Allianz-Țiriac schimbă treapta de viteză:rezultate istorice în 2021 și angajament reconfirmat pentru România

Allianz-Țiriac schimbă treapta de viteză:rezultate istorice în 2021 și angajament reconfirmat pentru România

• Vânzările au depășit 2 miliarde de lei în 2021, cel mai ridicat nivel din istoria companiei
• Numărul de clienți a crescut cu două treimiîn 2021 față de anul anterior
• Plăți în valoare de peste 768 milioane de lei, pentru beneficiarii asigurărilor Allianz-Țiriac
• Portofoliul RCA a atins un echilibru în 2021, însăpropunerea de plafonare a tarifelor pune în incertitudine așezarea pieței pe o traiectorie corectă în 2022.

Allianz-Țiriac a încheiat anul 2021 cu prime brute subscrise în valoare de peste 2 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 55% față de 2020 și un profit operațional de 162 milioane de lei. Aceste rezultate marchează 2021 ca un an de referință pentru Allianz-Țiriac, fiind cel mai bun an din perspectiva vânzărilor, profitabilității, a numărului de clienți și a inițiativelor de creștere.

“Allianz-Țiriac a avut nevoie de 20 de ani pentru a atinge primul miliard de lei vânzări și doar de 5 ani pentru al doilea. Același lucru s-a întâmplat și în cazul numărului de clienți – 20 de ani pentru 500.000 de clienți și doar 5 ani pentru a depăși borna de 1 milion. Aceste ritmuri accelerate ne confirmă că vremurile în care trăim creează premise mai abrupte pentru succes și eșec, deopotrivă. 2021 este un an istoric pentru noi, din perspectiva rezultatelor și a inițiativelor de creștere, printre care se numără și premiera unei achiziții – Gothaer România. Este un an de referință în construirea modelului de business adaptat realității de azi, dar mai ales acelei de mâine. Am învățat împreună în ultimii doi ani lecția sănătații, iar în ultimele zile lecția păcii, și tot împreună vom merge mai departe. Mulțumesc clienților, angajaților și partenerilor de distribuție care ne sunt alături și de care vom fi alături, indiferent de situație. Acum, toate gândurile noastre se îndreaptă spre Ucraina”, a afirmat Virgil Șoncutean, CEO Allianz-Țiriac.

Performanța Allianz-Țiriac din 2021 este rezultatul strategiei de simplificare a modelului de business și de adaptare la așteptările în schimbare ale clienților. Contextul de piață, în special din zona RCA, a avut de asemenea un impact semnificativ asupra activității în 2021. Allianz-Țiriac și-a reafirmat angajamentul și capacitatea de a veni cu soluții atât pentru clienți, cât și pentru partenerii de distribuție.

Creșterea de 54% a volumului de vânzări a fost susținută de toate liniile de asigurare și rețelele de distribuție, reflectând un model de business echilibrat. Cele mai puternice creșteri au fost înregistrate pe segmentul asigurărilor RCA, viață și asigurări de călătorie.

Subscrierile totale din asigurări de viață s-au majorat cu aproximativ 40% și au depășit 277 milioane de lei. Vânzările de asigurări de locuință au avansat cu peste 20%, în timp ce în cazul asigurărilorde călătorie subscrierile s-au triplat.

Business-ul cu asigurări auto s-a majorat cu 80%, până la 1,2 miliarde de lei, ca urmare a strategiei Allianz-Țiriac de a fi o companie activă pe toate linii de asigurare și un jucător care răspunde nevoilor clienților și distribuitorilor în orice context de piață.

Asigurările RCA au atins un echilibru în 2021 în portofoliul Allianz-Țiriac, rata combinată coborând ușor sub nivelul de 100%. Propunerea de plafonare a tarifelor pune însă în incertitudine așezarea pieței pe o traiectorie corectă în 2022. Insuficiența primelor în raport cu acoperirile de milioane de euro, tolerarea derapajelor unor service-uri auto sunt adevăratele probleme ale pieței. În lipsa corecțiilor, clienții sunt cei care suferă.

În 2021, aproximativ 768 milioane de lei au fost direcționate clienților și tertilor păgubiți în baza polițelor încheiate, cu 11% mai mult față de 2020. Cea mai mare parte despăgubire din 2021s-a situat la aproximativ 7 milioane de lei și a fost plătită în urma unui incendiu produs la instalația electrică a unei hale care a afectat în totalitate stocul de marfă al companiei asigurate.

Investiții în simplificare pentru a fi mai aproape de clienți

Simplificarea interacțiunii cu clienții este elementul cheie al strategiei Allianz-Țiriac pe termen lung.
În 2021, Allianz-Țiriac s-a concentrat pe ușurarea accesului clienților la protecție prin implementarea de soluții facile atât pentru achiziția de asigurări, cât și pentru accesarea beneficiilor oferite.

Ofertarea și achiziția rapidă, de pe telefonul mobil sau desktop pentru asigurările auto și de locuință, semnătura electronică, accesul la despăgubire printr-un proces 100% digital, datorită Claims Tracker, sunt câteva dintre inițiativele de simplificare și digitalizare ale Allianz-Țiriac.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0