Isteria francilor ocupă prime-time-ul televiziunilor de câteva săptămâni. Fiecare încearcă să tragă spuza pe turta lui: debitorii vor să plătească fără a ţine cont de riscul valutar asumat, bancherii încearcă să limiteze partea lor de vină şi de pierderi. Politicienii încearcă şi ei să facă negoţ de voturi, iar unii avocaţi să îşi bage în cont bani frumuşei vânzând de multe ori iluzii.
Nu ne rămâne decât să sperăm că vocea raţiunii se va face auzită şi situaţia se va rezolva, aşa cum e normal, prin diferite soluţii adoptate individual, de la caz la caz.
Ziua de 15 ianuarie 2015 va fi considerată de debitorii în franci elveţieni (CHF), din România şi de pretutindeni, un fel de zi neagră: francul elveţian s-a apreciat cu 17-19% faţă de principalele valute (EUR, USD, GBP, JPY). Aceasta după ce Banca Naţională a Elveţiei decisese în data de 6 septembrie 2011 că moneda lor trebuie plafonată la un prag de 1,2 pentru cursul EUR/CHF. E practic încă o dovadă a faptului că măsurile temporare de tip etatist nu pot rezista şi că, odată eliminate, piaţa va face reglajele necesare restabilirii echilibrului real. Iar costurile vor fi întotdeauna destul de piperate, asezonate cu volatilitatea de rigoare.
Nu există omogenitate
În ceea ce priveşte România, creşterea cursului de schimb CHF/RON a fost determinată exclusiv de aprecierea CHF faţă de EURO. După cum amintea chiar Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, luând în calcul o paritate de 1:1 între CHF şi EUR, revenirea cursului CHF/RON la nivelul din 14 ianuarie 2015 ar necesita o intervenţie a BNR pentru a aduce EUR/RON la 3,7, acţiune nesustenabilă, cu costuri foarte mari la nivelul rezervei valutare şi cu efecte negative asupra exporturilor.
S-a speculat de multe ori pe marginea subiectului „francul elveţian-monedă exotică“ sau pe ideea că România nu ar fi avut nimic în comun în materie de relaţii comerciale şi implicit valutare cu Elveţia. Dincolo de sprijinul pe care Elveţia îl acordă IMM din România printr-o linie de tip revolving derulată prin CEC Bank, nici cifrele privind investiţiile şi afacerile nu sunt de neglijat. Investiţiile din ţara cantoanelor se învârt anual în jurul a 2 miliarde încă de prin 2006, afacerile companiilor cu capital elveţian fiind în jur de 7 miliarde euro în 2013. Sunt înregistrate peste 2.400 de companii cu acţionariat helvet (cele mai cunoscute: Holcim ABB, Ameropa, Roche, Sandoz, Nestle, Valvis sau Philippe Morris). Ponderea depozitelor în franci elveţieni, deşi una minoră, 1,3%, cumulează circa 1,1 miliarde. Cu asemenea cifre e clar pentru toată lumea că există un flux între cele două state ce necesită existenţa francului elveţian în circulaţie în România şi orice intervenţie de limitare pe parte de creditare ar frânge un astfel de echilibru fragil. BNR consideră că „Interzicerea explicită a creditării în CHF ar fi echivalat cu o restricţie de cont de capital, în contradicţie cu una dintre precondiţiile fundamentale ale aderării României la UE (liberalizarea contului de capital). Chiar dacă ar fi fost posibilă o astfel de restricţie, ar fi afectat comerţul şi investiţiile cu Elveţia, precum şi finanţarea debitorilor care sunt acoperiţi la riscul valutar faţă de CHF“. Exporturile FOB ale României către Elveţia atingeau în primele 10 luni din 2014 circa 250 milioane de euro, în timp ce importurile CIF săriseră de 400 milioane de euro.
Partea bună este dată de faptul că, în România, creditele în CHF reprezintă 1,4% din PIB, de 5 ori mai puţin decât în Polonia şi de 7 ori mai puţin decât în Ungaria, iar ponderea creditului în CHF în totalul creditului acordat sectorului privat în România este de 4,5%, în timp ce în Polonia şi Ungaria se consemnează niveluri de 3, respectiv 5 ori mai mari.
