Studenții sunt ca ogoarele fertile și încă necultivate: ei așteaptă doar stimulentele ca să rodească

Interviu cu Ioan Aurel Pop, Academician, Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj

Un plan de ţară se cuvine să fie conceput de minţile luminate ale naţiunii, spune în acest interviu academicianul Ioan Aurel Pop, considerând că este nevoie din când în când de un fel de ghidaj general care să fie, în acelaşi timp, şi asumat de toate forţele care participă la prosperitatea României. Deşi ţara noastră este o ţară cu milioane de români trăitori peste hotare, în care educaţia şi sănătatea se află în criză perpetuă, rectorul şi academicianul Ioan Aurel Pop, crede că există speranţe pentru viitorul României dacă guvernanţii vor reînvăţa să preţuiască şcoala, cartea, educaţia, intelectualitatea, creaţia originală.

Anul 2018 marchează cei 100 de ani de la Marea Unire. Cum vi se pare România de azi? Răspunde ea aşteptărilor de atunci?

Nu știu dacă România de azi răspunde așteptărilor generației de la 1918 – pentru că foarte puțini dintre acei făurari de țară nouă și-au lăsat proiecte de viitor explicite – dar știu că nu răspunde pe deplin pretențiilor lumii ro­mânești contemporane. Aparent, România de astăzi este o țară onorabilă, membră a NATO și a Uniunii Europene (UE), a șasea țară din UE ca număr al populației și a opta ca suprafață (după Brexit). Aceste organizații internaționale și mai ales UE sunt (au fost, mai degrabă?) un fel de cluburi selecte ale celor mai avansate state de după Al Doilea Război Mondial. Este drept, însă, că, la scurtă vreme după acceptarea României ca membră în organizațiile men­țio­nate, acestea din urmă au început să dea semne de „oboseală”, de funcționare discutabilă, de birocrație excesivă, de sectarism și de elitism, de cantonare în limitele „interesului național” și chiar ale „suveranității naționale” etc. Ro­mânia este o țară cu milioane de români trăitori peste hotare, plecați, în general, din motive economice, din dorința de câștig mai ușor și mai mare, de trai mai bun. România este o țară fără autostrăzi, realități fundamentale pentru modernitate, pentru comunicare, inclusiv pentru legăturile rapide și eficiente dintre pro­vinciile istorice românești. România este o țară cu rețeaua feroviară aproape distrusă și neîn­treținută, o țară în care trenurile merg mai rău decât acum o jumătate de secol. România este o țară în care educația și sănătatea se află în criză perpetuă, în care neîncrederea în insti­tuțiile statului pare mai mare decât oricând etc. Pe de altă parte, țara, totuși, funcționează, are – conform datelor statistice – o mare rată de creștere economică anuală, o țară care face planuri de viitor

România va avea o misiune extrem de importantă în 2019 prin preluarea preşedinţiei UE. Care ar trebui să fie conduita şi obiectivele noastre în acest mandat?

Conduita noastră ar trebui să fie demnă, senină, fără crispări și fără complexe, cu în­cre­derea că suntem un stat european, aidoma ce­lorlalte. Obiectivele din mandat se vor fi for­mulat deja și țin de agenda diplomației euro­pene, menite,cred, să mențină, să întărească, să dezvolte și să perpetueze Uniunea Europeană. În acest mandat, nu putem avea alte obiective pentru noi, România, decât cele generale ale UE, fiindcă trebuie să exprimăm acolo politica întregii organizații. Altminteri însă, este ab­so­lut necesar să ne îndreptăm prestația, să vizăm mai buna absorbție a fondurilor europene, să îndeplinim exigențele funcționării noastre în cadrul UE. Nu putem apărea mereu ca neper­formanți la protecția mediului, la reciclarea de­șeurilor, la construcția drumurilor, la calitatea educației și sănătății etc.    

Se vorbește mult despre Planul de ţară. Există deja mai multe comisii, consultanţi, experţi care lucrează la acest proiect. Unii spun că sunt prea multe moaşe sau că nu trebui să fie atât de stufos, ci doar să conţină câteva direcţii şi obiective de atins într-un interval de timp. Care este opinia Dvs.?  Este nevoie de un asemenea Plan? Cine să îl conceapă, ce să conţină şi cine să şi-l asume?

