Ruxandra Târlescu, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC Romania
După un deceniu in care țintele au fost combaterea evitării impozitelor și creșterea transparenței fiscale, Comisia Europeană vine cu o propunere amplă de schimbare a impozitării companiilor și marchează, astfel, o reorientare către simplificarea și armonizarea cadrului legislativ european. Grupurile multinaționale ar trebui să folosească acest context pentru a-și reevalua din timp structurile, modelele de finanțare și procesele de conformare, chiar dacă adoptarea modificărilor va fi de durată. Sunt vizate șase directive privind impozitarea directă, într-un pachet numit Tax Omnibus, precum și directiva privind schimbul de informații între administrațiile fiscale (DAC).
Pentru companii este util să aibă în vedere trei schimbări cu impact asupra structurii și documentării operațiunilor: extinderea scutirii de impozit reținut la sursă pentru plățile de dividende, dobânzi și redevențe, eliminarea unor formalități inițiale în favoarea unor verificări ulterioare, iar o parte dintre raportările obligatorii în prezent ar putea fi eliminate. Pornind de la aceste premise, companiile ar trebui să evalueze plățile transfrontaliere de dividende, dobânzi și redevențe și a impozitului reținut aferent ca să observe cât ar valora scutirea și să facă o verificare a documentelor ca să se asigure că acestea vor fi corecte la un control fiscal ulterior. De asemenea, structurile de tip holding merită reanalizate, întrucât simplificarea propusă nu înlătură aplicarea regulilor anti-abuz naționale care rămân neschimbate. Separat, companiile care investesc în cercetare-dezvoltare ar trebui să calculeze ce avantaj fiscal ar rezulta din noul cadru propus pentru deductibilitatea anumitor investiții eligibile.
Scutirea de impozit la sursă, extinsă
Scutirea de impozitul cu reținere la sursă pentru dividendele, dobânzile sau redevențele plătite unei societăți din alt stat membru este condiționată, în prezent, de deținerea unei participații de cel puțin 25% în cazul dobânzilor și redevențelor, respectiv de atingerea unui prag minim de 10% participație în cazul dividendelor. Tax Omnibus propune eliminarea acestor praguri, astfel încât scutirea să se aplice unei sfere mai largi de plăți transfrontaliere între societăți din UE, indiferent de participație. Din același registru face parte și extinderea regimului la instituțiile de pensii, indiferent de forma lor juridică.
Măsura ar avantaja în special companiile cu participații mici, precum și contractele de licențiere și finanțările între companii eligibile din UE, fără condiționarea de pragurile minime de deținere aplicabile în prezent.. Comisia estimează că această schimbare ar genera beneficii de aproximativ 5,3 miliarde de euro pe an pentru contribuabilii europeni. Pentru grupurile cu holdinguri în mai multe state, este relevant și faptul că autoritățile fiscale ar mai putea refuza deducerea unor costuri legate de deținerea participațiilor doar pentru dețineri de cel puțin 10%, nu și pentru participațiile mai mici.
Există însă și o limitare importantă: pentru dobânzi și redevențe propunerea include o măsură de protecție împotriva unor situații de dublă neimpozitare în raport cu anumite jurisdicții din afara UE care nu aplică impozit pe profit acestor venituri sau le supun unei cote zero.
De la autorizare prealabilă la autoevaluare: mai puțină birocrație
În locul autorizării prealabile, companiile ar urma să poată aplica singure scutirea pe baza propriilor evaluări, urmând ca autoritățile fiscale să verifice ulterior dacă au fost îndeplinite condițiile. Pentru companiile din România, această logică nu este însă nouă, deoarece scutirea se aplică deja potrivit Codului fiscal pe baza documentelor justificative existente la momentul plății, cu posibilitatea unui control fiscal ulterior. Schimbarea poate fi însă relevantă pentru grupurile care operează și în alte state membre, unde aplicarea scutirii presupune în continuare proceduri administrative sau verificări prealabile mai ample. În cazul acestora, simplificarea este reală, dar vine cu un transfer de risc către contribuabili. Astfel, dacă în timpul unui control companiile nu pot demonstra că au aplicat corect scutirea, vor trebui să plătească.
Certificatul de rezidență fiscală, dovada beneficiarului real și documentele care arată că firma din grup desfășoară o activitate reală ar trebui, prin urmare, obținute și păstrate încă din momentul efectuării plății, nu primite doi ani mai târziu. Statele membre își păstrează integral competențele anti-abuz și de control ulterior, ceea ce înseamnă că simplificarea privește procedura, nu fondul dreptului la scutire.
