Arbitraje cu o valoare de peste 50 milioane de euro finalizate cu succes de NNDKP

Arbitraje cu o valoare de peste 50 milioane de euro finalizate cu succes de NNDKP

NNDKP a finalizat cu succes cele două dosare arbitrale succesive legate de proiectarea și executarea unuia dintre cele patru loturi ale autostrăzii Sebeș-Turda. Aceste dispute arbitrale, începute în anul 2017, respectiv anul 2019, cu o durată de soluționare de peste 3 ani fiecare, au avut drept obiect pretențiile Antreprenorului – extensie de timp, costuri suplimentare, profit nerealizat și dobânzi cu o valoare cumulată de peste 50 milioane de euro, născute în legătură cu executarea aceluiași contract administrativ, grefat pe regulile FIDIC Galben 1999 (proiectare și execuție). 

Cele două arbitraje au adresat deopotrivă problematica respectării procedurii contractuale avute în vedere de Sub-clauza 20.1 (specifică revendicărilor Antreprenorului în cadrul contractelor grefate pe regulile FIDIC), cât și a îndreptățirii Antreprenorului la recuperarea integrală a prejudiciilor suferite atât în ipoteza existenței unor lucrări suplimentare, cât și în ipoteza prelungirii duratei de execuție din motive aflate în sfera de risc a Beneficiarului.

De asemenea, cauzele au presupus administrarea unui probatoriu complex ce a vizat clarificarea aspectelor tehnice și financiare ale evenimentelor de risc intervenite în executarea contractului, determinarea perioadelor de întârziere și stabilirea categoriilor de costuri cuvenite Antreprenorului.

Echipa NNDKP care a reprezentat Antreprenorul în aceste litigii a fost formată din Valeriu Mina, Partener, și Alexandra Măruțoiu, Asociat Manager, membri ai practicii de Soluționare a Disputelor din cadrul NNDKP, specializați în arbitraj, avocați care au gestionat cu succes în ultimii ani o gamă extrem de diversificată de litigii de instanță și arbitrale în legătură cu proiecte de mare și medie infrastructură. 

Din echipa care a gestionat acest proiect a făcut parte și Răzvan Vlad, Partener în cadrul practicii de Achiziții Publice și PPP a NNDKP, care a acordat asistență în faza de implementare a contractului, în faza formulării revendicărilor Antreprenorului și soluționării acestora în procedura CAD.

„Această soluție confirmă efortul susținut al avocaților NNDKP specializați în litigii arbitrale de a identifica cele mai bune argumente privind îndreptățirea Antreprenorului de a obține diferite categorii de costuri suplimentare prin raportare la apariția unor evenimente de risc calificate de prevederile contractuale ca aflându-se în aria de risc a Beneficiarului. Implicarea noastră continuă în ultimii 12 ani în materia litigiilor privind executarea contractelor administrative și în proiectele de mare infrastructură a dus la acumularea unor cunoștințe de primă clasă și la înțelegerea detaliată a problemelor de ordin tehnic și a modalităților de calcul a diferitelor categorii de costuri. Am consolidat, astfel, o practică judecătorească și arbitrală consistentă, care este o premisă reală solidă pentru succesele și reprezentările viitoare”, a declarat Valeriu Mina.

Practica de Soluționare a Disputelor a NNDKP coordonată de Ana Diculescu-Șova este recunoscută independent drept o forță în domeniul litigiilor, arbitrajelor și a altor proceduri de soluționare a disputelor. Confirmarea statutului său vine și prin poziționarea pe primele poziții în clasamentele realizate de ghidurile internaționale de renume precum Chambers & Partners, începând cu anul 2007, și de Legal 500 începând cu anul 2002. Cu 7 Parteneri care coordonează o echipă de peste 40 de avocați de litigii prezenți în București și în birourile regionale ale firmei, NNDKP dispune de resursele necesare pentru a gestiona cazuri complexe, implicând mai multe părți sau care au o durată de mai mulți ani și a propune strategii concrete pentru a reduce potențiale riscuri viitoare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0