De ce nu consideră BNR că ar exista risc sistemic? În primul rând datorită faptului că numărul persoanelor fizice cu credite în CHF (75 412) reprezintă 2,1% din numărul total al debitorilor din această categorie (pentru comparaţie, în Polonia, numărul debitorilor în CHF este de 500 000). De asemenea, doar 7,7% din creditele imobiliare din România sunt denominate în CHF, faţă de peste 37% în Polonia. În plus, rata creditelor neperformante în CHF a avut o evoluţie apropiată de media creditelor în valută (undeva la 15%), în cazul persoanelor fizice. Mai mult, doar o treime dintre creditele în CHF au fost destinate achiziţionării de locuinţe, în timp ce în cadrul creditelor de consum garantate cu ipotecă (58% din total) se regăsesc situaţii diferite.
Din analiza făcută de experţii BNR, poziţia valutară netă în CHF nu a fost o sursă de speculaţie pentru bănci, având o pondere foarte redusă în totalul fondurilor proprii, iar băncile au gestionat prudent activele şi pasivele în această valută. Ea a relevat şi lipsa omogenităţii în ceea ce priveşte distribuţia debitorilor după mărimea creditului.
Aproximativ 25% dintre debitori deţin 1% din stocul de credite (au credite sub 4 000 CHF), alţi 25% dintre debitori deţin 67,5% din stocul de credite (au credite peste 47 000 CHF). În atare situaţie nu se poate compara situaţia celor care au luat credite mai mici de 4 000 CHF cu cea a celor care au luat credite mai mari de 47 000 CHF. Şi distribuţia debitorilor în CHF după nivelul veniturilor şi pe bănci este dezechilibrată. Aproximativ 50% din numărul debitorilor în CHF au venituri lunare nete mai mici de 1 500 lei. Circa 75% din numărul debitorilor în CHF au venituri lunare nete mai mici de 2 500 lei. De menţionat, trei bănci concentrează 77% din volumul creditelor în CHF, ceea ce limitează drastic opţiunea aplicării unei soluţii generalizate.
Debitorii cu venituri lunare medii sub 2 500 lei sunt în prezent supraîndatoraţi ca urmare a deteriorării veniturilor în timpul crizei şi aprecierii CHF. Pe cale de consecinţă, BNR opinează că nu se pot trata similar debitorii cu venituri sub 700 lei, care au un grad de îndatorare de 184%, şi debitorii cu venituri peste 7 000 lei, care au un grad de îndatorare de 26%.
Nici scadenţele nu sunt uniforme: scadenţa reziduală medie este 13,2 ani. Circa 40% din creditele în CHF au scadenţă reziduală de sub 5 ani. În alte 40% dintre cazuri scadenţa reziduală depăşeşte 15 ani.
Concluziile analizei BNR nu lasă loc de interpretări: creditele în CHF nu prezintă risc sistemic deoarece au o pondere redusă în PIB, au o pondere redusă în total credite şi sunt concentrate la un număr redus de bănci.
Creditele în CHF prezintă o varietate deosebită după nivelul de venit al debitorilor, după destinaţia creditului, după volumul creditului, după scadenţa creditului şi după gradul de îndatorare a debitorilor.
În rândul debitorilor există grupuri sociale vulnerabile, dar persoanele fizice cu credite în CHF (75 412) nu reprezintă o grupare omogenă: există o multitudine de situaţii individuale specifice şi deci nu poate fi adoptată o singură soluţie generală, ci mai multe soluţii diferenţiate.
Trebuie ţinut cont şi de contextul economic
Evident că înainte de a purcede la o soluţie trebuie evaluat şi contextul economic în acre ne situăm, dincolo de argumente cu iz electoral sau interes pecuniar. În decembrie 2014, rata anuală a inflaţiei a atins 0,83%, iar rata medie anuală s-a situat la 1,1%. Nivelul actual al ratei medii anuale a inflaţiei este compatibil cu definiţia stabilităţii preţurilor utilizată de BCE.
