ANAF lucrează şi la simplificare!

ANAF lucrează şi la simplificare!

Aşa cum în Direcţia Antifraudă situaţiile în care s-au constatat excese s-au rărit faţă de anii trecuţi, după cum susţine preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), tot aşa se vor rări şi plângerile penale în cazurile de evaziune fiscală.

„Suntem în dialog cu Ministerul Justiţiei, cu Ministerul Public, cu Parchetul General precum şi cu celelalte divizii ale Parchetului din România să facem în aşa fel încât legislaţia din România să permită o mai uşoară investigare şi lămurire a acestui tip de infracţini sau potenţiale infracţiuni”, a declarat preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, în cadrul unei conferinţe organizată de Deloitte şi intitulată „Relaţia cu autoriăţile fiscale, confruntare sau colaborare?”

Vreau să apăr inspectorul fiscal în sensul în care legislaţia din România obligă în acest moment, repet obligă inspectorul să facă o plângere penală de câte ori are o suspiciune. Atunci, această prevedere destul de largă cuplată cu practica noastră care de câţiva ani este mai incisivă pe domeniul acesta duce şi la exagerări. Avem foarte multe plângeri penale care stau nelucrate la Parchet şi nu este OK”, a mai afirmat Dragoş Doroş.

Acesta a mai spus că autorităţile sunt „în proces de modificare a legii evaziunii fiscale şi a altor proceduri care să rezulte într-un curs al evenimentelor mai uşor, mai facil şi care să urmăreacă banii nu hârtiile”.

Dragoş Doroş speră ca „stocurile de plângeri penale” să scadă până la sfârşitul anului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0