A fost lansat Google Allo, un Whatsapp ceva mai deştept

A fost lansat Google Allo, un Whatsapp ceva mai deştept

Google a lansat Google Allo, o nouă aplicaţie de mesagerie pentru Android şi iOS. Google Allo ajuta utilizatorii să-şi facă planuri, să găsească informaţii şi să se exprime mai uşor în discuţiile cu prietenii. Allo este un serviciu legat de numărul de telefon al utilizatorului, nu de contul Google, deci aceeaşi idee din spatele rivalului WhatsApp.

Iată care sunt principalele caracteristici şi funcţionalităţi ale Google Allo:

– Smart Reply – Poţi să răspunzi mai repede atunci când eşti în mişcare, cu doar o atingere. Smart Reply poate sugera răspunsuri la fotografii şi se îmbunătăţeşte pe măsură ce este utilizat şi se adaptează la stilul utilizatorului

– Foto, emoji, stickere – Poţi comunica în Allo desenând pe poze, prin emoji şi text cu dimensiuni adaptabile, pachete cu stickere.

– Google Assistant integrat în Allo – Nu mai trebuie să-ţi întrerupi discuţia pentru a căuta anumite lucruri. Poţi obţine răspunsuri din interfaţa Allo cu ajutorul Google Assistant: vreme, trafic, locuri, destinaţii, zboruri sau poţi traducere fraze. Pentru a apela Google Assistant trebuie să tastezi @google în Allo.

– Modul Icognito – Toate conversaţiile sunt criptate în standarde precum Transport Layer Security (TLS). Există însă pentru Allo şi modul Icognito, precum în broswerul Chrome. Conversaţiile în modul Icognito sunt criptate “end-to-end” şi au caracteristici suplimentare de confidenţialitate, precum notificări discrete şi mesaje care expiră.

De notat sunt funcțiile ce se bazează pe inteligență artificială. Aplicația ”învață” în timp ce scrii și primești mesaje, iar după un timp va oferi sugestii de mesaje, dar și stickere pe care să le trimiți direct, în loc să mai tastezi. De exemplu, dacă primești o imagine cu un bebeluș sau cu o pisică, vei putea răspunde direct ”Ce drăguț!” fără să mai scrii mesajul. Google pretinde că algoritmul de recunoaștere a imaginilor este suficient de avansat încât poate recunoaște diverse rase de câini și tipuri de paste, având peste 90% acuratețe.

Vom trăi şi vom vedea cât de popular va fi noul serviciu disponibil deja în Magazin Play pe o piaţă de instant messeging tot mai aglomerată.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0