România a realizat, în ultimele două decenii, unul dintre cele mai rapide procese de convergență economică din Uniunea Europeană. PIB-ul pe locuitor exprimat în standardul puterii de cumpărare a crescut de la aproximativ 44% din media UE în 2007 la 78% în 2025. Aceasta înseamnă că România a recuperat aproximativ 34 de puncte procentuale față de media europeană în mai puțin de două decenii. Procesul nu a fost însă uniform: regiunea București-Ilfov a depășit substanțial media UE, în timp ce unele regiuni din estul și sudul țării au rămas la mai puțin de jumătate din nivelul european.
Modelul care a susținut această recuperare începe să își arate limitele. Creșterea economică a încetinit puternic, de la 4,2% în 2022 la 2,3% în 2023, la 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025. Pentru 2026, majoritatea estimărilor arată o economie aproape stagnantă, urmată de o posibilă revenire în 2027.
Încetinirea nu este doar rezultatul unei conjuncturi nefavorabile externe. Este şi rezultatul unor dezechilibre acumulate în economie. Prin urmare, România nu mai poate conta în aceeași măsură pe stimularea consumului prin majorări rapide de venituri și expansiune bugetară. Următoarea etapă trebuie să se bazeze pe investiții productive, tehnologie, capital uman și o utilizare mai eficientă a resurselor existente.
Fondurile europene: principalul motor pe termen scurt
Cel mai important sprijin imediat pentru economia României rămâne absorbția fondurilor europene. Planul Național de Redresare și Reziliență are o valoare de aproximativ 21,4 miliarde de euro, echivalentul a circa 6% din PIB-ul României. PNRR nu este singura sursă disponibilă. Prin politica de coeziune 2021–2027, România beneficiază de aproximativ 30,9 miliarde de euro din fonduri europene. Împreună cu cofinanțarea națională, valoarea programelor poate ajunge la aproximativ 42 de miliarde de euro. La acestea se adaugă resursele politicii agricole comune și cele aproape 2,1 miliarde de euro alocate prin Fondul pentru Tranziție Justă.
În total, fondurile europene disponibile în perioada actuală reprezintă o sumă comparabilă cu peste o cincime din PIB-ul anual al României. Evident, aceste resurse nu sunt cheltuite într-un singur an, însă dimensiunea lor arată că absorbția poate modifica semnificativ infrastructura și capacitatea productivă a țării.
Efectul economic apare pe două niveluri. Pe termen scurt, construcția de autostrăzi, căi ferate, spitale, școli și infrastructură energetică generează comenzi pentru firme și locuri de muncă. Pe termen lung, infrastructura reduce costurile logistice și timpul de transport, extinde piețele pe care pot opera companiile și atrage investiții private.
Investițiile private și recâștigarea încrederii
Deși rata totală a investițiilor din România este ridicată, aceasta este susținută într-o proporție importantă de sectorul public. Investițiile companiilor au stagnat în ultimii ani, într-un context caracterizat de cerere externă slabă, costuri ridicate ale finanțării și modificări fiscale frecvente.
Formarea brută de capital fix reprezintă aproximativ un sfert din PIB-ul României, peste media UE, situată în jurul a 22%. Această poziție favorabilă ascunde însă diferențe importante: investițiile în construcții și infrastructură au o pondere mare, în timp ce investițiile în proprietate intelectuală, cercetare, tehnologii și active digitale sunt reduse.
Investițiile străine directe au reprezentat unul dintre motoarele convergenței. Stocul investițiilor străine directe depășește 125 de miliarde de euro, însă fluxurile anuale sunt volatile și concentrate în industrie, sectorul financiar, comerț și imobiliare. Pentru ca investițiile străine să susțină o nouă etapă de creștere, România trebuie să atragă mai multe proiecte în cercetare, electronică, tehnologii energetice, industria farmaceutică și servicii cu valoare adăugată ridicată.
Productivitatea, motorul central al convergenței
România a recuperat rapid față de media europeană în ceea ce privește productivitatea muncii. Totuși, în 2022, productivitatea pe persoană ocupată se situa încă la aproximativ 70% din media UE.
Diferențele regionale sunt foarte mari. În regiunea București-Ilfov, productivitatea depășea aproximativ 130% din media UE, în timp ce în regiunea Nord-Est se situa în jurul a 40%.
Aceste valori indică existența a două economii în interiorul aceleiași țări. Marile centre urbane atrag capital, investiții străine, servicii profesionale și personal calificat. În multe zone rurale și orașe mici predomină activități cu productivitate redusă, infrastructură deficitară și investiții insuficiente.
Productivitatea devine cu atât mai importantă cu cât costul muncii crește. În ultimul deceniu, salariul mediu nominal din România a crescut foarte repede, într-un ritm superior productivității în anumite perioade. Acest proces a îmbunătățit nivelul de trai, dar a redus avantajul competitiv bazat pe forță de muncă ieftină.
