Octombrie 2021 – puterea de cumpărare a pensiei medii pentru limită de vârstă în scădere cu 6,7%

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost, în luna octombrie 2021, de 1.802 lei, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Avansul față de aceeași lună a anului precedent a fost de doar 0,67% (1.790 lei, valoarea din octombrie 2020) iar puterea de cumpărare a scăzut cu circa 6,7%, dată fiind inflația de 7,94% anunțată de INS.

Această evoluție privește cei 3,66 milioane de persoane retrase din activitate care au atins limita legală de vârstă (chiar și dacă nu acumulat vechimea minimă necesară) dintre cele 4,65 milioane înregistrate oficial drept pensionari. Circa 12.300 persoane ieșite anticipat din activitate au beneficiat de o pensie medie de 2.202 lei iar alte 94.700 persoane au ajuns la o pensie medie anticipată parțială de doar 1.592 lei lunar.

Reamintim că din bugetul asigurărilor sociale de stat se mai achită și drepturile cuvenite pentru aproape 420.000 de persoane cu diverse grade de invaliditate (741 lei), 465.000 urmași ai celor retrași din activitate și decedați (834 lei) și, cu totul marginal, 187 ajutoare sociale (381 lei) plus 762 indemnizații pentru veteranii de război și rudele lor (225 lei). De reținut scăderea chiar și nominală a sumei medii pentru invaliditate (de la 771 lei în urmă cu 12 luni sau -3,9%), care a determinat o scădere a puterii de cumpărare a acestora de aproape nouă procente.

Per total asigurări de stat s-a consemnat o pensie medie de 1.606 lei, în creștere anuală de 1,16% dar cu puterea de cumpărare scăzută cu -5,87%. Cele mai mari valori au fost înregistrate în Sectorul 1 București (2.369 lei), județul Hunedoara (2.131 lei), Sectorul 6 (2.083 lei) și Sectorul 2 (2.069 lei), singurele unități administrative care au trecut pragul de 2.000 lei.

La polul opus, cei mai săraci pensionari din perspectiva sumelor încasate de la stat s-au aflat în județele Botoșani (1.276 lei), Giurgiu (1.286 lei), Vrancea (1.298 lei), Vaslui (1.315 lei), Satu-Mare (1.329 lei), Călărași (1.338 lei), Bistrița (1.341 lei), Olt (1.370 lei) și Teleorman (1.384 lei), toate situate sub nivelul salariului minim net pe economie (1.386 lei).

Pentru referință, vă prezentăm și valorile medii ale așa-numitelor „pensii de serviciu”: 5.735 lei ( din care 3.160 lei media pe bază de contributivitate de la Bugetul asigurărilor sociale de stat – BASS – și 3.009 lei direct de la Bugetul de stat – BS -) în cazul corpului diplomatic, 4.847 lei pentru foștii funcționari parlamentari (în medie 3.208 lei BASS și 2.583 lei BS), 11.313 lei pentru personalul aeronautic civil navigant ( 4.378 lei BASS și 7.510 lei BS), 20.079 lei în cazul foștilor procurori și judecători ( 3.689 lei BASS și 18.791 lei BS), 4.839 lei (2.478 lei BASS și 2.647 lei BS) către personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor și 8.357 lei pentru beneficiari ai Curții de Conturi ( 4.624 lei BASS și 3.754 lei BS).

Tot pentru referință, menționăm că circa 793 mii pensionari din sistemul public au trebuit să primească indemnizație socială, pentru a atinge nivelul stabilit la pensia minimă, de 800 lei. Cei mai mulți aflați în județele Suceava (32.361 persoane, cu o medie de la BS de 311 lei) Iași (28.693 persoane, cu o medie de la BS de 306 lei ), Dolj (27.653 persoane, cu o medie de la BS de 287 lei) și Prahova (26.826 persoane și o medie de la BS de 331 lei).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0