30.000€ finanțare să îți amplifici impactului social, în acceleratorul de business Startarium 4GOOD

30.000€ finanțare să îți amplifici impactului social, în acceleratorul de business Startarium 4GOOD

Cel mai nou program pentru antreprenori sociali și ONG-uri, Startarium 4GOOD, este un program de accelerare cu finanțare de 30.000 EUR. Pe lângă finanțare, 4GOOD include și 9 luni de mentorat, consultanță și training în găsirea și implementarea strategiei de amplificare a impactului socia. Înscrierile sunt deschise până pe 5 decembrie.

Startarium 4GOOD este al treilea program desfășurat anul acesta prin platforma pentru antreprenori Startarium, creată de Impact Hub Bucharest și ING în 2016. Startarium 4GOOD vine după încheierea Startarium RE:BUILD ( consultanță și resurse pentru antreprenori afectați de pandemie ) și a primei ediții Startarium FOCUS ( o nouă serie de programe-capsulă de mentorat ).

Acest program marchează începutul unei noi serii Startarium dedicate impactului social: programe, resurse și evenimente ce se vor desfășura pe tot parcursul anului viitor. Inițiativa este destinată atât antreprenorilor sociali și ONG-urilor, cât și organizațiilor de suport și finanțatorilor interesați de impact investment.

Până pe 5 decembrie sunt deschise înscrierile pentru prima activare din serie: un program de accelerare cu finanțare, în care participanții primesc îndrumare timp de 9 luni și până la 30.000 EUR pentru a crește exponențial: atât financiar și ca impact pozitiv în societate. Detalii pe www.startarium.ro

DIFERENȚIATORUL 4GOOD: AMPLIFICAREA IMPACTULUI PRIN PRODUCTIZAREA MISIUNII

Un termen specific de business, procesul de productizare implică transformarea unor servicii, procese sau abilități în produse pregătite pentru piață; în special pentru putea servi mai bine o piață mai mare.

În Startarium 4GOOD, afacerile sociale și ONG-urile participante vor aborda, deopotrivă, o perspectivă antreprenorială asupra misiunii lor: vor lucra la creșterea impactului lor social, dar și la asigurarea sustenabilității și autonomiei lor financiare.

“Un business sănătos e construit pornind de la problema pe care o rezolvă pentru client, pentru piața în care activează. Un business are creștere susținută atunci când ia deciziile sănătoase financiar, nu doar pentru azi, ci și pentru mâine.

Sunt premise sănătoase pe care le-am aplicat și atunci când, alături de Impact Hub Bucharest, am construit Startarium, o inițiativă cu efect de domino, care de 5 ani încoace îndrumă și e alături de antreprenorii care vor să lanseze sau să crească afaceri sănătoase.

Suntem convinși că afacerile sociale nu sunt o <<insulă>> în Orașul Antreprenorilor, ci modul optim de a face business în economia prosperă din următorii ani. De aceea, mă bucur că printr-un parteneriat global ING, lansăm o nouă componentă Startarium, pentru afacerile sănătoase de azi și de mâine: 4GOOD.” —  Alexandra Maier, Sustainability Manager, ING

PENTRU AFACERI SOCIALE ȘI ONG-URI CARE AU DEJA UN ISTORIC DE IMPACT

Sunt invitate să aplice în program afaceri sau ONG-uri care pot deja demonstra un istoric de impact social, cu rezultate convingătoare. Pentru a avansa până în etapa de pitching pentru 30.000 EUR, acestea vor propune metode de scalare prin productizare, prin care își pot amplifica impactul către sute de mii de beneficiari.

“În acceleratoarele și incubatoarele pe care le-am dezvoltat, antreprenorii sociali au fost mereu cei care înțeleg cel mai bine problema pe care vor să o rezolve în societate. Pentru ei, Startarium 4GOOD oferă claritate, motivație și viziunea potențialului lor pentru impact. 4GOOD e o provocare să își accelereze creșterea, însoțită de un proces clar de dezvoltare de produs și de creare a unui model de sustenabilitate pe termen lung.” — Irina Simulescu | Program Manager, Impact Hub Bucharest

TOȚI APLICANȚII ÎNCEP PROGRAMUL. ZECE VOR ȚINE PITCH-URI PENTRU 30.000 EUR

În martie 2022, după două luni de pregătire, zece participanți în program vor fi aleși pentru a ține pitch-uri pentru finanțare. Maxim trei vor câștiga finanțare nerambursabilă în valoare totală de 30.000 EUR.

Câștigătorii vor merge mai departe în program, unde vor folosi finanțarea câștigată pentru a-și dezvolta, testa și implementa soluția propusă, cu îndrumarea specialiștilor 4GOOD. La final, în toamnă 2022, vor avea din nou ocazia să își prezinte soluția, transformată, în fața publicului și a investitorilor independenți.Înscrierile se desfășoară până pe 5 decembrie și participarea este gratuită pentru toți participanții. Detalii pe www.startarium.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0