Contrar percepției publice larg răspândite, România apare în statistici drept un stat european cu prea puțini bugetari ca pondere în totalul populației. Din moment ce serviciile publice depind de mărimea forței de muncă alocate acestora, apare un cerc vicios. Se clamează costuri prea mari față de beneficii, dar prestațiile statului au de suferit pentru că forța de muncă este insuficientă după standardele UE. Numărul de elevi la un educator sau de bolnavi la un medic fiind exemple elocvente în acest sens.
Situația la zi, se poate decela dintr-un tabel sintetic prezentat pe site –ul tradingeconomics, pentru situația reală a cetățenilor autohtoni confruntați zilnic cu aceste servicii publice, cu trimiteri la specificul cultural (vezi țările latine), nivelul de dezvoltare (mai apropiat de al nostru) și referința Danemarca, pentru o țară nordică preocupată de transmiterea beneficiilor către populație.
Trading Economics bugetari în câteva state UE (mii persoane)
Dacă se face raportarea la numărul de rezidenți comunicat de Eurostat la 1 ianuarie 2023 pentru fiecare țară inclusă în acest eșantion, se poate observa foarte clar din perspectivă europeană că NU avem prea multe persoane care lucrau la finele anului trecut în administrația publică, apărare, educație, sănătate umană și asistență socială.
În context socio-cultural latin, ne poziționăm exact la jumătate față de sora noastră model și mai dezvoltată, Franța, și cam la trei sferturi față de Italia, cu care avem mai multe asemănări la nivel individual. De reținut, prin prisma scuzei că nu am avea de unde să susținem o forță de muncă mai numeroasă pe segmentul bugetar, figurăm cu 40% sub Portugalia, pe care am egalat-o anul trecut ca PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (77% din media UE).
Aproape de noi, prin Balcani și cu PIB/locuitor mai mic dacă se face ajustarea cu nivelul prețurilor, Bulgaria și Croația au cu aproape 50% mai mulți bugetari raportat la populația rezidentă, cea pentru care trebuie calibrate în mod obiectiv servicii publice naționale. Cât despre o țară baltică precum Estonia, care are o pondere relativ redusă a veniturilor publice în PIB ca și noi, nu se poate spune că ar face rabat la angajările la stat, cele cinci puncte procentuale în plus la ponderea bugetarilor fiind elocvente.
Nu se explică situația de la noi nici dacă se face trimitere la situația dintr-o țară nordică foarte dezvoltată, precum Danemarca, unde PIB/locuitor de 136 față de media europeană este impresionant. Cu 76% mai mare decât al nostru, însă alocarea de oameni care lucrează la stat este mai ridicată cu 157% (16,2% față de doar 6,3%).
Avem aici, însă, un indiciu important (deși neașteptat) în diferența de alocare, 68% la noi din uzanța la ei după corecția cu nivelul PIB. Adică aproape exact poziționarea noastră în ce privește veniturile publice raportate la posibilitățile ce rezultă din PIB față de media europeană. Adică 27,8% din PIB față de 41,5% în UE.
Asta nu exclude eficientizarea activitatății din sectorul bugetar dar direcțiile principale ar trebui să fie creșterea semnificativă a numărului de lucrători fiscalizați per total economie, aducerea veniturilor statului ca pondere în PIB măcar spre 35% din PIB, unde ar trebui să fie în context regional, și reducerea încărcării cantitative din serviciile publice, pentru a crește disponibilitatea și calitatea acestora.
COMMENTS