Deducerea dobânzilor, regulile privind societățile străine controlate și cheltuielile de cercetare: mai puține opțiuni naționale, mai multă predictibilitate
La deducerea dobânzilor, plafonul de 30% din EBITDA devine obligatoriu peste tot, împreună cu plafonului fix de 3 milioane de euro, actualizat anual cu inflația. Împrumuturile luate de la bănci sau alți terți, folosite pentru activitatea proprie, ies din calcul. Dacă într-un an EBITDA scade cu jumătate, limitarea nu se aplică, fiind o supapă utilă în anii cu evoluție mai slabă. Pentru grupurile capital-intensive contează și faptul că regula de “group escape” și reportarea dobânzilor nedeductibile devin obligatorii, după ce ani la rând au fost simple opțiuni pe care statele membre le puteau ignora.
În cazul societăților străine controlate (CFC), grupurile care intră deja sub impozitul minim global de 15% (Pilonul 2) sunt scutite de aceste reguli, pentru că se suprapun. IMM-urile sunt și ele scutite.
Pentru contribuabilii din România, impactul pozitiv poate fi semnificativ, atât prin creșterea prafonului fix de deductibilitate la 3 milioane de euro, cât și prin excluderea din limitare a anumitor împrumuturi de la bănci sau alți terți folosite pentru activitatea proprie.
În cazul activităților de cercetare-dezvoltare (research and development – R&D) este propus un cadru comun de deductibilitate la nivel european, iar investițiile în echipamente și active folosite direct în R&D pot fi deduse integral în anul în care sunt efectuate sau pot fi eșalonate în următorii patru ani. Condiția pentru accesarea acestei facilități este ca activele să rămână în activitatea de R&D cel puțin trei ani. Deducerea nu diminuează EBITDA folosit la limitarea dobânzilor, tocmai pentru ca facilitatea să nu se anuleze printr-o restrângere a deductibilității costurilor de finanțare.
Fuziunile simplificate, divizările prin separare și conversiile transfrontaliere, inclusiv operațiunile legate de transferul sediului social dintr-un stat membru în altul sunt aduse în mod expres în sfera regulilor de neutralitate fiscală, potrivit documentului UE.
Soluționarea dublei impuneri: termene ferme și acces lărgit pentru toate părțile implicate
Când două state impozitează același venit, procedura de soluționare a disputei devine mai accesibilă. Astfel, toate persoanele în cauză pot participa, cerința depunerii ”simultane” fiind înlocuită cu o fereastră de 30 de zile, iar o plângere respinsă poate fi refăcută în același termen, autoritățile fiind obligate să motiveze respingerile și să anunțe din timp dacă nu se întrevede un acord. La acestea se adaugă suspendarea procedurilor naționale paralele din momentul în care prima autoritate competentă primește plângerea și posibilitatea de a sesiza comisiile de soluționare inclusiv pe disputele privind admisibilitatea.
Rescrierea DAC elimină raportări care aduceau puțină valoare administrațiilor fiscale
Prin rescrierea DAC, grupurile multinaționale care intră sub impozitul minim de 15% (Pilonul 2) nu mai raportează anumite aranjamente transfrontaliere. Comisia estimează economii de circa 300 de milioane de euro anual numai din eliminarea acestor raportări. De asemenea, sunt eliminate raportările unor aranjamente cu valoare redusă pentru fisc, în linie cu obiectivul Comisiei de a reduce sarcinile administrative, inclusiv cu 35% pentru IMM-uri. Separat, pragul de raportare pentru vânzările online crește, scoțând din obligație peste 10 milioane de vânzători privați, mai ales cei care vând bunuri second-hand.
Potrivit articolului 7 din propunere, statele membre ar trebui să transpună regulile din pachetul Tax Omnibus până la 31 decembrie 2028, cu aplicare din 1 ianuarie 2029. În cazul DAC, calendarul propus este etapizat, cu unele măsuri avute în vedere de la 1 ianuarie 2028, iar altele, care presupun adaptări IT mai ample, de la 1 ianuarie 2030. Calendarul negocierilor nu este însă fixat. Singurul reper public este foaia de parcurs „O singură Europă, o singură piață”, care vizează un acord până în trimestrul al patrulea din 2027.
COMMENTS