Asociația Română de Fintech (RoFintech) a desfășurat, în perioada 3–5 noiembrie 2026, la Varșovia, o misiune internațională dedicată dezvoltării relațiilor cu ecosistemul financiar polonez și identificării unor oportunități de colaborare pentru companiile fintech din România. Programul a reunit participarea la Warsaw Finance Week, întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și o vizită la Ambasada României în Republica Polonă.
RoFintech a fost Community Partner al Future Finance Summit 2026, evenimentul principal al Warsaw Finance Week. Misiunea s-a desfășurat cu sprijinul și reprezentarea Băncii Naționale a României și a Camerei de Comerț Româno-Polone.
Participare românească la dialogul despre viitorul finanțelor
În cadrul summitului din 4 noiembrie, Cosmin Cosma, președintele RoFintech, a participat la masa rotundă Finance as a Growth Engine: How to Build a Financial Sector That Powers the Economy. Reuniunea, organizată exclusiv pe bază de invitație pentru un grup de 30 de experți, a avut ca temă contribuția sectorului financiar la dezvoltarea economiei, finanțarea companiilor, inovare și extinderea internațională.
Cosmin Cosma a moderat și panelul From Strong Markets to Global Ambitions: European Financial Dialogue, alături de Raluca Micu, CEO al NETOPIA Payments, Bahar Pınarlı, din partea Cloudspark Cloud Technology, Ali Murat Aksoy, Director of Software Development for Financial Technologies la ATP, și Zoltán Ács, Chairman al Hungarian Fintech Association. Panelul a avut ca temă trecerea de la succesul pe piețele naționale la dezvoltarea internațională a companiilor fintech și de tehnologie.
Prezența românească în programul evenimentelor a inclus și intervențiile lui Robert Anghel, CEO al Salt Bank, atât în conversația cu Sonia Vieira, din partea Engine by Starling, din cadrul summitului, cât și la întâlnirea de seară organizată de Engine by Starling, FinTech Poland, Qorus și Salt Bank. Acesta a prezentat experiența de dezvoltare a Salt Bank în România.
Relații cu mediul de afaceri polonez
Misiunea a debutat pe 3 noiembrie cu participarea unei părți a delegației la Warsaw After Hours: WFW Opening Night, la sediul FinTech Poland. Evenimentul a oferit ocazia unui schimb de experiență cu reprezentanți ai unor afaceri poloneze deja extinse în România și a unei întâlniri cu Alessandra Guillon, din partea European Digital Finance Association (EDFA).
Pe 5 noiembrie, la invitația lui Adam Sobieszkoda, director executiv și membru al boardului Polish-Romanian Bilateral Chamber of Commerce and Industry, delegația a participat la conferința KPMG Investing in CEE: The example of Romania and Hungary. Evenimentul a completat discuțiile din cadrul Warsaw Finance Week cu perspective despre investiții, dezvoltarea afacerilor și experiența companiilor poloneze în regiune.
Continuarea dialogului cu Ambasada României
În aceeași zi, reprezentanți ai RoFintech, NETOPIA Payments, Token, EuPlatesc și Băncii Naționale a României au participat la o întâlnire la Ambasada României în Republica Polonă. Discuțiile au vizat oportunitățile de dezvoltare a companiilor românești de fintech pe piața poloneză și consolidarea relațiilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări.
RoFintech îi mulțumește lui Piotr Brewiński, președintele FinTech Poland, pentru invitație și primirea călduroasă, precum și pentru oportunitatea de a contribui la dialogul din cadrul Warsaw Finance Week. Asociația mulțumește Băncii Naționale a României, Camerei de Comerț Româno-Polone și lui Adam Sobieszkoda pentru sprijinul acordat misiunii, precum și Ambasadei României în Republica Polonă pentru ospitalitate și deschiderea către continuarea colaborării.

COMMENTS