Situația prudențială a sectorului bancar din România este comparabilă sau superioară celei la nivelul UE. Solvabilitatea și profitabilitatea sunt semnificativ peste media europeană, în timp ce scăderea susținută a ratei NPL a adus nivelul indicatorului în categoria de risc mediu și în apropiere de categoria de risc scăzut (conform ABE). Rata creditelor neperformante a scăzut substanțial de la vârful înregistrat după criza financiară globală. Rata de acoperire a depozitelor garantate este cea mai ridicată din UE. România depășește semnificativ nivelul-țintă european (de 0,8 la sută), dar sub pragul minim de 3 la sută mai prudent specific României (vizat a se atinge în anul 2024). Procesul de creștere a eficienței din sectorul bancar produce rezultate. Volumul activelor gestionate per salariat bancar a crescut cu 250% față de 2009. Finanțarea sectorului bancar se realizează din surse stabile – preponderent depozitele populației și companiilor. Raportul credite/depozite actual a trecut dincolo de nivelul optim. Vulnerabilitățile din sistemul bancar scad, pe seama ameliorării economisirii interne.
Intermedierea financiară în România rămâne la cel mai redus nivel din UE. CNSM a înființat recent un Grup de Lucru pentru creșterea sustenabilă a intermedierii financiare care va propune o serie de recomandări pentru autorități. Sectorul bancar românesc are cea mai ridicată expunere față de stat din UE. Spațiu foarte redus de creștere în continuare a expunerii sectorului bancar, considerând și dimensiunea semnificativă a garanțiilor (contingent liabilities). Există un risc semnificativ de pierderi în sistemul bancar în cazul creșterii (probabile) a ratelor dobânzii. Dimensiunea structurală a creditării poate fi îmbunătățită Programele guvernamentale au sprijinit această evoluție rapidă. Mix-ul creditării poate fi îmbunătățit – eficiență scăzută pe fondul orientării către segmentul IMM sau persoane fizice, mai puțin pe corporații.
Creditarea comercială sau intra-grup este încă preferată de multe companii în detrimentul finanțării bancare. Firmele românești utilizează preponderent și în creștere surse proprii pentru a-și finanța activitatea, în contrast cu firmele din zona euro care apelează la sistemul financiar vulnerabilitatea structurală majoră (slaba capitalizare a companiilor ).
La finalul anului 2020, în economie erau 248,7 mii de firme cu valori ale capitalurilor proprii sub limita reglementată (34 la sută din numărul total al companiilor nefinanciare).
Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare se poate realiza, pe termen scurt și mediu, prin mai multe modalități. Continuarea pe termen scurt a actualelor programe guvernamentale de sprijinire a creditării sectorului neguvernamental, îndeosebi IMM Invest e una din direcții. Aceste programe ar trebui retrase treptat şi înlocuite, din resurse interne, pe seama utilizării mai ample a spațiului de garantare existent la nivelul Fondului Român de Contragarantare și al fondurilor de garantare a creditelor.
Promovarea către instituțiile financiare internaționale a solicitării de a revizui strategiile de finanțare pentru România prin utilizarea, într-o proporție mai mare, a facilității de garanție de portofoliu comparativ cu liniile de credit, în creșterea expunerilor pe sectorul companiilor e o altă cale.
De asemenea putem fructifica oportunităților de finanțare a investițiilor pe seama PNRR, prin operaționalizarea mecanismelor de utilizare a fondurilor din acest program (atât cele cu adresabilitate directă, cu valoare de ansamblu relativ modestă, cât mai ales cele care sunt finanţări pentru proiecte guvernamentale de anvergură).
Putem să apelăm și la înființarea unei bănci de dezvoltare în România, singura țară UE care nu are încă o astfel de instituție, ca punct de intrare și distribuire a fondurilor europene. Banca ar urmări gestionarea eficientă a finanțărilor provenite de la UE şi ar reprezenta un „fond al fondurilor”, contribuind la creșterea sustenabilă a intermedierii financiare din România.
Alte direcții de reflecție și de acțiune, care pot fi avute în vedere în perspectiva imediată, dar cu efecte măsurabile pe termen mai lung, ar viza ameliorarea cadrului de insolvență, în linie cu bunele practici internaționale, pentru a proteja creditorul și astfel a mări interesul băncilor în finanțarea sectorului real, majorarea rolului băncilor în cofinanțarea proiectelor europene, precum și a fondurilor de garantare în sprijinirea creditării firmelor dar și creșterea gradului de educație financiară a antreprenorilor și de pregătire profesională a bancherilor, pentru mai prompta şi eficienta fructificare a oportunităților de dezoltare a firmelor.
COMMENTS