Advisority a avut mereu dorința de a contribui la dezvoltarea tehnologică a societății

Advisority a avut mereu dorința de a contribui la dezvoltarea tehnologică a societății

Drumul unei companii noi intrate într-o piaţă cu o concurenţă din ce în ce mai mare nu este niciodată uşor, iar cei care reuşesc merită toate laudele. Este şi cazul Advisority, o companie tânără, fondată în urmă cu trei ani şi care astăzi se face remarcată printr-un portofoliu impresionant. Misiunea societății, aceea de a crea un viitor mai bun prin implicarea celor mai noi tehnologii, este susținută de eforturile echipei, de experiența și eficiența de care dau dovadă în fața tuturor provocărilor ce apar sau pot apărea. Orientată spre digitalizare, Advisority răspunde nevoilor pieței prin automatizarea proceselor de business. Aceasta se poate realiza prin construirea unor sisteme de comunicare automate. Aceste demersuri ajută organizaţiile în misiunea de eficientizare a relaţiei cu clienţii și în optimizarea celei mai importante resurse – timpul, atât de util atât în creație cât şi inovație și dezvoltare.

Cu un fundament puternic ancorat în advanced knowledge, Advisority a avut mereu dorința de a contribui la dezvoltarea tehnologică a societății, atât în România cât și în afara granițelor ei. Prin urmare, chiar dacă  activitatea Advisority din România este concentrată în oraşele București, Craiova și Pitești, această companie este prezentă și în țări foarte dezvoltate din punct de vedere tehnologic precum Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie. De asemenea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom putea vorbi și despre ramuri ale Advisority în state europene cum ar fi Germania sau Austria.

Mai mult de atât, acordând o atenție deosebită atât nevoilor clienților cât și nevoilor partenerilor, compania a reușit să sprijine societăți din sectoare de activități diverse în demersul acestora de a-și atinge eficient obiectivele operaționale.

În urma parteneriatelor încheiate între Advisority si companii cum ar fi GTMotive, dezvoltator de soluții high tech pentru automatizarea şi eficientizarea fluxurilor de reparații si daune, au fost aduse pe piață soluții inovative care nu existau la momentul respectiv în România. Un exemplu este ClaimBox ecosistemul dezvoltat  pentru a include frontend-ul mobil self-service CarFix.

ClaimBox, un serviciu care se adresează asiguratorilor, societăților de leasing si reparatorilor, este de fapt o platformă de tip cloud ce are ca scop managementul daunelor şi administrarea de flote. Prin ce se remarcă acestă soluţie? Prin faptul că asigură gestionarea automată a autorizațiilor de intervenție pentru diverse defecțiuni. Această soluție vine în sprijinul clienților prin diverse metode, cum ar fi reducerea contactului cu operatorii, mărirea vitezei de circulație a informației prin îmbunătățirea fluxului de procesare a datelor ce asigură creșterea productivității companiei. Adițional, atât costurile de gestionare a parcului auto cât şi preţurile pieselor sunt optimizate, în cele din urmă chiar în timp real. Alte beneficii ale acestui serviciu sunt reprezentate de facturarea electronică dar şi de platformele comune pentru pieţele de asigurări, închiriere, leasing şi service.

Ținând cont de contextul actual care implică necesitatea desfășurării activităților online, indiferent de tipul acestora,  aplicația mobilă CarFix asigură realizarea inspecțiilor de risc sau constatarea daunelor de la distanţă şi, totodată, continuarea activității. Pe lângă această facilitate de o importanţă majoră, timpul pentru realizarea proceselor mai sus menționate este mult diminuat, un astfel de proces durând aproximativ 15 minute. De asemenea, nu trebuie sa existe nicio îngrijorare cu privire la accesibilitatea universală, deoarece aplicația poate fi accesată de pe orice tip de dispozitiv.

Un alt parteneriat strategic prin care Advisority își dorește să aducă un plus societății, din punct de vedere al tehnologiei informației, este cel cu cei de la Namirial, furnizor de software şi servicii, dar şi autoritate de certificare care oferă semnătură electronică, poştă electronică certificată, facturare electronică dar şi arhivare electronică.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0