România a înregistrat în anul 2025 al doilea cel mai mic cost al muncii dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o valoare de 13,6 €, țara noastră s-a plasat între Bulgaria (12 €) și Ungaria (15,2 €). La polul opus, cele mai ridicate costuri s-au înregistrat în Luxemburg (56,8 €), Danemarca (51,7 €) și Țările de Jos (47,9 €).
Costul orar al muncii, 2025
Anul trecut, costul orar al muncii în întreaga economie s-a situat pe ansamblul Uniunii la 34,9 € (în creștere de la 33,5 € anterior, adică un spor de 4,1%), în timp ce Zona Euro a avut un nivel ceva mai ridicat, respectiv 38,2 € (de la 36,8 € în anul 2024, respectiv +3,8%).
Partea care nu figurează în salariul negociat cu angajații a însemnat 24,8% în UE și 25,6% în Eurozonă. De reținut, România apare la acest capitol cu cea mai mică pondere (4,8%), mai puțin decât în Lituania (5,5%) și Malta (5,8%), foarte departe de uzanțele din Franța (32,3%), Suedia (31,7%) și Slovacia (28,6%).
Ponderea costurilor cu munca neincluse în salariu, 2025
Toate țările care utilizează în prezent moneda unică au înregistrat creșteri, cu excepția Maltei (-0,5%), podiumul fiind format din nou-intrata Bulgaria (+13,1%), Croația (+11,6%) și Slovenia (+9,3%). La subsolul clasamentului figurează Franța (+2%) și Italia (+3,2%), precedate de Spania, Cipru și Luxemburg (fiecare cu +3,5%).
Modificarea costului muncii în 2025 față de 2024
România deține primul loc între statele care nu au trecut la euro, cu un cost exprimat în monedă națională mai mare cu 10,6% și peste cele din Ungaria (+8,9%) și Polonia (+8,8%). Avansul cel mai redus s-a consemnat în Danemarca (+3%).
Evoluția costului orar al muncii în România arată că acesta a ajuns de peste trei ori mai mare anul trecut decât în 2008. Ieșirea din criza precedentă s-a făcut cu o ușoară reducere a acestui indicator, a urmat o dublare până la începutul acestui deceniu, cu 4 euro adăugați de-abia în 2020, după care s-au adăugat 5,3 euro în doar cinci ani, ceea ce ar trebui să dea de gândit.
Cert este că diferența față de țările din Europa Centrală a fost redusă considerabil. Raportul față de costul din Polonia a urcat de la 55% până la 87%, în timp ce discrepanța față de Ungaria s-a micșorat de la 3,6 euro la doar 1,6 euro pe oră. Asta înseamnă o tendință de epuizare a unui avantaj în atragerea de investiții străine, care va trebui suplinit prin îmbunătățirea mediului de afaceri.
Pe domenii, costul mediu orar al muncii în industria UE a fost de 34,7 € în UE și 38,6 € în Zona Euro (cu 20 de state). În construcții, valorile au fost cele mai reduse, de 31,5 € și, respectiv 34,4 €, în timp ce pe segmentul serviciilor au urcat la 34,8 € în UE și 37,8 € în Zona Euro iar economia non-business (fără administrația publică) a ajuns la 35,5 €, respectiv 38,7 €.
Raportarea valorilor pentru România la cifrele menționate anterior pentru media UE conduce la procentaje de 36% în industrie (unde noi am avut doar 12,6 €, de unde și o potențială legătură cu procesul de dezindustrializare), 38% în construcții (11,9 € la noi), 40% în economia non-business (14,2 €) și 41% în servicii (14,3 €), inversiune de reținut din perspectiva convergenței cu țările dezvoltate.
Așadar, tendința de dispariție a avantajului unui cost mai scăzut al forței de muncă devine tot mai importantă pentru deciziile de delocalizare a activității unor multinaționale care au alimentat până acum creșterea economică. Cu toate acestea, discrepanța față de țările mai dezvoltate rămâne considerabilă.
În context, s-ar putea spune că am ajuns într-un punct critic, după câțiva ani de scădere a productivității muncii și o revenire timidă în 2025 (+1%), departe de evoluțiile salariale. Care se constituie într-un factor ce ar trebui abordat mai atent, din perspectiva capacitații de prelevare fiscală și a deficitului public.
COMMENTS