Rolurile mor/Viața e un teatru trist.

Rolurile mor/Viața e un teatru trist.

Ne-am săturat de palavre, de cărţi şi filme de şoc/Cu vampe, regi şi cadavre, cu stele de iarmaroc. Dar în ciuda versurilor îndemn ale marelui artist, oamenii continuă să citească în tabloide povești cu actori care au încercat o sumedenie de meserii “comune” înainte de ajunge megastaruri în America tuturor posibilităților. Dacă ar sta un pic să se gândească şi nu s-ar rezuma la “calitatea” de a fi minţiţi frumos a publicaţiilor de profil, ei şi-ar da seama că actorii sunt conștienți de valoarea lor, dar pentru a căpăta recunoaștere au nevoie de o fereastră de oportunitate. Nu prind respectivul tren, nu-i deranjează să plimbe câini pentru bătrâne sau să le care plasele de la piață, fiindcă realizează imperfecţiunile societăţii.

Și la fel de captivante precum poveștile marilor actori străini care au fost mai întâi șoferi de camion e a celor români, care au lăsat în urmă faima din timpul regimului comunist și s-au refugiat în Occident ca să devină taximetrişti. Lor regimul le-a spus că pot fi celebri doar în anumite condiții, iar ei au dorit cu onestitate să-și facă doar meseria. Au plecat fără să se uite înapoi, au avut parcursul invers al monștrilor sacri holywoodieni, însă acest lucru nu i-a deranjat, ci și l-au asumat. Înseamnă că n-au mai prins a doua oară culoarul de oportunitate, mai ales pe o piață megaconcurențială.

Sigur, istoria succesului divelor, starurilor și starletelor e seducătoare, dar ceea ce fac e, în definitiv, o activitate suport. Grav e atunci când cei specializați în discipline fundamentale sunt lăsați să facă orice meserie, precum actorii. Acest fapt arată că societatea e dezorganizată, că mințile “din umbră” ce o conduc nu se ridică la înălțimea misiunii încredinţate. Explicația pentru care românii au mașinile și mărfurile  de import la care jinduiau pe timpul lui Ceaușescu, desi productivitate nu e mult diferită de acea perioadă ca să și le permită, e dată de îndatorare. România, stat membru al Uniunii Europene, seamănă mai degrabă cu țările sud-americane controlate de junte şi cotropite de corupție. La fel ca acolo legislația cu dedicație și traficul de decizii guvernamentele rezonează cu entități statale slăbite, cu evoluție haotică. Iar piața imobiliară, una dintre puţinele zone care arată ceva prosperitate, e legată de nevoia de a spăla banii corupților. Iată de ce singura categorie ce are căutare la noi e cea a meșeriașilor. În niciun caz cea a celor care au legătură cu disciplinele fundamentele, ce dezvoltă o țară. Deși n-ar trebui, ei împart soarta bietului actor/artist: Rolurile mor/Viața e un teatru trist.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0