Allevo a organizat în Chișinău prima conferință internațională din cadrul proiectului său de prelucrare a tranzacțiilor pentru IMM-uri și corporații

Allevo a organizat în Chișinău prima conferință internațională din cadrul proiectului său de prelucrare a tranzacțiilor pentru IMM-uri și corporații

Allevo, în calitate de beneficiar al Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, a organizat joi, 26 octombrie 2017, în Chișinău, conferința „Perspectivele sistemului bancar din Moldova”, în care a prezentat unui public format din reprezentanții mediului de business și bancar din Republica Moldova, istoricul Allevo din Romania, portofoliul de clienți, produse și servicii și detalii despre proiectul nou lansat destinat companiilor, FinOps Suite. Un focus important a fost lărgirea comunității FINkers United în Republica Moldova, care este unul dintre obiectivele principale ale proiectului co-finanțat din FEDR.

Alături de Allevo, la conferință au participat și reprezentanți din partea principalelor instituții financiar-bancare din România și Republica Moldova: Asociația Română a Băncilor, Banca Națională a României, TransFonD, Eximbank România, Banca Națională a Moldovei, Asociația Băncilor din Moldova, Victoriabank și Moldova Agroindbank.

Celor 80 de participanți din Republica Moldova (reprezentanți ai aproape 20 de instituții) li s-au prezentat atât beneficiile pe care suita de aplicații Allevo le poate aduce pentru clienții lor de business sau corporate, cât și oportunitățile de colaborare pe marginea acestui proiect. S-a subliniat faptul că viabilitatea produsului open source în sine (în acest caz, FinOps Suite) este asigurată, alături de Allevo, de activitatea susținută de comunitatea care se consolidează în cadrul proiectului: FINkers United, compania asigurând mijloacele de comunicare pentru noii contribuitori cu echipa sa proprie de dezvoltare.

Creșterea angajamentului și a calității contribuțiilor în spațiul comunității trebuie stimulate prin măsuri proactive de explicare a FinOps Suite, a modului prin care diverse persoane pot fi interesate să contribuie (de pildă, constituirea unui portofoliu propriu de lucrări, transparent și public vizibile), a avantajelor pe care le pot avea firmele cu expertiză IT (cu profil de dezvoltare software, de integrare sau de livrare de soluții), sau a avantajelor pentru universități sau instituții de cercetare care pot construi economic propriile modele experimentale utilizând componente FinOps Suite.

FinOps Suite este denumirea comercială a soluției care are în centru aplicația FinTPc, care se va dezvolta în cadrul proiectului TOSS (Treasure Open Source Software), co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”.

Allevo mizează pe angrenarea unui număr mare de specialiști (seniori sau în curs de formare), astfel încât să capitalizeze și să dezvolte cât mai mult proprietatea intelectuală asupra suitei de aplicații. Totodată, comunitatea FINkers United, prin însăși accesibilitatea mediilor pe care este prevăzut sa fie publicat produsul, are un caracter internațional, fără a exclude ca anumite geografii să concentreze o pondere mai importantă a contribuțiilor.

Organizarea în Chișinău a conferinței „Perspectivele sistemului bancar din Moldova” constituie un prim pas în extinderea ariei de promovare a proiectului Allevo, în paralel cu publicarea de articole în reviste internaționale de specialitate, dar și în spațiul comunităților open source sau orientate pe eficientizarea operațiunilor financiare și de trezorerie.

Allevo este o companie furnizoare de soluții software care sprijină instituțiile financiare pentru a reduce costul total al investiției și să atingă interoperabilitate de-a lungul întregului lanț de distribuție, prin utilizarea FinTP, aplicația open source care procesează tranzacții purtătoare de valoare, automatizează fluxuri de operațiuni și asigură conformitatea cu diversele standarde și reglementări din industria financiar-bancară.

Distribuția FinTPc garantată de Allevo este destinată să crească competitivitatea, să elimine riscul operațional și să facă sistemele de procesare a tranzacțiilor financiare accesibile și pentru întreprinderile mici și mijlocii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0