România trebuie să treacă de la creșterea bazată pe numărul angajaților și pe acumularea de capital la una bazată pe eficiență, tehnologie și valoare adăugată. Aceasta presupune automatizare, echipamente moderne, management mai performant și dezvoltarea unor produse proprii.
Digitalizarea companiilor și a IMM-urilor
România are una dintre cele mai bune infrastructuri de conectivitate fixă din UE, dar avantajul este valorificat insuficient de companii. În 2024, aproximativ 73% dintre IMM-urile europene atinseseră cel puțin un nivel de bază al intensității digitale. În România, proporția era cu mult mai mică, deși a crescut în ultimii ani.
Datele indică faptul că aproximativ 44% dintre IMM-urile românești ajunseseră în 2025 la cel puțin un nivel de bază al intensității digitale. Numai 21,7% aveau o intensitate digitală ridicată sau foarte ridicată, comparativ cu 32,7% la nivelul UE. Diferența față de media europeană era, așadar, de aproximativ 11 puncte procentuale.
Digitalizarea nu trebuie măsurată doar prin accesul la internet sau existența unui site. Beneficiile de productivitate apar prin utilizarea sistemelor integrate de gestiune, comerțului electronic, serviciilor cloud, analizei de date, automatizării și inteligenței artificiale.
Revitalizarea industriei
Industria continuă să fie unul dintre principalele sectoare exportatoare ale României, dar ponderea sa în economie s-a diminuat. Dacă în 2015 industria reprezenta aproape 25% din valoarea adăugată brută, în 2025 ponderea coborâse sub 17%.
Producția industrială a scăzut cu aproximativ 0,9% în 2025, după mai mulți ani de performanțe slabe. Industria prelucrătoare a fost afectată de stagnarea economiei germane, de reducerea comenzilor externe, de costurile energetice și de creșterea costurilor salariale.
Revitalizarea nu trebuie să însemne neapărat revenirea ponderii industriei la 25% din PIB. O economie modernă poate avea o industrie mai redusă ca pondere, dar cu o valoare adăugată mai mare. Obiectivul ar trebui să fie extinderea activităților de proiectare, cercetare, software industrial, electronică și producție avansată.
Creșterea ponderii furnizorilor locali și a activităților de cercetare ar permite păstrarea unei proporții mai mari din valoare în economia românească.
Cercetarea și inovarea
Cercetarea este unul dintre domeniile în care decalajul față de UE rămâne foarte mare. În 2024, cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare din România reprezentau doar 0,46% din PIB. Media UE era de 2,24% din PIB, echivalentul a aproximativ 403 miliarde de euro.
Cheltuielile companiilor pentru cercetare reprezentau aproximativ 0,29% din PIB, față de o medie europeană de 1,49%. Pentru IMM-uri, nivelul era de aproximativ 0,04% din PIB, comparativ cu 0,43% în UE. Firmele mici și mijlocii din România investesc astfel, proporțional, de peste zece ori mai puțin în cercetare decât media europeană.
Problema nu este doar cantitatea finanțării, ci și fragmentarea acesteia. Proiectele de cercetare necesită continuitate pe mai mulți ani, echipe stabile și echipamente care nu pot fi finanțate eficient prin programe lansate sporadic.
România ar putea concentra resursele în domenii în care există deja competențe: tehnologia informației, securitatea cibernetică, industria auto, inteligența artificială, agricultura de precizie, energie, biotehnologie și medicină. Dublarea cheltuielilor pentru cercetare nu ar produce efecte imediate asupra PIB-ului, dar ar putea majora productivitatea și exporturile pe termen mediu.
Energia ca avantaj competitiv
România dispune de un mix energetic diversificat: hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, energie eoliană și solară. Este unul dintre puținele state din regiune cu producție internă semnificativă de gaze naturale.
Cu toate acestea, prețurile suportate de companii au fost ridicate. În prima jumătate a anului, prețurile electricității pentru consumatorii non-casnici se aflau printre cele mai ridicate din UE. Și prețurile gazelor pentru companii se situau la niveluri ridicate, în pofida producției interne.
Costul energiei este crucial pentru metalurgie, industria chimică, producția de îngrășăminte, ciment, sticlă și materiale de construcții. În unele dintre aceste activități, energia poate reprezenta între 20% și 50% din costul total de producție. O diferență de 10% la prețul energiei poate decide dacă o capacitate industrială funcționează în România sau într-o altă țară.
Resursele de gaze naturale din Marea Neagră pot reduce dependența de importuri și pot transforma România într-un furnizor regional. Efectul economic maxim nu va veni însă doar din extracție. Gazele pot alimenta producția de electricitate flexibilă, industria îngrășămintelor și alte ramuri petrochimice.
