Ce știm astăzi despre criza economică. Ce răspunsuri va primi lumea și ce putem învăța noi

Ce știm astăzi despre criza economică. Ce răspunsuri va primi lumea și ce putem învăța noi

Autor Petrişor Gabriel Peiu

Dacă este să stăm strâmb și să judecăm drept, criza economică care a izbucnit abrupt în martie 2020 a venit total neanunțată, neașteptată și ne-a surprins așa cum niciun alt fenomen economic din ultima sută de ani nu ne-a surprins. Toate analizele indicau o încetinire a creșterii economice globale pentru anul în curs, motivată de nesustenabilitatea ritmurilor înalte de creștere din economiile emergente și de mediocritatea evoluțiilor din marile economii occidentale. Ceea ce s-a întîmplat, însă, în ultima lună a venit din nimic și a evoluat înspăimântător de rapid. Prima concluzie pe care am putea s-o tragem este că nu am știut să prevedem această criză, nu o înțelegem încă pe deplin și, ca urmare, toate predicțiile făcute asupra pierderilor induse de efectul de „lockdown” sunt în curs de actualizare săptămânal. Iată, într-o succesiune sugestivă de imagin i, care a fost evoluția predicțiilor asupra creșterii economice în ultimele trei luni:

Sursa:https://www.newstatesman.com/politics/economy/2020/04/western-economies-set-endure-worst-recession-postwar-history

Prima lecție ține de imposibilitatea prevederii unei crize economice generate de un dezastru produs pe cale naturală. Ceea ce părea de necrezut la început de martie este acum deja un fapt: recesiunea s-a instalat deja, va afecta probabil întreaga economie globală ( pare din ce în ce mai greu de susținut că este posibilă susținerea creșterii doar de către piața internă în China și India, în contextul prăbușirii pieței vestice) și o va face de o manieră dramatică.

Deși industrii întregi s-au redus la aproape zero, cea mai spectaculoasă evoluție negativă s-a petrecut pe piața țițeiului, acolo unde s-a declanșat o „furtună perfectă”: simultaneitatea reducerii cererii de petrol ca urmare a „închiderii economiei” și a războiului comercial dintre Arabia Saudită și Federația Rusă a condus la moartea pactului OPEC+ și la cplapsul prețului „aurului negru”:

De la 63,66 dolari/barili brent pe 7 ianuarie 2020 la 23,19 dolari/baril brent pe 9 aprilie 2020, trecând printr-un minim de 20,46 dolari/baril, aceasta a fost parcursul celei mai importante cotații de pe bursele globale de mărfuri din lume. Acum, dificila lume a producătorilor de țiței trăiește cu speranța materializării unui acord saudito-rus de reducere a producției mondiale cu 10 milioane barili/zi, deși respectiva reducere este insuficientă pentru a răspunde reducerii consumului (cel puțin dublă ca volum pe mai și iunie) și cu speranța că Mexicul nu va zădărnici respectivul acord. Dacă acordul pomenit mai sus nu se va îndeplini, toate capacitățile de depozitare de pe glob se vor umple în următoarele 9-10 săptămâni, apoi toate tancurile petroliere se vor umple și ele în 10-12 zile și prețul țițeiului va deveni negativ!

Al doilea lucru important pe care îl învățăm în timpul acestei crize este legat de disfuncționalitățile sistemice ale pieței globale. Adică lumea nu este pregătită economic să trăiască în paradigma lanțurilor globale de aprovizionare sau în cea a livrărilor Just In Time pe timpul unor situații excepționale. Dacă lumea occidentală și-a externalizat în China,Vietnam, India sau Bangladesh întreaga producție textilă, a învățat acum o lecție extrem de dură: nu poți avea și fabricile la mii de kilometri depărtare și îndestularea pieței la tine acasă în vreme de criză. Și astfel Vestul re-învață să producă măști, combinezoane, botoșei și mânuși de unică folosință. O consecință importantă ar putea să fie robotizarea intensivă a unor astfel de fabrici re-descoperite chiar în inima Americii sau a Europei. Până la urmă, dacă chinezii și vietnamezii mai ieftini i-au înlocuit pe texanii sau italienii prea scumpi, poate roboții și mai ieftini îi vor înlocui pe chinezii și vietnamezii greu accesibili pe timp de pandemie.

În mod particular, Uniunea Europeană descoperă că nu este un paradis al solidarității și că nici prea coezivă economic nu este. Statele naționale și-au închis granițele pentru străini, nu mai permit exportul unor produse brusc devenite strategice și, cel mai important, nu sunt dispuse să își asume „la comun” plata pentru factura crizei. Adică Italia și Spania, cele mai îndatorate state ale Uniunii, vor purta singure povara unor datorii și mai mari, într-un drum care duce spre crize financiare viitoare mai mari decât cea din 2008-2013.