Planul sau proiectul de țară este o realitate a lumii moderne, practicat în toate țările civi­lizate. De exemplu, la noi, fără o preconcepție sau fără vreun „ordin” venit de „sus”, Revo­luția de la 1848-1849 a creat programul de dezvoltare a României și a românilor pentru perioada 1848-1918. Rezoluțiile de unire din 1918 (din Basarabia, Bucovina și Transilvania) și mai ales Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia au constituit planul de evoluție a României în deceniile următoare, plan în­tre­rupt în mod brutal la finele războiului mondial (1944), când „eliberarea” a venit pe tancurile sovietice împreună cu regimul totalitar co­munist. Comuniștii făceau totul pe bază de pla­nuri anuale, cincinale, decenale etc., majo­ri­tatea nerespectate, supralicitare, ironizate („cincinalul în patru ani și jumătate”),  încât însăși ideea de plan s-a compromis. Totuși, fără ostentație și fără exagerare, este nevoie din când în când de un fel de ghidaj general – trasat de elita conducătoare – prin care să fie fixate obiectivele strategice. De exemplu, o direcție fundamentală a României de dinainte de Pri­mul Război Mondial a fost unirea provinciilor noastre cu Țara. Planul de țară se cuvine să fie conceput de mințile luminate ale națiunii și să fie asumat de toate forțele care participă la chivernisirea României. Altminteri, el va rămâne un alt plan între cele multe, fără niciun viitor și fără rost.

Sunteţi înconjurat de studenţi, de tinerii care vor duce România mai departe. Cum îi vedeţi? Există speranţe pentru viitorul României?

Faptul că suntem înconjurați, noi dascălii uni­ver­sitari, de studenți este o realitate re­confortantă, care ne dă entuziasm, dar care ne umple și de mari răspunderi. Este ca o dulce povară! Studenții de azi sunt, fără îndoială, mult mai mulți decât cei din vremea regimului comunist. Poate de aceea a apărut prejudecata că nu sunt la fel de buni. Eu cred sincer că studenții de azi sunt, în mare măsură, foarte buni și interesați de meseria în care se pre­gătesc. Chestiunea unei anumite superfi­cia­lități nu vine de la studenți, ci de la dascăli, de la dascălii de toate gradele. Și nu din vina acestor truditori pe tărâmul învățăturii și al educației (grecii cei vechi aveau o zicere: „Zeii i-au făcut profesori pe aceia pe care au vrut să-i pedepsească”), fiindcă ei duc pe umerii lor o greutate imensă. Vina este a celor care nu înțe­leg că educația trebuie susținută substanțial de stat. Dacă societatea nu reușește să-i facă pro­fesori (sau și profesori) pe cei mai buni absol­venți din toate domeniile, atunci pe mâinile cui lăsăm educația? Din educatori slabi și mediocri nu pot ieși învățăcei geniali, ci tot slabi și me­diocri! Statele care au sisteme de învățământ performante îi stimulează pe cei mai buni să se facă învățători și profesori (ori să fie, măcar într-o etapă din viață) și așa ceva, ca să-și împărtășească experiența, ca să transmită meș­te­șugul lor, ca să ilumineze cu harul lor. Noi cum să ne facem profesori în România din moment ce meseria dascăl este disprețuită. În fond, dăscălia bună nici nu este meserie, ci misiune: profesorul oficiază precum preotul de la altar; el transmite un mesaj și vrea ca zestrea intelectuală a omenirii să nu se piardă, ci să fie dusă mai departe, pentru ca, pe temeiul ei, să apară și inovatori, înnoitori, descoperitori. Lu­mea cunoașterii trebuie dusă mai departe, fiind­că omenirea nu a progresat niciodată prin ignoranță.

Firește că există speranțe pentru viitorul României, dacă guvernanții vor reînvăța să pre­țuiască școala, cartea, educația, intelec­tua­litatea, creația originală. Studenții sunt ca o­goa­rele fertile și încă necultivate; ei așteaptă doar stimulentele ca să rodească. Cei mai mulți dintre ei o fac și acum, dar mulți o fac pe meri­diane străine. Nu este rău nici așa! În fond, întreaga omenire trebuie să prospere, numai că mai trebuie să ne amintim de o maximă: „Eu nu-mi iubesc patria pentru că e mare sau bo­gată, ci o iubesc pentru că este a mea!”. Patria este precum mama și se cuvine iubită necon­diționat… Dacă ne vom pătrunde cât mai mulți de acest adevăr, atunci viitorul bun al Româ­niei va fi asigurat.

Georgeta Clinca