În paralel, extinderea accelerată a capacităților solare și eoliene trebuie însoțită de investiții în rețele și stocare. Fără acestea, capacitățile noi nu pot fi conectate sau generează energie în perioade în care sistemul nu o poate utiliza eficient.
Agricultura și industria alimentară
Agricultura are o pondere de aproximativ 3% în economia României, de peste două ori mai mare decât media UE. În același timp, o proporție mult mai mare a populației ocupate lucrează în agricultură, ceea ce indică o productivitate redusă.
România are una dintre cele mai mari suprafețe agricole din UE și se află frecvent între principalii producători europeni de porumb, floarea-soarelui și grâu. Cu toate acestea, producția este volatilă, fiind puternic influențată de secetă. Această volatilitate arată necesitatea investițiilor în irigații, asigurări agricole, soiuri rezistente și tehnologii de precizie.
Problema structurală este că România exportă cantități mari de cereale și importă produse alimentare procesate.
Agricultura de precizie poate genera câștiguri importante. Senzorii, datele meteorologice, monitorizarea prin satelit și aplicarea controlată a îngrășămintelor pot reduce costurile și consumul de apă, îmbunătățind simultan randamentul la hectar.
De asemenea, industria alimentara este veriga prin care producția agricola poate genera si mai multa valoare adăugată. Ea poate deveni astfel unul dintre cele mai eficiente canale prin care avantajul agricol al României este transformat într-un motor durabil de creștere economică.
Infrastructura și dezvoltarea regională
Lungimea redusă a rețelelor rapide de transport a fost timp de decenii una dintre principalele constrângeri ale economiei românești. În ultimii ani, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres a crescut, dar densitatea rămâne mult sub cea din economiile vest-europene.
Beneficiile noilor coridoare nu se limitează la reducerea timpului de deplasare. O autostradă poate extinde raza din care o companie își recrutează angajații, poate reduce stocurile necesare și poate transforma un oraș secundar într-o destinație pentru investiții.
Autostrăzile Moldovei pot integra mai bine regiunea Nord-Est în circuitele economice naționale și europene. Conectarea portului Constanța la rețeaua feroviară și rutieră va consolida rolul României în transportul dintre Marea Neagră și Europa Centrală.
Reconstrucția Ucrainei poate crea o cerere semnificativă pentru materiale de construcții, transport, servicii financiare, energie și consultanță. România poate beneficia prin poziția geografică, dar numai dacă infrastructura portuară, feroviară și vamală este suficient de eficientă.
Industria de apărare
Creșterea cheltuielilor militare poate deveni un motor suplimentar, în contextul deteriorării mediului geopolitic. România și-a asumat cheltuieli de apărare de cel puțin 2% din PIB, iar nivelul poate crește în anii următori.
Industria de apărare va genera tehnologii cu utilizare duală: drone, comunicații, securitate cibernetică, senzori, materiale avansate și sisteme autonome. Aceste tehnologii pot fi utilizate ulterior și în agricultură, logistică, energie sau industrie.
Un nou model de creștere
Motoarele economiei românești au orizonturi diferite. Fondurile europene, infrastructura și construcțiile pot susține activitatea imediată. Industria, energia, digitalizarea și investițiile private pot produce rezultate într-un interval de câțiva ani. Educația, cercetarea și schimbarea calității administrației au nevoie de perioade mai lungi, dar determină potențialul de creștere pentru următorul deceniu.
Pe termen scurt, prioritatea este evitarea unei combinații între consolidare fiscală dezordonată și blocarea investițiilor. România trebuie să reducă deficitul, dar să protejeze proiectele cu finanțare europeană și cheltuielile cu efect ridicat asupra productivității.
Pe termen mediu, energia, industria de apărare, producția avansată, industria alimentara și serviciile tehnologice pot deveni surse importante de creștere. Pentru aceasta sunt necesare investiții private, stabilitate fiscală și integrarea furnizorilor locali.
Pe termen lung, rezultatul va fi determinat de productivitate. O economie cu o populație activă în scădere nu poate crește rapid doar prin adăugarea de lucrători. Trebuie să producă mai mult cu resursele existente.
România nu duce lipsă de resurse: are fonduri europene, o bază industrială relevantă, resurse energetice, suprafețe agricole, infrastructură digitală și acces la piața unică. Principala constrângere este capacitatea de a transforma aceste resurse în productivitate și valoare adăugată.
Adevărata revitalizare nu va consta într-o revenire temporară la o creștere de 4–5% finanțată prin deficit. Va consta într-o economie capabilă să crească stabil cu 3% sau mai mult, fără acumularea continuă a dezechilibrelor bugetare, externe și inflaționiste. Această diferență separă o revenire ciclică de un nou model de dezvoltare.
Ioan Nistor, Macroeconomist Șef, Banca Transilvania
Articol publicat în revista PIAȚA FINANCIARĂ nr. 7-8/2026
COMMENTS