Urgența și inconsecvența

Urgența și inconsecvența

Vorbeam deunăzi cu un amic, confrate într-ale analizelor economice, stabilit de ceva vreme peste mări și țări, despre România de azi. Din globul lui de sticlă, cu sute de calculatoare pe care mișună tot felul de grafice, cifre roșii și verzi, mai ceva ca într-un furnicar, omul are sub lupă și ceea ce se întâmplă pe meleagurile mioritice. El îmi spunea că, din punctul său de vedere, situația din România nu e chiar așa de rea precum ne place nouă să o zugrăvim: avem ceva alb, destule puncte de negru dar și foarte multe alte culori! Și nu ar fi rău dacă ne-am gândi să o lăsăm să se miște ceva mai liberă și să ruleze nestingherită pe calea ferată a binelui. Pentru că, zice omul, *avem noi românii un dar deosebit de a ne pune singuri bețe în roate*!

L-am rugat să detalieze puțin, deși știam prea bine unde bate. În primul rând, mi-a semnalat problema pe care românii, cu predilecție politicienii, o au cu *urgențele*. Nu e vorba de scandalul Rafila-Arafat și medicină, ci de acele urgențe căutate cu lumânarea de unii politicieni pentru a putea schimba rapid cadrul legislativ (nu cred să mai existe vreo țară care să dea atâtea OuG, în UE). În fapt, aceștia pitulează în spatele interesului public anumite interese personale, stringente. Nici bankingul nu a fost ocolit de această practică. E de notorietate episodul din criza economică precedentă, când un politician cu vădite interese personale, legate de probleme ale unei rude apropiate, a mers până în pânzele albe cu Legea Dării în Plată. S-au consumat inutil energii și resurse, ca până la urmă situația să se normalizeze, iar legea să îmbrace o forma normală, întâmplător sau nu cea susținută de banca centrală și băncile comerciale.

Venind în prezent, forțele de la putere sunt prinse într-o dispută surdă pentru voturi: și e tare greu să punctezi atunci când ești la butoane. Cum să mai zici că ăia de la putere nu fac și nu dreg,  când tot ceea se scrie pe răboj e semnat și de tine! Așa că se caută variante populiste  și, vrem nu vrem, ajungem iar la bănci. Într-o perioadă de relativă acalmie, când economia încă merge și avem șanse să trecem cu bine, cel puțin peste 2022, fără să simțim gustul amar al recesiunii, politicienii dau un moratoriu de amânare la plată a ratelor bancare. Unde e urgența? Unde sunt sectoarele și întreprinderile închise, ca la declanșarea pandemiei? Unde e penuria de locuri de muncă? Vedem bine că nu se găsesc oameni câți au antreprenorii și îi aducem din Asia! Unde e îngrădirea libertății de mișcare, când tot poporul e buluc în vacanțe? Nu vi se pare că, a nu știu cîta oară, avem iar o problemă cu *urgența*?

Încurcat în meandrele fabricării normelor de aplicare a moratoriului și în diligențele ce trebuie făcute și cu Comisia Europeană, emeritul nostru ministru într-ale Finanțelor, o dă la întors: trece de la frizarea *urgenței* la  clasica *inconsecvență*. Așa că, fără a recunoaște eroarea făcută și ascunzându-se sub umbrela unor *recomandări ale BNR*, trimite clienții aflați în situații problematice să își rezolve singuri problemele, direct la partenerul răbdător numit bancher. Păi nu era mai simplu, măi nene Adriane, să șezi cuminte și să te ocupi de problemele reale, nu puține, ce așteaptă rezolvare? NU, nu vorbesc de abramburirea politicilor fiscale, o altă *reușită* epocală a mandatului matale (și încă o dovadă de inconsecvență între ceea ce promiți și ceea ce întreprinzi). Mă gândeam la niscaiva măsuri de creștere a colectării taxelor, de ușurare a modului de plată a dărilor și a dialogului contribuabilului cu autoritatea fiscală. Și multe altele! Dar asta-i treabă grea, și nu e pentru oricine. Și, în loc să îți aducă voturi, precum gargara și pomenile electorale, s-ar putea să își știrbească popularitatea!

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0