Nicolae Cinteză: Restructurările întârziate pun presiune pe profitabilitate

interviuleditiei

Sistemul bancar românesc, chiar dacă se află la un nivel de stabilitate mai mult decât mulţumitor, încă îşi caută noile direcţii. Restructurarea întârziată şi creditele neperformante sunt probleme care pun în continuare presiune şi îngreunează misiunea bancherilor. Am discutat despre starea actuală a bankingului românesc cu Nicolae Cinteză, Directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR.

Întrucât este un număr care încearcă să surprindă o perioadă mai lungă de timp, v-aş întreba raportat şi la durata de viaţă a revistei noastre, 18 ani, împliniţi acum, cum a evoluat în această perioadă sistemul bancar, care ar fi plusurile şi minusurile cu care s-a confruntat?

Sistemul bancar a rezistat bine până în momentul de faţă. Acţionarii au răspuns atunci când a fost nevoie de capital suplimentar. Indicatorii de prudenţă sunt la un nivel confortabil, deşi încă persistă dubii în ceea ce priveşte rata creditelor neperformante. Privit prin perspectiva verificărilor făcute recent asupra felului în care s-au efectuat restructurările de credite, putem considera că rata neperformanţei e mai mare. Noi nu am fost niciodată împotriva restructurărilor de credite, ba chiar i-am încurajat să facă lucrul acesta, acolo unde există o motivaţie economică puternică, justificată de încasări. Restructurări doar din dorinţa de a păstra un credit verde şi de a nu face provizioane nu sunt justificate. Vor exista cu siguranţă diferenţe între raportările din 30 iunie şi cele din 31 decembrie în ceea ce priveşte creditele neperformante şi nivelul provizioanelor. Dacă am accepta ascunderea neperformanţei în spatele unor restructurări făcute pentru a avea provizioane mici, ne-am putea trezi la un moment dat că avem portofolii care în realitate nu performează.

Suntem dezamăgiţi de faptul că unii bancheri au încercat astfel de mişcări, uitând parcă prea repede că în situaţii similare alţii şi-au pierdut chiar funcţia.

A două problemă pe care o putem observa e faptul că băncile au început târziu restructurarea. Banca Naţională a României a atras atenţia că s-au dus demult anii în care cotele de piaţă însumate săreau de 300%. Suntem într-un moment în care reticenţa a luat locul exuberanţei, iar dacă adunăm speranţele privind cota de piaţă ale jucătorilor, s-ar putea să nu mai atingem 90%. Partea cea mai proastă ţine de faptul că unii nu ştiu clar care le este strategia, ce trebuie şi ce vor să facă pe viitor. E adevărat că nici mediul economic nu le dă un motiv serios să gândească strategii de afaceri, însă, cel puţin în domeniul administrării portofoliilor existente, cred că restructurarea trebuia să înceapă mai demult. Înţelegem că recuperarea creditelor este o prioritate absolută, dar să ajungi să dai telefoane vecinilor ca să îi spună debitorului să îţi plătească creditul mi se pare chiar periculos pentru bancă. Secretul profesional pare a fi încălcat în situaţii de felul acesta şi se riscă foarte mult.

O altă problemă ţine de nivelul dobânzii. Sunt bănci care menţin foarte sus dobânzile pasive şi e posibil ca la un moment dat să le întrebăm ce fac cu banii respectivi. Ce au făcut până acum ştim foarte bine: au rambursat sursele către mamă! Însă cu toţii trebuie să realizeze faptul că aceste costuri ridicate, mai devreme sau mai târziu, se vor întoarce împotriva lor. Şi nu va surprinde pe nimeni faptul că va veni un moment când băncile mamă vor trebui să aducă aport de capital suplimentar. Un cost ridicat combinat cu o tendinţă de nerecunoaştere a neperformanţei reprezintă un pericol major în momentul de faţă, pentru că arată faptul că băncile au un apetit ridicat pentru a-şi asuma riscuri majore. Pentru mine este o surpriză majoră faptul că în anul de graţie 2013 mai există oameni dispuşi să cosmetizeze indicatori şi performanţe bancare.

 

Pe agenda BNR se aflau câteva proiecte importante de reglementare a supravegherii bancare. În ce stadiu sunt acestea?

 

În primul rând, trebuie să amintim faptul că s-au făcut două modificări la ordonanţa 99. Prima vizează competenţele administratorului delegat în cazul în care acesta hotărăşte reducerea capitalului social al băncii cu pierderile acumulate şi se referă la posibilitatea de a deroga de la termenul prevăzut de lege pentru convocarea AGA. Cea de-a doua modificare se referă la posibilitatea de a aplica măsuri de rezoluţie unei instituţii de credit şi în altă situaţie, în afara celei care privea riscul sistemic.

