Aceste cuvinte exprimă pentru mine, plastic, e adevărat, tot ceea ce se întâmplă la ora actuală cu economia noastră mioritică. Pe de o parte avem valori, luăm premii internaţionale cu duiumul, pe diverse domenii de cercetare. Numai că nu suntem în stare să valorificăm nimic din toate acestea, invenţiile rămânând simple dosare la sertar sau, într-un caz fericit, sunt valorificate în străinătate. Cei mai buni exponenţi ai generaţiei care tocmai au trecut cu nota 10 bacalaureatul nici nu concep să se dezvolte pe viitor în România. Şi, evident, nu îşi doresc o viaţă într-o societate plină de mocirlă, care promovează drept vedete toate nonvalorile, pe principiul cine ţipă mai tare şi cine se dezgoleşte mai mult şi mai des. Să nu uităm însă ce spune statistica: grupul cu rezultate excepţionale nu reprezintă mai mult de 5% din fiecare generaţie! Restul, praf şi pulbere, masă de manevră electorală perfectă, incultă, adoratoare de şmenuri, manele şi lipsită de responsabilitate. Oameni care sunt revoltaţi de-a dreptul de faptul că organele competente au stricat jocurile câtorva fraudatori de Bacalaureat (prea puţini, în opinia mea). Am avut nefericita idee ca, pe o reţea de socializare, să mă întreb retoric dacă nu cumva cei care fac publicitate aparatelor electronice ce facilitează fraudarea examenelor comit un delict. Valul de reacţii suburbane a fost cât cel provocat de tsunami-ul din Japonia. Şi credeţi că s-a autosesizat cineva de această încălcare a legii? Doamne fereşte!
Dar să-i lăsăm deoparte pe cei care în viitor ar trebui să ne plătească nouă pensiile, ar trebui să ne vindece, să ne înveţe nepoţii sau să ne apere de răufăcători pe stradă sau la tribunal. Să ne uităm puţin la economie. Avem câteva cifre bune, mai din realitate, mai din condei, mai din contabilitate. Cu toate acestea, am tot timpul senzaţia că instrumentiştii acestei orchestre fac totul de capul lor, iar rezultatul, fie el şi unul mulţumitor, ţine de aleatoriu. Lipseşte bagheta ascuţită a unui dirijor. Avem doi violoncelişti de top care instrumentează perfect o partitură pe parte de auto. Avem un pianist de top care cântă când în germană, când în rusă şi face jocurile pe piaţa carburanţilor. Am mai avut niscaiva suflători de soi prin metalurgie, care şi-au luat jucăriile şi au plecat atunci când profitul făcut din fierul vechi rezultat din tăierea vechilor combinate nu a mai fost de ajuns. Cu toţii cântă însă pre limba şi profitul lor! Noţiunea de societate le e cunoscută doar când aruncă periodic câţiva pumni de scuzi prin programe de CSR, venite pentru a le face imaginea mai bună.
De aici şi desele note false rezultate în concertul de zi cu zi al României – concedieri, creşteri de preţuri etc. Lipseşte acel orchestrator şi dirijor care să-i pună pe toţi în locurile lor, la instrumentele lor şi să-i convingă să cânte aceeaşi partitură. Lipseşte omul care să-i facă să înţeleagă că nimeni nu e de neînlocuit în nicio orchestră şi în nicio economie! Pentru a putea face acest lucru îţi trebuie autoritate – una informală, dată de ceea ce ai făcut, nu una formală, dată de o funcţie efemeră. Sau poate nu lipseşte, ci trebuie căutat mai bine. Circulă prin târgul Bucurescilor o vorbă cum că, deunăzi, prin centrul istoric s-ar fi perindat mai marele unui megagrup financiar (dintr-o ţară care tocmai şi-a serbat ziua naţională) exprimându-şi făţiş nemulţumirea faţă de modul în care îi este tratat pupilul din România. Ce a primit în schimb? Ceea ce ar trebui să ofere un dirijor de top: „orice investitor care respectă regulile pieţei este binevenit. Cine nu le respectă e invitat să-şi corecteze comportamentul sau să plece!“
COMMENTS