Ponderea sumelor adunate la bugetul statului a scăzut în România după aderarea la UE de la 28,7% din PIB în 2006 la 26,3% din PIB în 2018, potrivit analizei „Taxation Trends in the European Union – 2020” publicată de Eurostat. De reținut, nivelul preliminat pentru 2019 este tot de 26,3% din PIB iar minimul a fost atins în 2017 (doar 24,9% din PIB), după ce în 2015 se părea că ne îndreptăm spre refacerea încasărilor preaderare.
Dacă revenirea economiei după criza începută în 2009 s-a făcut pe fondul unor venituri bugetare în creștere (contrar unor teze actuale larg răspândite care susțin că ORICE majorare de taxe sau impozite ar fi inoportună), creșterea robustă de după 2015 a fost realizată prin stimularea excesivă a consumului privat, pe calea reducerii banilor rămași la dispoziția statului.
Evoluția structurii taxelor colectate în România (% din PIB, 2006 – 2018)
Anul 2006 2012 2015 2017 2018
Taxe indirecte 12,9 13,2 13,4 10,4 10,7
-TVA 8,0 8,3 8,1 6,2 6,4
-accize 3,4 3,8 4,0 3,3 3,3
Taxe directe 6,0 5,8 6,6 6,1 4,9
-personale 2,9 3,4 3,7 3,6 2,4
-corporații 2,9 1,9 2,3 2,0 2,1
Contribuții sociale 9,8 8,7 8,1 8,4 10,6
-angajatori 6,3 5,5 5,0 5,3 1,2
-gospodării 3,5 3,2 3,1 3,2 9,5
TOTAL 28,7 27,8 28,1 24,9 26,3
Consum 12,1 12,6 12,7 9,9 10,3
Muncă 11,6 11,1 10,3 10,7 12,3
Capital 5,0 4,1 5,1 4,3 3,7
Sursa: Taxation Trends in the European Union – 2020
Va rămâne un mare semn de întrebare la nivelul evoluției în timp de ce am schimbat în 2015 raportul fundamental între taxele pe consum și taxele pe muncă. Supraunitar până atunci, cu rezultate bune în evoluția sustenabilă și echilibrată a economiei și subunitar acum, când taxarea muncii a urcat, destul de bizar, peste nivelul preaderare, pentru a acomoda scăderea taxelor pe consum (care au atins un nivel scăzut record în 2017, sub limita de 10% din PIB).
Impozitele directe au scăzut semnificativ atât pe partea de venituri personale cât și pe partea de corporații, cu observația că, dacă în 2006 au fost la egalitate (2,9% din PIB), în 2017 ajunseseră să fie aproape de la simplu la dublu în defavoarea persoanelor, proporție atenuată artificial în 2018, odată cu mutarea aproape exclusive a contribuțiilor de la angajat la angajator, care constituie acum o particularitate a sistemului fiscal românesc la nivel european.
În contextul în care veniturile bugetare au evoluat divergent între România și media UE ca pondere în PIB, ceea ce a condus la un raport scăzut de la circa 74% în 2006 la doar 65% în 2018, rămâne discutabilă și diminuarea considerabilă a încasărilor din impozitul perceput pe segmentul de capital ( doar 3,7% din PIB în 2018, după 5% din PIB în 2006 și 5,1% din PIB în 2015).
Comparația structurii taxelor colectate în România și UE27 (% din PIB, 2018)
Anul România UE27 România/UE27
Taxe indirecte 10,7 13,3 78%
-TVA 6,4 7,2 89%
-accize 3,3 3,6 92%
-alte taxe pe prod. 0,7 3,6 19%
Taxe directe 4,9 13,3 37%
Contribuții sociale 10,6 13,3 80%
TOTAL 26,3 40,2 65%
Consum 10,3 11,2 92%
Muncă 12,3 20,8 59%
Capital 3,7 8,2 45%
La taxele indirecte, stăm destul de aproape de media UE, undeva pe la 90% cu ponderea în PIB, cu o excepție notabilă și misterioasă, trecută la categoria „altele”. Surpriza mare vine de pe site-ul INSEE (adică INS-ul francez) care arată la categoria alte taxe pe producție intră „toate taxele pe care întreprinderile le suportă din angajarea în procesele de producție”.
Iar asta „INDIFERENT de cantitatea sau valoarea bunurilor și serviciilor produse sau vândute”. Decalajul de peste 80% dintre noi și practica europeană ar merita o explicație mai largă, având în vedere că se traduce automat în cele trei puncte procentuale de PIB permise ca deficit, pe care noi le avem ca handicap de start.
Logic din perspectiva convergenței, fie că ne place sau nu, tot va trebui la un moment dat să găsim modalitatea de a crește taxarea directă a veniturilor personale, precum și impozitarea muncii ( nu neapărat ca și cote legale aplicate, se poate și prin extinderea bazei de aplicare și printr-o colectare mult mai eficientă). Precum și să mobilizăm mai multe resurse venite din impozitarea firmelor.
Altminteri, cu încasări de două treimi față de media europeană, și acestea raportate la un PIB situat la coada Uniunii ca și nivel pe locuitor, nu putem avea pretenția la servicii de nivel european în sănătate, învățământ sau infrastructură. Atenție, aici nu va conta PIB-ul ajustat la paritatea puterilor de cumpărare (69% din media UE), ci cel real în euro (doar 38% din media UE), deoarece costurile de îmbunătățire la spitale, școli și drumuri sunt similare cu cele din UE.
COMMENTS