Al treilea lucru pe care îl învățăm chiar acum, de la această criză, este că economia cu greu poate face față unui asalt motivat de panică. Dispariția rapidă de pe rafturi a unor produse altădată banale a indicat limitele unor rețele logistice gândite doar pentru vremuri normale. În mod particular, medicamente pentru bolile cronice, produsele de dezinfectare, hârtia iginică și mai ales alimentele conservate se pare că vor fi mult mai prețuite de acum înainte de bogații și simandicoșii consumatori occidentali.

Al patrulea lucru de reținut de la această criză este faptul că niciodată guvernele nu pot face suficient pentru a-și proteja economiile de ele însele. Atunci când guvernele ar fi trebuit să acționeze și să închidă granioțele și să impună carantina obligatorie pentru toți cei intrați în țară, în ianuarie adică, nu au făcut-o de teama afectării creșterii economice. Atunci când au făcut-o, era deja prea târziu și insuficient: răul era deja instalat și economiile vor suferi acum mult mai mult decât ar fi suferit prin închiderea granițelor la momentul oportun.

Un alt lucru demn de remarcat, a cincea lecție de însușit, este și mai șocantă: cei mari și bogați își permit să răspundă copleșitor acestei crize, aruncând zeci de procente din PIB pentru a întreține revenirea economie, iar cei mici și săraci nu prea au nici acces la resurse prea mari, nici suficiente resurse proprii de viziune, înțelepciune sau curaj, astfel încât această criză va avea niște învingători deja mari și niște învinși mai mici decât erau înainte.

Cine vor fi învingătorii? Cei care erau în frunte și până acum: China, care reușește să își minimizeze pierderile cauzate de reducerea exporturilor prin dinamica pieței interne, SUA, care își permit să aloce pentru combaterea crizei 2 trilioane de dolari de la guvern și 2,3 trilioane de dolari de la FED, Japonia care alocă aproape 1 trilion de dolari pentru revenire și, bineînțeles, frugala și metodica Germanie, care aruncă în luptă 20 de procente din PIB pentru susținerea propriei economii. Ungaria, Cehia și Polonia pare că vor să joace în aceeași ligă cu cei mari și alocă resurse de peste 10% din PIB pentru a finanța renașterea economică. În capul listei perdanților vor fi, fără îndoială, Iranul, Spania și Italia, lovite de pandemie, lovite de înghețarea economiei și deja lipsite de prea multe resurse.

Dar România? Ce a învățat România din această criză? Câteva lecții dure pe care românii le-au învățat, deși politicienii nu par a se sinchisi de ele:

  • În momentul în care alegi să funcționezi cu deficite (comerciale și bugetare) pe care nu ți le poți permite, nu vei putea să ai nicio rezervă pe care s-o arunci în lupta împotriva crizei; faptul că acum stăm și ne uităm la zecile de miliarde de dolari pe care le adună alții împotriva crizei se datorează inconștienței cu care am ignorat găurile prea mari din bugetele noastre de ani de zile, dobânzile prea mari pe care le plăteam de ani de zile
  • Atunci când îți demolezi industrii întregi, vei fi vulnerabil în timpul oricărei întreruperi a circuitului de import. Și-uite așa am rămas fără medicamente pentru bolile cronice, fără materii prime alimentare sau fără alimente, fără măști, fără banalele mânuși și combinezoane. De ventilatoare nici nu îndrăznesc să mai amintesc
  • Gargara politicienilor, de ani buni, cu informatizarea care se făcea numai pe bani mulți și fără să funcționeze cu adevărat ne costă acum triplu, cu situații imposibil de rezolvat de o administrație incapabilă să lucreze în mediul virtual
  • 5 milioane de oameni plecați la lucru în străinătate te lipsesc de bani la bugetul de pensii, te lipsesc de forță de muncă dar pot să îți și importe nedoritul virus atunci când se întorc înfrânți acasă
  • Politicianismul ieftin a celor care refuză să spună lucrurilor pe nume și să ia măsuri atunci când se pot lua se va întoarce întotdeauna împotriva acelorași politicieni: când te lupți pentru alegeri anticipate deși ai epidemia la graniță, vei fi prins nepregătit și vulnerabil politic
  • Când ești un mare deținător de resurse de hidrocarburi (mare în context european) și nu îți menții/dezvolți capacități de prelucrare petrochimică, vei fi expus tot timpul la crizele periodice ale prețului țițeiului
  • Spitalele județene oferite jertfă pe altarul baronilor locali vor fi întotdeauna o sursă de catastrofe epidemice și politice.

Eu unul sunt gata să pun rămășag că, atunci când va veni, următoarea criză ne va prinde tot nepregătiți, tot cu lecția neînvățată și tot cu aceeași politicieni imuni la realitatea românilor pe care îi conduc.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0