Până acum, aceste măsuri de rezoluţie puteau fi aplicate doar acelor bănci care prezentau un risc sistemic şi reprezentau un pericol pentru stabilitatea sistemului bancar. Acum se pot aplica astfel de măsuri şi pentru protecţia creditorilor, deponenţilor, dar şi pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar. Este practic soluţia adoptată de Marea Britanie. Legea din această ţară cu mare tradiţie în banking prevede trei situaţii în care se pot aplica măsuri de rezoluţie:

– în cazul în care căderea instituţiei de credit ar fi o ameninţare la adresa stabilităţii;

– pentru protecţia creditorilor;

– pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar.

Acelaşi lucru a fost transpus şi în legislaţia românească, ceea ce ne permite să aplicăm măsuri de rezoluţie şi în cazul unor bănci mai mici. Chiar şi ajungerea în dificultate a unei bănci cu active mai mici de 1% din totalul pieţei poate afecta încrederea în sistem. Pentru a evita astfel de lucruri şi pentru a asigura protecţie şi pentru cei cu depozite de peste 100.000 de euro, atunci când costurile rezoluţiei sunt inferioare costurilor de lichidare, este de preferat o măsură de rezoluţie. În cazul băncilor mici, cea mai indicată măsură este introducerea fondului de garantare a depozitelor ca acţionar în bancă şi reducerea capitalului social cu pierderile cumulate (pentru a micşora costurile pe care ar trebui să le suporte Fondul de Garantare a Depozitelor).

 

Ne-a costat, de-a lungul acestor ultimi ani, expunerea prea mare pe capitalul provenit din Grecia?

 

Este un cost asociat, fiindcă toate judecăţile de risc au în vedere şi ceea ce se întâmplă în Grecia. În primul rând costurile i-au afectat pe ei, ulterior repercutându-se şi asupra sistemului bancar. Până la urmă, toţi jucătorii au avut de suferit din cauza faptului că băncile cu capital grecesc au ţinut dobânzile pasive mai sus, stimulând orientarea banilor către ei. Evident că şi celelalte bănci au avut costuri suplimentare, întrucât au fost nevoite să practice dobânzi pasive mai mari decât în situaţii de normalitate. Or, dobânzi pasive ridicate înseamnă şi dobânzi la credite mai mari!

Speram la un moment dat că deponenţii vor lăsa deoparte dorinţa de mai mult câştig şi, atunci când aleg instituţia la care să-şi plaseze economiile, vor judeca pornind de la riscul pe care sunt dispuşi să şi-l asume. Cu alte cuvinte, ei trebuie să înţeleagă că nivelul dobânzii îţi arată nivelul riscului asociat. Totuşi, putem constata în continuare că atunci când o bancă acordă o dobândă ridicată, mulţi se reped cu economiile către aceasta. Deci ideea de câştig este criteriul esenţial, iar riscul asumat rămâne în planul al doilea. Iar aceasta este o chestiune de educaţie.

 

E nevoie de mai multă concentrare în piaţa bancară? Să aşteptăm noi fuziuni şi achiziţii?

 

Se pare că, până acum, jucătorii au avut suficient spaţiu pe solvabilitate pentru a-şi permite să supravieţuiască. Dacă vor avea loc fuziuni, ele vor veni ca urmare a unor decizii luate de autorităţile de supraveghere din alte state şi se vor face numai între bănci cu capital din acelaşi stat, de exemplu Grecia. E posibil totuşi să vedem nişte fuziuni.

În ceea ce priveşte potenţiale achiziţii, oferte sunt, şi de la bănci şi de la fonduri de investiţii. Persistă însă diferenţele în ceea ce priveşte aşteptările referitoare la preţ. BNR preferă băncile atunci când e vorba de o acţiune de cumpărare. Nu neglijăm nici fondurile de investiţii, pentru că se pare că lichidităţile în momentul de faţă în fonduri se pot găsi. Preferăm însă acele fonduri de investiţii care au mai investit în banking şi care au trecut prin anumite filtre de verificări în ţări cu experienţă.

 

Va încheia sistemul bancar anul financiar 2013 cu profit?

 

Depinde în mare măsură de modul în care se vor termina verificările în ceea ce priveşte modul de restructurare a creditelor şi corecta provizionare a pierderilor potenţiale. Creşterea din septembrie a nivelului provizioanelor pe IFRS este destul de mare faţă de luna august. Cifrele arătau 1,53 miliarde profit la jumătatea anului şi 1,47 miliarde la nouă luni. În acelaşi timp, provizioanele (raportare IFRS) au crescut cu 600 de milioane. Din această suprapunere de indicatori rezultă faptul că avem totuşi un profit operaţional frumos, nu? Că el e micşorat cu pierderea financiară datorită provizioanelor, e o realitate, dar există profit operaţional, şi asta e partea bună.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0