp ce noua serie 2026–2027 își începe parcursul de nouă luni, seria 2025–2026 se apropie de final. Ceremonia de absolvire a seriei 2025–2026 va avea loc la Galei RPEP, pe 1 octombrie, la Palatul Cotroceni, în cadrul RePatriot Summit. Gala va celebra managerii și organizațiile care au ales să investească în performanță, învățare și îmbunătățire continuă și va pune în valoare orientarea tot mai puternică spre excelență în organizațiile românești.
Pentru FNTM și RePatriot, miza RPEP este mai largă decât formarea unor manageri. Este construirea, în România, a unei culturi a excelenței, în care leadershipul, strategia, oamenii, procesele și rezultatele sunt privite ca părți ale aceluiași sistem.

COMMENTS