Apple Pay este disponibil de astăzi clienților BCR, oferind încă o modalitate simplă, sigură și inteligentă de plată

Apple Pay este disponibil de astăzi clienților BCR, oferind încă o modalitate simplă, sigură și inteligentă de plată

Banca Comercială Română oferă clienților săi, începând de azi, Apple Pay, o soluție care transformă plățile mobile într-o experiență ușoară, sigură și confidențială, la îndemâna oricui.  Introducerea soluției este un pas firesc pe care BCR îl face pentru a acoperi tot spectrul de plăți inteligente cu telefonul, capabile să le facă viața mai ușoară clienților, mai ales când vine vorba despre finanțele personale.

Siguranța și confidențialitatea sunt elemente centrale ale Apple Pay. Când utilizezi un card de credit sau de debit cu Apple Pay, datele cardurilor nu sunt stocate pe dispozitiv și nici pe serverele Apple. În schimb, îți este atribuit un număr unic de cont de dispozitiv, care e criptat și stocat în siguranță în telefonul tău. Fiecare tranzacție este autorizată printr-un cod de securitate unic și dinamic. Apple Pay este ușor de configurat, iar utilizatorii vor primi în continuare toate beneficiile oferite de cardurile de credit și de debit. Apple Pay funcționează începând cu telefoanele iPhone SE, iPhone 6 și versiunile ulterioare, precum și de pe Apple Watch.

Cu iPhone și Apple Watch, clienții BCR pot plăti cu Apple Pay în magazine, restaurante, la metrou, în autobuze sau taxiuri, precum și multe alte locuri. La cumpărăturile online cu Apple Pay, prin aplicații sau de pe Safari, nu mai este nevoie să adaugi manual datele cardului pentru plată sau informațiile de livrare si facturare. Fiecare achiziție prin Apple Pay se poate autentifica printr-o simplă privire sau atingere, prin Face ID sau Touch ID, sau cu parola dispozitivului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0