Creditarea are rolul de a optimiza alocarea resurselor

Creditarea are rolul de a optimiza alocarea resurselor

De ce a apărut creditarea? O să spuneţi pentru că n-aveau oamenii bani şi după ce s-au împrumutat au avut, fiindcă cei săraci au luat de la cei avuţi. Acest răspuns are un sâmbure de adevăr: Creditarea a fost posibilă datorită economisirii.

Da, numai că celor chibzuiţi care au acumulat trebuie să li se bonifice dobânzi, iar intermediarii, bancherii, să realizeze profituri. Cum se pot obţine? Acoperind golurile de lichiditate ale comercianţilor dintre momentul vânzării mărfurilor şi încasarea sumelor facturate. Dacă agenţii economici n-ar apela la bancheri până la primirea banilor ar trebui să-şi întrerupă activitatea. Şi ca să nu se întâmple acest lucru vine creditarea să optimizeze alocarea resurselor financiare.

Dar asta nu-i tot, între timp am ajuns să trăim vremuri mai complicate în care împrumuturile bancare finanţează nu doar schimburile de bunuri şi servicii, ci şi achiziţia de active. Ei bine, aici intervine mismatch-ul de maturitate. Adică, dacă între termenele banilor atraşi în depozite şi plasaţi sub formă de credite comerciale nu prea există diferenţe, pentru cumpărarea de active fondurile pe termen scurt sunt date cu împrumut pe zeci de ani, iar când băncile au unele probleme de lichiditate ca urmare a maturităţilor diferite intervine activitatea de trezorerie cu funcţie de reglaj.

Nu asupra acestui ultim tip de activitate aş vrea însă să atrag atenţia, ci asupra faptului că în condiţiile mismatch-ului de maturitate optimizarea trebuie şi mai bine făcută. Din păcate, în acest punct acţionează marketingul care distorsionează raportul cerere-ofertă şi implicit reduce funcţia de optimizare a creditului.

Problema pe care o ridic acum în legătură cu mismatch-ul de maturitate nu e chiar nouă, pentru că a provocat criza din anii ’30-’40 . Ar fi trebuit ca până în 2007, la următoarea criză majoră, să se înţeleagă că activitatea de creditare este o formă de optimizare a alocării resurselor financiare şi ce poate să provoace mismatch-ul.

Dar nu doar că nu s-a înţeles, ci politicul a mers pe mâna marketingului, ceea ce a distorsionat mai mult raportul cerere-ofertă. Cea mai bună dovadă este că un număr mare de bănci preferă să finanţeze dezechilibrul bugetului statului, în dauna prosperităţii pe care o induce administrarea optimă a resurselor în economia reală.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0