Sabia lui Damocles atârna de un fir de păr de cal. Sabia lui Damucles stă deasupra capului celui care vorbește și îi transmite neaoș: „Dă mucles!”. Politica nouă nu se mai obosește să demonstreaze de ce mesagerul greșește: pr și simplu încearcă să-l facă să tacă!
Președintele celui mai important partid din Parlament ne-a oferit recent o demonstrație. Un analist Fitch a avertizat că prelungirea crizei politice poate împinge România în categoria „junk”. În loc să răspundă cu un guvern, un buget credibil și reforme, liderul a anunțat că va cere explicații agenției: în ce calitate a vorbit analistul? Ba și-a pemis dă invoce și juriștii, după ce două jurnaliste Bloomberg au relatat despre riscul retrogradării României la categoria *junk*. Ca și cum deficitul s-ar micșora dacă sperii agenția de rating, iar dobânzile ar scădea dacă pui avocatul pe urmele jurnalistului. Termometrul arată febră? Sau bolnavul? Zic să chemăm termometrul la audieri!
Nici Consiliul Concurenței, dirijat și el din aceeași sferă politică, nu s-a lăsat mai prejos. În pseudoinvestigația ROBOR, instituția a socotit că prognozele economiștilor din bănci – despre inflație, curs sau dobânzi – ar putea fi „semnale” pentru piață. Rezultatul? Una dintre cele mai importante bănci a oprit publicarea rapoartelor despre economia românească. Presa rămâne fără analize independente, publicul – cu prognozele oficiale de multe ori plăsmuite, iar autoritățile pot respira: dacă dispar estimările incomode, economia merge excellent. Până la următoarea factură, zic!
Damucles are însă vechime. În 2018, după apariția investigației #TeleormanLeaks, Autoritatea pentru Protecția Datelor a cerut RISE Project sursa informațiilor și a invocat posibilitatea unei amenzi de până la 20 de milioane de euro. GDPR-ul, conceput să apere cetățeanul, era întors împotriva jurnalistului care cerceta afacerile asociate cercului lui Liviu Dragnea. Tot Dragnea cerea o lege prin care statul să-i sancționeze pe cei care „defăimează România”. Traducere din limba puterii: cine critică partidul atacă țara. O confuzie comodă când partidul crede că țara îi aparține.
Rețeta a supraviețuit autorului, trecut între timp prin penitenciarele autohtone. Consiliul Superior al Magistraturii a acuzat jurnaliști și organizații civice pentru o așazisă „campanie de denigrare” și chiar de „atac hibrid” asupra justiției. Președinta Curții de Apel București a asociat documentarul Recorder cu o „instigare publică împotriva ordinii constituționale”. Jurnaliștii au fost restricționați și împinși pe holurile Parlamentului, iar imaginile oficiale trebuiau să țină loc de presă. De ce răspunzi întrebării? Mai bine îl judeci pe cel care a formulat-o!
Modelul are și patent american. Donald Trump a exclus Associated Press de la casa Albă pentru că agenția a refuzat să numească Golful Mexic „Golful Americii”. CNN, Politico și MS NOW au fost apoi scoase și ele de la Casa Albă fiind considerate presă nefavorabilă. Asta până când un judecător le-a redat temporar accesul. Acreditarea devine premiu pentru cumințenie, procesul – instrument editorial, iar puterea decide cine este presă „adevărată”, „de bună credință”.
Desigur, presa și analiștii pot greși. Dar răspunsul democratic la o analiză este contraanaliza, la o informație – dovada, la o opinie – argumentul. Când apar juriștii, amenda, amenințarea instituțională și ușa trântită în nas, nu mai avem dezbatere. Avem disciplinare.
Politica lui Damucles nu cere închiderea ziarelor. Este mai eficientă: îi face pe economiști să nu mai publice, sursele să nu mai vorbească, și pe jurnaliști să se întrebe dacă merită să își mai facă meseria onest. Sabia nu trebuie neapărat să cadă. Trebuie doar să se vadă.
Iar când ordinul este „mucles”, nota de plată ajunge la cetățeni, sub forma unor decizii proaste despre care aflăm când este deja prea târziu.
COMMENTS