Agricover Credit IFN, profit net de 22 milioane lei în 2016

Agricover Credit IFN, profit net de 22 milioane lei în 2016

Agricover Credit IFN – divizia de finanţare a Agricover Holding, a înregistrat anul trecut un profit net de peste 22 milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de anul 2015. Creşterea a avut loc ca urmare a unui model de business bazat pe cunoaşterea şi înţelegerea agriculturii şi dezvoltarea unor produse inovatoare specializate care să răspundă eficient nevoilor fermierilor români.

Valoarea creditelor acordate a fost de 988 milioane de lei, reprezentând o creştere de 4% comparativ cu valoarea înregistrată pentru anul 2015. Numărul clienţilor activi a ajuns la 1900, în creştere cu 12% faţă de anul anterior.

Informaţii financiare la 31 decembrie 2016:

– Profitul net: 22.284.955 Lei, în creştere cu 28% faţă de 2015

– Capitaluri proprii: 148.582.546 Lei, în creștere cu 18%

– Rentabilitatea capitalurilor proprii: 16,2%

– Rata de adecvare a capitalului (conform normelor BNR): 28%

– Credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile: 1,23%

– Valoarea creditelor acordate: 988.000.000 Lei, în creștere cu 4%

– Expunere din credite: 741.385.000 Lei, în creștere cu 4%

-Număr clienţi activi: 1.900

Anul 2016 a fost un an al performanţei şi al eficientizării, atât pentru Agricover Credit cât şi pentru clienţii noştri fermieri. Prin automatizarea fluxurilor operationale şi dezvoltarea de noi produse specializate am asigurat accesul la bani în timp record pentru fermieri, sprijinind astfel dezvoltarea afacerilor acestora.” a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

Capitalurile proprii în anul 2016 au fost de 148 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de anul 2015. Compania a atras finanţări noi în 2016, pe lângă liniile deja existente, pentru a acoperi necesarul de finanţare în creştere al fermierilor români. Principalele noi surse de finanţare în 2016 au fost European Investment Bank (prima finanţare din România garantată de Uniunea Europeana sub Fondul Strategic European de Investiţii, în valoare de 15 milioane Euro), European Investment Fund (10 milioane Euro), European Fund for Southeast Europe, precum şi băncile locale.

Dezvoltarea de noi soluţii de finanţare specializate a reprezentat şi în 2016 o preocupare cheie a companiei. Motorină cu plata la recolta este cea mai nouă soluţie lansată de companie la sfârşitul anului trecut cu scopul de a susţine activitatea fermierilor şi a le asigura simplu şi rapid motorina de care au nevoie pe tot parcursul anului, fără grija lipsei de lichidităţi până la recoltă.

În 2016 compania s-a concentrat pe extinderea segmentului de clienţi micro prin dezvoltarea de produse speciale şi construirea unei echipe comerciale dedicate. Până la sfârşitul anului au fost finanţaţi 215 fermieri sub 100 hectare.

În ceea ce priveşte clienţii medii şi mari, se remarcă interesul acestora în accesarea mai multor tipuri de credite (linii de capital de lucru, dar şi investiţii) ceea ce arată încrederea în soluţiile de finanţare oferite, dar şi aportul pe care acestea îl au în creşterea performanţei fermierilor. Numărul mediu de produse financiare pe client activ a crescut de la 1,7 în 2015 la 2,2 în 2016.

Creditele de capital de lucru, incluzând şi soluţii pentru finanţarea pe stoc a producţiei agricole, au reprezentat în continuare cel mai extins segment accesat de fermieri în 2016. Pentru anul 2017 compania se aşteaptă la o creştere a investiţiilor în modernizarea şi extinderea fermelor (achiziţii teren, dar şi ferme existente).

După un an 2015 dificil, am avut un an 2016 foarte bun din punct de vedere al productivităţii şi profitabilităţii afacerilor în agricultură. De aceea, credem că 2017 trebuie să fie un an al investiţiilor pentru creşterea performanţei. Suntem în continuare alături de fermieri, pregătiţi să îi susţinem cu soluţii specializate de finanţare a investiţiilor în echipamente, în teren arabil, în sisteme de irigaţii sau orice altă formă de investiţie pentru creşterea productivităţii.” a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

Pentru anul 2017, Agricover Credit are în vedere creşterea numărului de clienţi şi extinderea portofoliului de produse în segmentul investiţiilor. Compania vizează, de asemenea, deschiderea a două noi sucursale pentru a răspunde prompt solicitărilor clienţilor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0