Se poate constata o diminuare succesivă a ratei dobânzii de politică monetară (2,5% în prezent, minim istoric) şi o reducere substanţială a ratelor dobânzilor interbancare, la niveluri minime istorice în condiţii favorabile de lichiditate pe piaţa monetară – scădere semnificativă a serviciului datoriei pentru debitorii în monedă naţională).
Majorarea volumului creditului în lei şi diminuarea celui în valută confirmă creşterea preferinţei pentru creditarea în monedă naţională şi conduce la diminuarea riscului valutar.
Sistemul bancar este stabil şi solid din punct de vedere al indicatorilor prudenţiali. Raportul dintre credite şi depozite, indicator relevant al stabilităţii financiare, a devenit subunitar. Raportul dintre creditele şi depozitele în valută s-a redus considerabil, de la 2,2 în 2008 la 1,5 în 2014. De asemenea, rata de solvabilitate este de 17,1% (septembrie 2014), faţă de 15,5% în decembrie 2013, nivel situat confortabil peste cerinţele de prudenţialitate internaţionale. Eforturile de curăţire a bilanţurilor lasă urme adânci, ducând foarte probabil la o pierdere sistemică record, de peste un miliard de dolari. Evident, şi rentabilitatea capitalurilor, ca şi cea a activelor, se păstrează în teritoriu negativ, ceea ce dă bătăi de cap şi executivilor, dar şi acţionarilor.
La nivel macro mai trebuie menţionată reducerea deficitului de cont curent pe fondul creşterii competitivităţii externe şi a eficienţei energetice, susţinută şi de ajustarea fiscală, dar şi diminuarea considerabilă a deficitului bugetar şi tendinţa de stabilizare a datoriei publice. Raportul BNR cuprinde şi seria de măsuri de descurajare a împrumuturilor în altă valută decât cea în care debitorul îşi avea veniturile, începută în 2003. Ea va avea un articol separat în ediţia curentă a publicaţiei noastre.
Soluţiile vecinilor, la rece
Până la conferinţa organizată de BNR, fiecare parte beligerantă din război folosea din exemplele vecinilor acele declaraţii care îi conveneau. Iată însă cum arată, pe scurt, tabloul real al faptelor. În Croaţia a fost îngheţat prin lege, pe o perioadă de un an, cursul de schimb HRK/CHF pentru rambursarea creditelor denominate în CHF la nivelul anterior aprecierii acestei valute. Măsura se aplică indiferent de tipul sau volumul creditului. Diferenţele de curs de schimb urmează a fi suportate integral de către bănci. Băncile comerciale avansaseră în prealabil o soluţie asemănătoare: îngheţarea pe termen de 3 luni a cursului de schimb la nivelul anterior aprecierii CHF din 15 ianuarie 2015.
Cea mai mare ţară expusă pe CHF este Polonia. Autorităţile din această ţară au recomandat instituţiilor de credit să găsească soluţii pentru transferarea cu celeritate a reducerii ratei dobânzii la CHF de pe piaţă în scăderea costurilor debitorilor. La şedinţa din 20 ianuarie a Comitetului de Stabilitate Financiară s-a convenit asupra neadoptării niciunei măsuri cu impact potenţial pe termen lung înainte de calmarea situaţiei din piaţă şi de atingerea unui nou curs de echilibru al francului elveţian pe pieţele internaţionale. De asemenea, a fost adresată băncilor recomandarea de a aplica soluţii de restructurare adaptate necesităţilor şi posibilităţilor individuale ale clienţilor, ţinând cont de condiţiile curente din piaţă. Ministrul Finanţelor a declarat, în data de 28 ianuarie 2015, că este exclusă sprijinirea debitorilor prin conversia în monedă locală a creditelor denominate în franci elveţieni la un curs de schimb diferit de cursul zilei (o conversie bazată pe cursuri istorice ar submina stabilitatea sectorului bancar polonez).
