26 din cei 30 de participanţi la cel mai recent program de internship BT au rămas în echipa băncii

26 din cei 30 de participanţi la cel mai recent program de internship BT au rămas în echipa băncii

Cel mai recent program de internship la Banca Transilvania s-a bucurat de succes: 26 din cei 30 de participanţi au fost angajaţi la BT, în domeniul Digital Banking şi IT.

Internship-ul s-a derulat în perioada 1 – 30 septembrie a.c., în cadrul Sediului Central BT şi s-a adresat celor care studiază la facultate sau masterat în domeniul tehnic, matematică-informatică şi informatică economică, precum şi persoanelor care au urmat şcoli informale de IT.

Au fost peste 300 de aplicaţii, din care au fost selectate 30 de persoane pentru internship, care au avut ocazia să înveţe de la echipe BT cu experienţă despre tehnologii precum .NET, PHP, JAVA, REACT, DEVOPS, QA Automation, QA Manual, RPA & chatbots şi iOS.

Programul a fost organizat pentru a facilita tinerilor participarea la programe de învăţare practică şi integrarea pe piaţa muncii în domenii cu potenţial. Pentru bancă, programele de internship şi practică pentru studenţi fac parte din angajamentul pentru creştere responsabilă prin investiţii în educaţie şi pregătirea noilor generaţii.

Cu peste 9.000 de angajaţi, Banca Transilvania este unul dintre cei mai mari angajatori din România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0