ANALIZĂ XTB, Radu Puiu: Trump s-a răzgândit din nou. Ce înseamnă pentru Europa cele 90 de zile de pauză de la tarifele comerciale?

ANALIZĂ XTB, Radu Puiu: Trump s-a răzgândit din nou. Ce înseamnă pentru Europa cele 90 de zile de pauză de la tarifele comerciale?

Deși următoarele 3 luni de pauză de la aplicarea tarifelor lui Donald Trump par a fi de bun augur pentru următorul trimestru al anului, în aceste 90 de zile sunt așteptate negocieri intense pentru a identifica soluții comerciale, Uniunea Europeană fiind, de asemenea, în centrul atenției, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale.

Anul 2025 este departe de a fi unul monoton. Investitorii analizau performanța istorică a piețelor în primul an al unui mandat prezidențial  și se așteptau la o performanță bună.

Investitorii nu se așteptau, însă, ca primele luni ale anului să semene cu o vizită într-un parc de distracții decât cu o zi intensă de investit la burse. Cu momente pline de adrenalină care îi țin pe investitori cu sufletul la gură, traderii sunt, practic, „obligați” să urmărească fluxurile de știri pentru a afla ultimele evoluții.

Totuși, următoarele 90 de zile ar putea aduce un moment de respiro, după ce administrația Trump a anunțat amânarea intrării în vigoare a taxelor vamale. China, însă, nu beneficiază de această amânare de trei luni – liderul administrației SUA deja a anunțat pentru acest stat o majorare a tarifelor cu 125%.

Președintele american a indicat că „turbulențele” vizibile pe piețele financiare după punerea în aplicare a tarifelor au jucat un rol în decizia sa. Această tactică a impulsionat bursele americane: de exemplu, indicele tehnologic Nasdaq a urcat cu 10,4%, S&P 500 a câștigat 8,2% iar Dow a avansat cu 7,1%.

Amânarea vine pentru tarife „reciproce” asupra importurilor din aproape 60 de țări și Uniunea Europeană. Importurile de la acești parteneri comerciali vor fi acum supuse, începând cu 5 aprilie, taxei unice de 10% pe care Trump a aplicat-o mărfurilor din toate țările străine, subliniază Radu Puiu.

În mesajul prin care a anunțat pauza, Trump a sugerat că scopul este acela de a oferi partenerilor comerciali ai SUA posibilitatea de a încheia acorduri pentru a evita tarifele inițiale.

În același timp, administrația americană a declarat că dorește ca țările să ia măsuri care includ reducerea propriilor tarife, precum și a altor bariere comerciale care ar putea include reglementări, cote, subvenții pentru producătorii interni, dar și protecția insuficientă a proprietății intelectuale.

Mai mult, intenția administrației americane pare a avea drept scop identificarea unui front comun cu UE și cu alți actori comerciali importanți pe plan global. În egală măsură, se poate spune că șeful de la Casa Albă își dorește să abordeze negocierile cu China dintr-o poziție de forță, unitară, explică analistul financiar XTB România.

Presiunea tarifară asupra Chinei vine într-un moment dificil, prețurile la nivelul consumatorilor suferind a doua lună de scădere în martie, conform datelor publicate joi dimineață. Administrația de la Beijing este obligată să ia măsuri de revigorare a economiei, dar escaladarea războiului comercial ar putea pune și mai multă presiune descendentă asupra prețurilor.

Pe plan intern, Beijingul a semnalat urgența sporită de a sprijini economia care, anul trecut, s-a bazat în mare parte pe exporturi.  Așteptările sugerează un pachet de stimulente economice suplimentare ca prim răspuns în fața noii realități.

Negocieri intense, așteptate în cele 90 de zile de respiro

La ce ne putem aștepta? La 90 de zile de negocieri – sau încercări de negocieri – pentru a ajunge la un numitor comun. Pentru moment, „norul amenințărilor tarifare” din partea SUA pare să se fi disipat, însuși președintele Trump spunând că probabil nu va fi nevoit să majoreze tarifele pentru a forța negocierile.

Este posibil ca, atunci când „armistițiul” de 90 de zile va expira la începutul lunii iulie, țările care nu vor fi negociat un acord cu SUA să se confrunte din nou cu tarifele anunțate acum câteva zile. Desigur, președintele american ar putea să anunțe o nouă amânare.

Prin plasarea Chinei în centrul atenției, Washingtonul a semnalat că dorește să exercite o presiune ridicată asupra celei de-a doua mari economii a lumii, căutând, în același timp, o cooperare cu alte state în negocierile cu Beijingul.

Se așteaptă ca majorarea tarifelor americane să afecteze economia chineză, economiștii Goldman Sachs reducând, joi, prognoza de creștere pentru 2025 de la 4,5% la 4%, arată analistul financiar XTB România.

Un alt aspect important este că rivalitatea cu China depășește cu mult sfera economică, motiv pentru care negocierile nu vor fi ușoare. La rândul său, Pentagonul a criticat Beijingul pentru influența sa asupra infrastructurii cheie. Pe de altă parte, China și-a avertizat cetățenii să nu călătorească sau să studieze în SUA.

Pe măsură ce relațiile cu SUA s-au tensionat, China a încercat o apropiere față de Europa și Asia de Sud-Est, încercând să identifice o cauză comună în ceea ce privește amenințările tarifare ale administrației Trump, mai arată Radu Puiu.

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiții. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 69% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: