1 biciclist își pierde viața la fiecare 2 zile pe șoselele din România

1 biciclist își pierde viața la fiecare 2 zile pe șoselele din România

Bicicliștii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, din cauza expunerii directe la factorii de mediu, a lipsei protecției la impact și a stabilității reduse a acestui tip de vehicule. Toate aceste aspecte determină o gravitate sporită a consecințelor unui eventual accident.

Astfel, din păcate, anul trecut s-au produs peste 600 de astfel de accidente, soldate cu decesul a 163 de persoane, rănirea gravă a 441 şi rănirea uşoară a altor 22 de persoane, potrivit datelor Poliției Române.

De asemenea, în 2022 s-au înregistrat peste 3.500 de accidente uşoare cu bicicliști, cu sau fără vinovăția conducătorilor vehiculelor, din care a rezultat rănirea uşoară a 3.586 de persoane. 

„Acestea nu sunt simple statistici – ele înseamnă vieți pierdute, familii destrămate și un viitor întrerupt mult prea devreme. Este, deci, cu atât mai important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Dacă accesul la mobilitate urbană are un preț atașat, atunci cu siguranță acela nu poate fi plătit dând la schimb vieți omenești. Astfel, pentru că ne dorim o lume fără accidente rutiere și mai ales o țară fără victime pe șosele, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare a pus bazele Coaliției pentru Siguranță Rutieră. Cu această ocazie, reluăm invitația de a se alătura acestui demers comun adresată tuturor instituțiilor și organizațiilor care își doresc un viitor mai sigur.

„Coaliția este un proiect de țară care aduce laolaltă organizații diverse, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea numărului de victime ale accidentelor auto”, a precizat Claudiu SOFRON, Specialist Asigurări Auto în cadrul UNSAR.

Instituțiile, organizațiile sau persoanele fizice care își doresc să contribuie la crearea unui viitor mai sigur pe șosele sunt invitate să se alăture acestei inițiative, completând formularul dedicat de pe site-ul Coaliției, www.pentrusigurantarutiera.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0