Angajații Edenred România și Edenred Digital Center donează 70 de zile de voluntariat în cadrul evenimentului global Idealday

Angajații Edenred România și Edenred Digital Center donează 70 de zile de voluntariat în cadrul evenimentului global Idealday

70 de zile au fost donate de angajații companiilor Edenred din România în cadrul celei de-a 4-a ediții a evenimentului maraton Idealday, desfășurat pe 16 octombrie. Idealday este un eveniment de o zi dedicat acțiunilor de solidaritate în cadrul comunităților locale în care este prezent grupul Edenred. În România, angajații Edenred și Edenred Digital Center s-au implicat în acțiuni de susținere a proiectelor de educație online, educație nutrițională și promovarea unui stil de viață sănătos și protejarea mediului.

„Solidaritatea este cuvântul cheie în Edenred, iar, pentru Idealday, am ales să ne implicăm în cauze în care credem, cauze ce ne unesc şi ne dau speranță într-un viitor mai bun, ce va permite şi încuraja progresul. Într-un an atipic și greu încercat pentru toți, angajații Edenred din România au donat timp și s-au implicat într-un maraton al faptelor bune care au vizat, în primul rând, copiii din medii defavorizate”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Edenred și Edenred Digital Center susțin educația online

Într-o perioadă dificilă pentru sistemul educațional, Edenred și Edenred Digital Center, în parteneriat cu asociația Code Kids, care participă la formarea competențelor digitale pentru copiii din mediile rural și urban mic, donează tablete și abonamentele de internet pentru un an, copiiilor din comuna Raciu, judeţul Dâmboviţa.

Sprijinirea copiilor din Raciu este unul dintre proiectele centrale ale acțiunilor de voluntariat de anul acesta derulate de companiile Edenred. Astfel, în cadrul acțiunii, aceștia au primit și rechizite necesare pentru școală și materiale sanitare, precum geluri dezinfectante și măști de protecție.

Pentru că Idealday a coincis cu Ziua Mondială a Alimentaţiei Sănătoase, ca parte a programului „FOOD – Hai la 1 la Masă”, Edenred a oferit, de asemenea, un prânz sănătos copiilor ce frecventează cursurile de programare oferite în comunitate de Code Kids.

Alimentație și stil de viață sănătoase pentru angajați

Continuând acțiunile programului de nutriție FOOD, implementat de Edenred în România și gândit pentru a pune în legătură angajații aflați în timpul programului de lucru cu unitățile alimentare de proximitate care oferă alternative alimentare sănătoase, Edenred le-a oferit 80 de prânzuri sănătoase angajaților din două companii partenere – fabrica de încălțăminte Alba Mare și spălătoria ecologică Top Wash.

Stilul de viață sănătos și activ este promovat și în cadrul organizației, unde, anul acesta, angajații Edenred primesc, la aniversări, brățări fitness și cântare inteligente, pentru a-i ajuta să se mențină sănătoși.

De asemenea, mediul este un subiect tot mai important, iar conservarea lui a devenit un deziderat pentru angajații Edenred, care, în cadrul Idealday, au participat la o amplă acțiune de igienizare a Deltei Văcărești din Capitală.

Cursuri de securitate online pentru copiii vulnerabili, în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România

Seria de acțiuni de voluntariat în cadrul Idealday a continuat cu seminarii susținute de 16 angajați ai hub-ului internațional de IT Edenred Digital Center, în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România. Copiii vulnerabili din medii defavorizate au participat la sesiuni de pregătire pe teme de securitate în mediul online și consiliere profesională. Angajații Edenred Digital Center îi ajută să ia decizii corecte în parcursul lor școlar și profesional, arătându-le cum pot afla ce aptitudini au, pentru a le fi mai ușor să decidă ce școli și cursuri sunt în măsură să urmeze.

„Ne-am implicat cu responsabilitate, alături de Edenred România, în acțiuni de sprijin al copiilor din medii defavorizate, care au cea mai mare nevoie de îndrumare. Ca de fiecare dată, colegii meu s-au mobilizat și cu ocazia Idealday și și-au exprimat dorința de a continua, pe termen lung, parteneriatul cu SOS Satele Copiilor România”, spune Răzvan Popescu, HR Director&Site Leader Edenred Digital Center.

În aceeași direcție, developerii Edenred Digital Center au susținut ateliere de inițiere în JAVA, RPA și XML pentru copii care frecventează cursurile asociației Code Kids din Dobrogea.

Grupul Edenred desfășoară acțiuni de responsabilitate socială în acord cu cele trei direcții asumate la nivel mondial: Ideal People, ce vizează îmbunătățirea calității vieții, Ideal Planet, dedicată conservării mediului, și Ideal Progress, concepută pentru a aduce plus valoare într-un mod responsabil, într-o manieră etică întregului nostru lanț valoric.

În fiecare an, voluntarii Edenred România donează timp și se implică în acțiuni de responsabilitate socială, plantând copaci, sprijinind proiecte sociale destinate comunităților afectate de calamități naturale, familiilor defavorizate sau copiilor afectați de maladii incurabile.

În România, grupul Edenred este reprezentat de trei companii, Edenred România, hub-ul IT Edenred Digital Center și platforma de beneficii flexibile BenefitOnline.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0