România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracţie estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 şi începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creştere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook, citat de preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
“Într-un context economic internaţional marcat de incertitudini geopolitice, presiuni inflaţioniste şi volatilitate pe pieţele energetice, cel mai recent raport OECD Economic Outlook evidenţiază faptul că perspectivele economiei globale rămân prudente, iar consolidarea fundamentelor macroeconomice devine esenţială pentru rezilienţă şi creştere sustenabilă. Pentru România, raportul OCDE indică o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracţie estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile consemnate la finalul anului 2025 şi începutul anului 2026. Revenirea este proiectată pentru 2027, când creşterea economică ar urma să ajungă la 2,5%”, a scris Alexandru Petrescu, pe pagina sa de Facebook.
“OCDE evidenţiază şi rolul esenţial al reformelor structurale: absorbţia eficientă a fondurilor europene, simplificarea procedurilor administrative, consolidarea cadrului de insolvenţă, creşterea participării pe piaţa muncii şi accelerarea digitalizării şi inovării. Mesajul raportului este clar: România are nevoie de disciplină macroeconomică, investiţii bine direcţionate şi reforme consecvente pentru a transforma actuala perioadă de ajustare într-o bază solidă pentru creştere durabilă, competitivitate şi convergenţă economică”, completează președintele ASF România.

COMMENTS