Numai discuţiile publice privind posibilitatea conversiei în CHF la alt curs decât cel de piaţă au condus la creşterea primei de risc a Poloniei cu 15% şi deci a costurilor cu care se poate împrumuta statul polonez.
Fără îndoială, cele mai neortodoxe măsuri s-au luat în Ungaria, dar gradual şi fără a se face vreo referire la readucerea cursului la nivelul acordării creditului şi, important, cu o afectare importantă a bugetului!
Dezbaterile şi deciziile adoptate au fost influenţate de ponderea ridicată (circa 50%) a creditelor în CHF în totalul creditelor contractate de administraţiile locale, a căror incapacitate de plată, ca efect al deprecierii substanţiale a forintului faţă de CHF, ar fi afectat substanţial bugetul de stat şi situarea ponderii în PIB şi în total credite a împrumuturilor denominate în CHF la cel mai înalt nivel din regiune.
Împrumuturile în CHF au început să fie convertite în forinti începând cu 1 februarie 2015, conform legii adoptate în noiembrie 2014. Cursul de conversie a fost stabilit de Banca Centrală a Ungariei în proximitatea nivelului de piaţă de la momentul deciziei (noiembrie 2014), rata dobânzii aplicabile creditelor convertite va avea la bază rata dobânzii interbancare la forint pentru scadenţa de 3 luni. Marja de dobândă va fi menţinută la nivelul primei de risc a creditului iniţial, însă nu mai mult de 5,5 la sută (amendat ulterior la 4,5 la sută) în cazul creditelor ipotecare rezidenţiale şi, respectiv, 7 la sută (amendat ulterior la 6,5 la sută) în cazul creditelor cu garanţie imobiliară. În noiembrie 2014, Banca Centrală a Ungariei s-a angajat să furnizeze băncilor comerciale lichiditate în euro de aproximativ 8 miliarde euro. Din documentarea privind acţiunile altor ţări emergente din UE rezultă că soluţiile adoptate au fost diferite în raport cu particularităţile creditelor în CHF din fiecare stat. România trebuie să identifice soluţii adecvate situaţiei specifice a creditelor în CHF şi este contraproductivă selectarea în mod arbitrar a componentelor favorabile ale măsurilor adoptate de diferite ţări fără a prezenta contextul şi costurile asociate acestora.
Conform BNR, negocierea oricărei soluţii va avea în vedere ca principii: să fie bine ţintită către persoanele care au o reală nevoie de a fi sprijinite; să se bazeze pe o împărţire rezonabilă a costurilor; să nu afecteze stabilitatea sistemului financiar-bancar; să nu creeze hazard moral – adică să nu genereze aşteptări nerezonabile pe viitor (privind neplata serviciului datoriei) şi să nu discrimineze debitorii în alte monede (lei, euro, dolari); să nu încalce Tratatul privind Uniunea Europeană şi condiţiile de aderare a României – adică să nu restricţioneze libera circulaţie a capitalului.
Au fost identificate câteva măsurile nerealiste, dar şi unele fezabile, ce au şi început să fie implementate, caz cu caz, de către băncile comerciale.
Prima pe lista nerealistelor ar fi intervenţia BNR pentru a aduce cursul RON/CHF la nivelul din 14.01.2015 (3,7 RON/CHF). Trebuie ţinut cont de faptul că paritatea RON/CHF nu se cotează direct: la cursul actual al EUR/CHF ar fi necesară aprecierea cursului de schimb RON/EUR la 3,7, nivel care nu ar putea fi menţinut decât pe termen scurt şi cu pierderi masive de rezerve valutare, o afectare gravă a exporturilor şi accentuarea dezechilibrului valutar.
