Analiză Limitless Agency: Românii au făcut comenzi online în valoare de 180 de milioane de euro în primul trimestru din an

Analiză Limitless Agency: Românii au făcut comenzi online în valoare de 180 de milioane de euro în primul trimestru din an

Piața de ecommerce din România a înregistrat un trend ascendent în primul trimestru din 2023, valoarea totală a comenzilor fiind de peste 180 de milioane de euro, în ciuda inflației ridicate, arată datele unei analizate realizate de Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România. În T1, cea mai mare comandă plasată online a fost un televizor în valoare de peste 148.000 euro.

Conform analizei realizate în baza datelor din aproximativ 400 de magazine online, valoarea medie a comenzii a fost de 1.060 lei (214,6 euro) în perioada ianuarie-martie 2023. Totodată, au fost înregistrate 1.701.397 tranzacții, peste 80 de milioane de utilizatori și peste 99 milioane de sesiuni în magazinele online din portofoliul agenției.

Cele mai comandate produse sunt din categoriile telefoane / tablete, TV / audio – video, electrocasnice, laptopuri / desktopuri, pantofi sport, pantofi dama, ghete, botine, ceasuri, bijuterii și ochelari de soare sau de vedere și lentile de contact. Cel mai scump produs comandat online este un televizor, din categoria smart TV, în valoare de 729.999,90 lei (peste 148.000 euro), achiziționat în ianuarie 2023.

“Începutul de an indică faptul că piața de ecommerce își continuă creșterea într-un ritmorganic, tot mai mulți români preferând să achiziționeze produse sau servicii online. De altfel, crește tot mai mult încrederea consumatorilor în platformele de ecommerce, având loc achiziții cu valori mari, de mii sau sute de mii de lei. De asemenea, vom vedea o creștere și a numărului de magazine în online, având în vedere preferința tot mai mare a românilor pentru a comanda produse online pentru a beneficia de avantajele oferite de acest canal”, declară Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

În contextul creșterii concurenței în ecommerce, se resimte o creștere a cererii pentru servicii de marketing digital, piața de marketing online revenindu-și spectaculos la început de 2023. De altfel, Limitless Agency a înregistrat o creștere de aproape 100% a cererii pentru servicii promovare PPC și SEO la început de 2023 față de primul trimestru de anul trecut și estimează o majorare de 30% a cifrei de afaceri, la 4,2 milioane de euro, până la finalul anului.

Retailerii online alocă bugete lunare între 1.000 de euro și 200.000 de euro pentru servicii de promovare prin campanii PPC (Google Shopping Ads, Facebook Ads) și campanii SEO, vizând creșterea numărului de clienți, creșterea vânzărilor și a valorii comenzii medii, dar și creșterea vizibilității brandului.

Pentru 2023, reprezentanții Limitless Agency estimează o creștere în jur de 15% pentru piața de ecommerce, punctând că este loc de o creștere dublă în domeniu.

“În condițiile în care în prezent doar 45% dintre românii cu acces la Internet comandă online, potențialul ecommerce-ului românesc este infinit, piața crescând organic de la an la an. De altfel, cu fiecare an vedem un număr tot mai mare de români care comandă online, cu vârfuri înregistrate de sărbători. Spre exemplu, cu ocazia Paștelui, consumatorii români au cheltuit cu aproape 40% mai mult online față de o zi obișnuită, valoarea medie a comenzii fiind de 370 lei, în creștere cu 27% față de anul trecut. Mai precis, a devenit deja o obișnuință ca românii să comande tot mai des și mai mult online, în special de sărbători, pentru a evita aglomerația din magazine și pentru a beneficia de retur gratuit. Iar această tendință este tot mai prezentă zi de zi, inclusiv pentru alimente, nu doar pentru produse de care nu este nevoie imediat”, explică Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency. 

De asemenea, costurile de marketing vor crește având în vedere concurența tot mai mare în online, reprezentanții Limitless Agency recomandându-le magazinelor online

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0