A fost lansată noua versiune Kaspersky Small Office Security pentru protecția companiilor mici

A fost lansată noua versiune Kaspersky Small Office Security pentru protecția companiilor mici

Companiile mici, cu până la 25 de angajați, trebuie să gestioneze problema amenințărilor cibernetice la fel ca toată lumea. Însă, spre deosebire de cele mai mari, s-ar putea să nu fie în măsură să pună securitatea IT pe lista de priorități, pentru că sunt încă axate pe dezvoltarea afacerii. Pentru a ajuta aceste companii, următoarea generație Kaspersky Small Office Security oferă protecție împotriva infracțiunilor cibernetice, fără să solicite mult timp sau cunoștințe tehnice. Noua versiune protejează companiile împotriva malware-ului, a fraudelor financiare și a altor amenințări și oferă protecție serverului.

Aproape o treime dintre companiile foarte mici (32%) încredințează securitatea cibernetică unor angajați care nu au o specializare în domeniu. Prin urmare, este foarte important ca aceste firme să implementeze o soluție ușor de folosit, care să poată fi instalată și administrată de, practic, oricine din companie.

Noua versiune Kaspersky Small Office poate fi instalată în câteva minute. Dacă organizațiile doresc mai mult control, consola web le dă toate informațiile de care au nevoie despre cum este folosit produsul (inclusiv informații despre licențe, utilizatori și dispozitivele lor, versiunile de produs instalate etc.).

Produsul le permite angajaților să se concentreze pe sarcinile de serviciu fără să mai fie nevoiți să se gândească la securitatea cibernetică – după ce este instalată pe toate dispozitivele, soluția nu are nevoie de vreo atenție specială. În plus, notificările Kaspersky Small Office Security au fost actualizate și nu vor apărea decât dacă este vorba de ceva foarte important, permițându-le utilizatorilor să își vadă de treburile de zi cu zi, fără să fie întrerupți.

Protejarea datelor, indiferent de locul unde sunt stocate, împotriva malware-ului, a ransomware-ului și a programelor de mining de criptomonede

Programele ransomware continuă să vizeze organizațiile foarte mici: 37% dintre VSB-uri (Very Small Business) s-au confruntat cu două sau trei cazuri de infectare cu ransomware în ultimele 12 luni. Programele ransomware cauzează pierderi și/sau compromiterea datelor, iar pentru protecția companiilor, componenta System Watcher din noua versiune Kaspersky Small Office Security este disponibilă acum și pentru servere de fișiere Windows, și pentru computere. Soluția detectează amenințările și ajută companiile să își protejeze datele, împiedicând tentativele de atac asupra sistemului, făcând backup datelor critice și provocând revenirea la o stare anterioară a sistemului, dacă este cazul, pentru a anula efectele negative.

În afară de ransomware, în perioada 2017-2018, 2,7 milioane de utilizatori au fost afectați de programe de mining de criptomonede, care folosesc puterea PC-urilor, a dispozitivelor mobile și a serverelor pentru a obține monede virtuale. Atunci când sunt afectate de această amenințare, companiile ajung să plătească facturi mai mari la electricitate, iar PC-urile și sistemele funcționează mai greu. Kaspersky Small Office Security le oferă companiilor protecție împotriva programelor de mining de criptomonede.

În plus, prin căutarea programată a actualizărilor de aplicații, soluția ajută la diminuarea riscului ca infractorii cibernetici să profite de vulnerabilitățile neremediate. Oferă, de asemenea, posibilitatea de navigare sigură pe Internet, cu private browsing și componente anti-phishing, anti-spam și anti-bannere. Nu în ultimul rând, funcția Safe Money are grijă de tranzacțiile financiare, prin deschiderea site-urilor de plată într-un browser protejat.

Noile tehnologii le oferă companiilor oportunități de a se dezvolta, dar amenințările sunt și ele tot timpul prezente: site-uri false, poze infectate și rețele neprotejate, puncte Wi-Fi gratuite, dar nesecurizate”, spune Sergey Martsynkyan (foto), Head of B2B Product Marketing, Kaspersky Lab. „Toate aceste elemente sunt factori de risc pentru companii și datele lor, mai ales pentru companiile mici, ale căror date sunt de o importanță fundamentală. Atunci când se axează pe creștere și pe sarcinile de îndeplinit în fiecare zi, companiile nu se gândesc întotdeauna și la prevenirea acestor atacuri. De aceea, noi îmbunătățim mereu Kaspersky Small Office Security. Este o soluție eficientă și foarte simplu de folosit, care nu necesită o investiție foarte mare sau cunoștințe tehnice din partea deținătorilor de mici afaceri.”

Soluția Kaspersky Small Office Security este gândită pentru companiile care au 5-25 de utilizatori, dar în anumite regiuni este disponibilă și pentru companiile cu până la 50 de computere.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de peste 20 de ani. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky Lab se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii de ultimă generație pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai sofisticate. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0