Pierderea suportată de bănci
Dacă CHF s-ar aduce la cursul istoric din luna acordării creditului, pierderea băncilor ar fi de 5,7 miliarde lei (0,8% din PIB). Dacă se aplică reţeta cursul istoric + 10%, ea ar ajunge la 5,1 miliarde lei (0,7% din PIB), dacă se merge pe cursul istoric + 20%, pierderea e de 4,5 miliarde lei (0,6% din PIB), iar dacă se aplică cursul istoric + 30%, pierderea e de 3,9 miliarde lei (0,5% din PIB). În cazul în care se va lua în calcul cursul mediu lunar, de la data acordării creditului până în prezent, pierderea bancară se duce la 3,2 miliarde lei (0,4% din PIB).
În funcţie de cursul la care s-ar face conversia, două până la patru bănci ar avea nevoie de infuzii substanţiale de capital pentru asigurarea nivelului minim de solvabilitate, iar rata solvabilităţii pe ansamblul sectorului bancar ar scădea de la 17% la 14%.
Dar, în mod normal, o soluţie omogenă ar trebui să includă şi debitorii împrumutaţi în euro. Pe variantele mai sus amintite (cele din cazul francului), pierderile bancare ar fi de 9,8 miliarde euro (1,4% PIB) dacă se merge pe conversie la curs istoric, 7,3 miliarde lei (1,0% din PIB) dacă se merge pe curs istoric plus 10%, 5,5 miliarde lei (0,8% din PIB) dacă se merge pe curs istoric plus 20%, 4,2 miliarde lei (0,6% din PIB) dacă se merge pe curs istoric plus 30%, 4,5 miliarde lei (0,6% din PIB) dacă se ia varianta cursului mediu.
În funcţie de cursul la care s-ar face conversia, 3 sau 4 bănci ar avea nevoie de infuzii substanţiale de capital pentru asigurarea nivelului minim de solvabilitate, iar rata solvabilităţii pe ansamblul sectorului bancar ar scădea de la 17% la 12%.
Soluţiile realiste văzute de BNR sunt cele cu acordare în funcţie de fiecare debitor şi fiecare bancă. Banca centrală recomandă soluţii individualizate, negociate între părţi, care să menţină ratele lunare în lei aferente creditelor în CHF la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014. Se poate merge pe conversia creditelor din CHF în lei la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei. Băncile pot recurge şi la reducerea temporară a ratei dobânzii la creditele în CHF pentru a compensa efectul aprecierii CHF (opţiunea poate fi luată în calcul de către bănci, având în vedere faptul că atât rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a Elveţiei, cât şi cea de piaţă a CHF au ajuns la valori negative).
Schema de rescadenţare a creditelor ar fi o soluţie necesară şi eficientă având în vedere: creşterea venitului disponibil al beneficiarilor acestei scheme, cu efecte favorabile asupra consumului şi creşterii economice, faptul că reprezintă o abordare de tip burden sharing între creditori-debitori-stat şi faptul că îi ajută pe cei cu grad ridicat de îndatorare (debitorii cu venituri lunare brute de până la 3 000 lei).
Sunt văzute ca realiste propunerile Ministerului Finanţelor Publice de îmbunătăţire a OUG nr. 46/2014 (programul Scade rata) referitoare la: flexibilizarea mecanismului de rescadenţare şi a duratei în raport, cu capacitatea financiară a debitorilor, extinderea sferei de cuprindere, simplificarea procedurilor administrative şi întărirea protecţiei debitorilor în raport cu banca (în procesul rescadenţării creditelor să nu se înăsprească termenii contractuali privind rata dobânzii, nivelul comisioanelor, solicitarea constituirii de noi garanţii).
În scopul adaptării reglementărilor prudenţiale bancare la noile cerinţe ale pieţei financiare, BNR va aproba, la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, noi reguli pentru facilitarea conversiei în lei a creditelor în valută şi aplicarea eficientă a OUG nr. 46/2014 cu amendamentele propuse de Ministerul Finanţelor Publice.
Soluţiile propuse anterior au în vedere specificul din România al situaţiei creditelor în CHF în special şi a celor în valută în general şi îmbină principiile pieţei libere, sprijinul statului pentru grupurile vulnerabile de cetăţeni şi exercitarea de către BNR a atribuţiilor legale privind asigurarea stabilităţii financiare.
COMMENTS