La ceas aniversar, la momentul în care Piaţa Financiară îşi sărbătoreşte majoratul, am considerat oportun să vă ofer un altfel de editorial, mai puţin bazat pe cifre şi mai mult pe amintiri şi trăiri.
Mă număr printre cei care au luat primul contact cu presa scrisă postdecembristă în anii în care minerii încercau să desprindă plăci din Palatul Victoria trăgând de ele cu camioanele. Tot atunci, ortacii plantau panseluţe prin Piaţa Universităţii, stropindu-le cu sângele celor care visau la mai mult de o schimbare între eşaloanele PCR. Mi-am amintit oră cu oră, minut cu minut, acele clipe în care am realizat că ne aşteaptă un capitalism de cumetrie, iar realitatea mi-a întrecut aşteptările. Am făcut acest efort de memorie încercând, la 18 ani de revistă Piaţa Financiară, să punctez cumva evoluţia societăţii, economiei. M-a ajutat în demersul meu un film-reportaj difuzat recent de ProCinema. S-a lipit de ureche, dintre multele declaraţii fabricate de unii aşa-zişi mineri, o frază rămasă incompletă, în opinia mea: „am venit la Bucureşti pentru a apăra un regim care ne-a umplut galantarele alimentarelor“. Eu aş fi completat: acelaşi regim a uitat să umple şi buzunarele, astfel încât marfa din galantare să ajungă şi pe mesele românilor.
Aşa cum scria un coleg de breaslă, Ionuţ Bălan, din păcate nu s-au schimbat prea multe. Suntem tot sub umbrela FMI – semn că nu ştim sau nu putem să ne guvernăm singuri. Avem în continuare prea multe companii de stat neperformante şi o piaţă de capital care a început să respire abia în această toamnă, odată cu intrarea a două pachete importante de acţiuni: Nuclearoelectrica şi Romgaz.
Construim păgubos aceleaşi bugete, conştienţi că le vom cârpi de 2-3 ori pe an. Nu ştim să inovăm pe parte de venituri – doar îi suprataxăm tot pe cei care îşi plătesc conştiincioşi multele dări la stat. În tot acest timp, taxele şi impozitele neîncasate anual depăşesc binişor valoarea împrumutului luat de la Troică în 2010. Birocraţia şi impredictibilitatea sufocă antreprenorii şi ţin la distanţă potenţialii investitori, dornici de a face vreun „greenfield“ pe plaiuri mioritice.
Scara valorilor rămâne inversată şi probabil va mai sta aşa multă vreme. Suntem încă departe de momentul în care din trinomul „persoane, personalităţi şi personulităţi“ să putem vorbi doar de binomul „persoane şi personalităţi“ (butada îi aparţine preşedintelui Erste AM, Dragoş Neacşu, şi o puteţi găsi explicitată într-un amplu interviu pe care l-a acordat pentru cititorii noştri).
Reîntorcându-ne puţin în timp, îmi aduc aminte cu plăcere cum în urmă cu 18 ani, tânăr student fiind, avid de informaţie economică top class, am descoperit pe tarabele cu ziare o revistă care se plia perfect pe exigenţele şi necesităţile mele. Nu mi-aş fi închipuit niciodată, la momentul acela, că voi ajunge măcar să public în paginile sale. Au trecut 12 ani până la momentul în care am intrat în trustul FinMedia şi vreo 15 până am publicat primul meu articol în Piaţa Financiară. Ce m-a convins? Calitatea publicaţiei, standardele ei exigente într-o breaslă tot mai superficială şi, în primul rând, încrederea insuflată de cel care a pus bazele acestui frumos şi îndrăzneţ proiect: Mihai Săndoiu. Am acceptat fără să clipesc onoarea, dar şi greaua responsabilitate de a-i succeda regretatului Florin Petria, un profesionist adevărat cu care, de-a lungul anilor, purtasem multe polemici constructive, benefice ambelor părţi. Şi sper să reuşesc să duc mai departe, alături de actuala echipă a Pieţei Financiare, un brand apreciat de piaţă, de cititori şi respectat de concurenţă.
COMMENTS