EY: Zona Euro, mai afectată de criză decât S.U.A.

euro

În pofida noilor semnale de creştere în Zona Euro, sechelele severe rămase în urma recesiunii vor fi resimţite pentru mulţi ani de acum înainte, chiar dacă 2014 va fi primul an în care se va înregistra creştere economică pozitivă după 2011, se precizează în ediţia de iarnă a studiului EY – Eurozone Forecast (EEF).

Potrivit analizei, 2014 va fi primul an în care se va înregistra creştere economică pozitivă după 2011, ca urmare a redresării exporturilor şi a relaxării măsurilor de austeritate. Cu toate acestea, se estimează că se va menţine un ritm scăzut de creştere economică, cel puţin în viitorul apropiat.

Studiul prognozează o contracţie de 0,5% a PIB-ului în acest an, urmată de o creştere de 0,9% în 2014. Redresarea economică a Zonei Euro va continua să fie lentă în perioada 2015-2017, estimându-se o rată medie de creştere anuală de 1,6%. Deşi prognozele pentru regiune sunt slabe, aderarea la Zona Euro rămâne, pe mai departe, o ţintă atractivă pentru economiile din estul Europei. Letonia va deveni cel de-al 18-lea membru al Zonei Euro, începând cu 1 ianuarie 2014, şi este de aşteptat ca Lituania să-i urmeze în 2015.
“Pe măsură ce ne apropiem de 2014, condiţiile economice din Zona Euro ar trebui să se îmbunătăţească. Vom asista la creşterea cererii interne ca urmare a stabilizării ratei şomajului şi a continuării scăderii inflaţiei care vor încuraja consumul. Chiar şi în acest context, redresarea economică trebuie să aibă la bază un program mai extins de reforme menite să stimuleze competitivitatea”, a declarat Marie Diron, consilier economic pentru EY Eurozone Forecast.
Comparând datele înregistrate în perioada 1998-2007 cu cele din perioada 2008-2017, devine evident impactul pe termen lung generat de criza Zonei Euro în regiune. Creşterea anuală a PIB-ului în perioada 1998-2007 a înregistrat o valoare medie de 2,3%, în timp ce, în perioada 2008-2017 se estimează că aceasta se va situa în jurul valorii de 0,4%.
Prognoza arată că PIB-ul Zonei Euro va ajunge să depăşească cu 3% valoarea maximă înregistrată înainte de criză abia spre sfârşitul anului 2017. În contrast, e de aşteptat ca PIB-ul Marii Britanii să fie cu 8% mai mare, iar activitatea S.U.A. să depăşească cu 20% nivelul atins în 2007.
Raportul subliniază, de asemenea, diferenţe majore în ceea ce priveşte rata şomajului, estimându-se că se vor înregistra 17 milioane de şomeri pentru perioada 2008-2017, comparativ cu doar 13 milioane de şomeri în decada anterioară.
În ceea ce priveşte investiţiile în regiune, prognoza anticipează o contracţie de aproximativ 0,1% pe an pentru decada 2008-2017, în scădere faţă de media anuală de creştere de 3,3% înregistrată în decada precedentă.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0