Companiile din România intră într-o nouă etapă de automatizare: 2026 devine anul în care agenții AI – sau „angajații digitali” – nu mai sunt proiecte pilot, ci resurse operaționale de bază în activitatea firmelor. Antreprenorii doresc să se adapteze noilor schimbări economice și să reducă presiunea pe cheltuieli. Astfel, o companie integrează în medie 4-7 agenți AI cu roluri diferite, în special pentru operațiuni financiar-fiscale, administrative, customer support, de vânzare și raportare de date, potrivit dezvoltatorilor români de tehnologii avansate de la Integrare.ai.
2026 marchează trecerea clară de la experimente cu AI la implementări mature. Companiile înlocuiesc chatboții clasici cu tehnologii avansate, capabile să gestioneze procese complete, nu doar să ofere răspunsuri standard automate.
În multe companii, agenții AI pot reduce 50-70% din costurile asociate proceselor repetitive. Agenții AI optimizează bugetele prin reducerea costurilor directe, evitarea angajărilor premature, creșterea eficienței, reducerea erorilor și luarea de decizii mai rapide și mai bine fundamentate.
“Agenții AI sunt integrați, în cel mai pragmatic și strategic mod posibil, direct în modul de funcționare al firmei. Sunt tot mai des folosiți deoarece pot executa procese complexe cap-coadă, pot lua decizii pe baza datelor disponibile, pot colabora între ei și pot funcționa 24/7, fără întreruperi. Nu mai vorbim despre un tool pus la dispoziție indiferent dacă e folosit sau nu, ci despre o nouă formă de lucru în câmpul muncii. O schimbare de care beneficiază angajații, clienții, antreprenorii, businessul în sine într-o piață competitivă.
Pe lângă un cash-flow sănătos, companiile își doresc resurse cu o balanță bună cost-rezultate. Iar inteligența artificială devine un sprijin critic pentru continuitatea și dezvoltarea firmelor, mai ales în contexte de presiune economică”, explică Geanni Suru, fondator Integrare.ai, companie specializată în soluții AI pentru diverse industrii.
Astfel, are loc o accelerare masivă a companiilor către automatizare – o schimbare majoră în modul de funcționare a activității unei organizații, care vine din trei direcții:
- maturizarea modelelor AI: noile tehnologii sunt capabile să înțeleagă context, să ia decizii și să colaboreze între ele
- integrarea nativă cu aplicațiile de business (ERP, CRM, contabilitate, email, tool-uri interne)
- presiunea economică: companiile caută eficiență, predictibilitate și reducerea dependenței de muncă manuală
În funcție de numărul și tipul de automatizări implementate, investiția variază între 4.000 și 25.000 de euro.
“E o perioadă de automatizare la foc continuu, mai rapid decât era de așteptat, o schimbare cu adevărat masivă în mediul de business românesc: în ultimii doi ani, companiile au trecut de la un singur agent AI sau nicio automatizare, la o medie de 4-7 automatizări complexe în departamente cheie sau pentru operațiuni repetitive consumatoare de timp și bani.
În activitatea propriu-zisă, inteligența artificială are o intrare solidă – firmele nu doar adoptă tehnologie, ci implementează o nouă mentalitate și abordare în a conduce un business. De aceea, angajații și antreprenorii învață cum să folosească inteligența artificială pentru a le fi mai ușor în munca de zi cu zi. La fel cum există o perioadă de acomodare în firmă sau training de vânzări, există un proces de training pentru ca angajații să învețe să utilizeze agenții AI, cu acces timp de 12 luni la o platformă educațională dezvoltată de noi la integrare.ai, cu tehnologii nou apărute. Vorbim de tehnologii mult mai complexe decât un simplu tool sau o simplă aplicație – sunt sisteme capabile să înțeleagă context, să automatizeze procese integrate și să opereze la nivel strategic în organizație, eliberând în același timp angajații de sarcini repetitive și fără valoare adăugată”, explică Geanni Suru, fondator Integrare.ai, companie specializată în soluții AI pentru diverse industrii.
Practic, companiile încep să construiască echipe hibride, formate din angajați și agenți digitali, care preiau activitățile repetitive, operaționale sau analitice și cresc viteza de execuție la nivel organizațional.
