ArcelorMittal Galaţi a investit 7 mil euro în programul pentru creșterea eficienţei energetice

TB1ArcelorMittal Galați a investit peste 7 milioane de euro pentru modernizarea completă a unui set de turbosuflante, în vederea reducerii consumului de energie la Furnalul 5, a anunţat compania într-un comunicat.

Turbosuflantele asigură injectarea de aer rece în furnale şi sunt esențiale în procesul tehnologic. În urma acestei investiții, compania a redus la jumătate consumul de abur al turbosuflantelor.

“Derulăm un program amplu de creștere a eficienţei energetice pentru compania noastră, iar actuala investiție face parte din acest program, permițându-ne să eficientizăm imediat, cu efect pe termen lung, consumul de energie (…) Obiectivul nostru este să îmbunătăţim performanța operațiunilor noastre, astfel încât să ne putem adapta la cerințele clienţilor noștri şi – de asemenea – la realităţile pieţei. Vom continua să investim pentru implementarea tehnologiilor moderne, care sprijină utilizarea mai eficientă şi mai productivă a proceselor noastre de producţie”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi.

În urma investiţiei, cele două turbosuflante sunt mai eficiente, mai flexibile, mai fiabile și pot fi operate în funcţie de nivelul de producţie. “Setul de turbosuflante consumă acum doar 32 – 40 de tone de abur pe oră, faţă de 70 de tone înainte de modernizare. Datorită consumului eficient de abur, compania poate, acum, să producă o cantitate de energie pe care o poate utiliza în procesul de producţie. De asemenea, a fost implementat un nivel ridicat de automatizare, axat pe creșterea eficienței operațiunilor”, se arată în comunicat.

Investiţia face parte din Proiectul “Energize”, care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15% în următorii cinci ani. Planul de acţiune al acestui proiect vizează o serie de departamente, de la procese şi echipamente energo-intensive la activităţi de birou, implicând toate aspectele unei afaceri, de la operaţiuni, la mentenanţă, investiţii şi achiziție.

În ultimii 10 ani, ArcelorMittal Galaţi a investit aproximativ 800 de milioane de euro pentru modernizări tehnologice, ale echipamentelor de producţie şi înlocuirea utilajelor uzate. Aceste investiţii au condus la eficientizarea lanţului de producție.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0