Ce tip de agenți AI implementează companiile din România
Automatizările și agenții AI sunt solicitați în special de companii medii și mari din industrii precum producție, retail și servicii. În aceste organizații, tehnologia este integrată pentru eficientizarea operațiunilor și reducerea costurilor recurente, arată datele Integrare.ai.
De asemenea, multe start-up-uri și firme mici implementează tehnologii pentru a automatiza cât mai multe procese repetitive, astfel încât să eficientizeze munca și să evite generarea unor cheltuieli suplimentare. Ulterior dezvoltă echipa cu specialiști în roluri esențiale pentru creșterea business-ului – vânzare, parteneriate sau coordonare.
Cei mai căutați agenți AI sunt:
- agenți AI pentru automatizarea proceselor repetitive: facturi, rapoarte, documente
- agenți de suport clienți: email, WhatsApp, chat, ticketing
- agenți de vânzări și lead qualification: lead management, follow-up automat, ofertare
- agenți pentru analiză de date și raportare managerială: dashboards, rapoarte predictive, alerte
- agenți care conectează mai multe aplicații și „leagă” fluxuri de lucru
“În România, cererea este foarte pragmatică. Companiile nu caută AI „spectaculos”, ci AI care economisește timp și bani. Practic, firmele cer agenți care înlocuiesc task-uri, nu oameni, vor tehnologii care pot fi controlate, auditate și adaptate rapid și care oferă oportunitatea de a reduce cheltuielile.
Agenții AI ajung să deservească mai multe departamente simultan, funcționând ca un „angajat digital” transversal. Cele mai frecvente implementări de către companii sunt făcute în operațiuni financiar-contabil, vânzări, customer support, operațional / back-office, management”, explică Geanni Suru, dezvoltator și integrator de agenți AI.
Cei mai utilizați agenți AI în retail, financiar sau servicii
Concret, companiile din producție solicită agenți AI care simplică mult operațiunile din departamentul financiar, operațiunile din depozit sau operațiunile din zona administrativă, care implicau multă muncă repetitivă în trecut.
În retail sunt integrați agenți AI care supervizează stocurile, comenzile de aprovizionare și gestioneaza plățile către furnizori.
Companiile care vând servicii vor agenți AI care generează leaduri, dar și care gestionează fiecare lead de la primul contact până la semnarea contractului, cu implicare minimă din partea unei persoane.
Concomitent cu implementarea agenților AI, companiile își instruiesc echipele pentru folosirea noilor automatizări, astfel încât angajații să fie pregătiți și confortabili cu schimbarea din firmă. Este o schimbare de abordare în companii în special pentru eliminarea stresului și fricilor angajaților, care vine cu un val de solicitări pentru training specializat. Astfel, în 2025, numărul participanților la traininguri de utilizare a inteligenței artificiale și a agenților AI a crescut cu peste 100%.
Bazat pe învățare practică, cursul este accesat de antreprenori, manageri și profesioniști care vor să înțeleagă cum se construiesc și se folosesc agenții AI în mod real, nu doar teoretic. Timp de 12 luni au acces la o platforma educativă, actualizată săptămânal cu cele mai noi tehnologii, unde întreaga echipă se va familiariza cu inteligența artificială și toate toolurile necesare pentru a învăța să folosească AI în orice proces de la locul de muncă.
Angajații învață prin acces la studii de caz reale din companii românești, automatizări concrete aplicabile imediat, înțelegerea modului în care agenții AI pot fi integrați în procesele existente și evitarea greșelilor costisitoare din implementările făcute „după ureche”.
“Pe lângă implementarea de noi agenți AI care încep să preia din ce în ce mai multe taskuri, următorul pas pe care îl anticipăm în piață este crearea unor soluții ERP custom, pentru fiecare companie în parte, de unde să fie controlați toți agenții AI. Astfel, companiile vor avea la dispoziție soluții ERP dedicate, cu rolul de a coordona agenții AI, în pofida celor clasice, customizabile dar foarte costisitoare și greu de întreținut”, conchide Geanni Suru.

COMMENTS