ARIR a premiat cele mai bune companii și cei mai buni profesioniști în relația cu investitorii

ARIR a premiat cele mai bune companii și cei mai buni profesioniști în relația cu investitorii

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) recunoaște anual performanța companiilor în Relația cu Investitorii (IR) în colaborare cu Institutional Investor – lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor, precum și alți parteneri. În cadrul Galei ARIR din 2021 au fost premiate cele mai bune companii, cei mai buni profesioniști în IR și cele mai bune rapoarte de sustenabilitate.

Categorie Premianți Decizie
Cel mai bun CEO Johan Meyer, Fondul Proprietatea
Christina Verchere, OMV Petrom Investitori Instituționali
Cel mai bun CFO Cătălin Cădaru, Fondul Proprietatea
Alina Popa, OMV Petrom
Stephane Fortin, BRD Investitori Instituționali
Cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii Ioana Bîrsu, Fondul Proprietatea
Marius Dan, Fondul Proprietatea
Adriana Marin, OMV Petrom
Mihaela Nădășan, Banca Transilvania Investitori Instituționali
Cea mai bună Companie OMV Petrom
Romgaz
Digi Communications Investitori Instituționali
Cea mai bună Companie TeraPlast
BRK Financial Group
Bittnet Systems Investitori Individuali
Cel mai bun raport de sustenabilitate ALRO și OMV Petrom
Banca Transilvania
Electrica Juriu de experți
Premiu „Creating history” UAMT
COMELF
IMPACT Developer & Contractor BVB și ARIR
Premiu „Best Board Design” Purcari Wineries Envisia și ARIR

În acest an premiile au fost oferite la 8 categorii în urma evaluării directe ale investitorilor instituționali, individuali, dar și de către jurii formate din experți. Fondul Proprietatea și OMV Petrom, precum și reprezentanții lor, au primit cele mai multe nominalizări din partea investitorilor instituționali din întreaga lume, urmate de Digi Communications, BRD și Romgaz.
TeraPlast a fost votată cea mai bună companie de către investitorii individuali, urmată de BRK Financial Group și Bittnet Systems. La categoria “Cel mai bun raport de sustenabilitate”, 2 companii listate, ALRO și OMV Petrom, au fost pe primul loc, urmate de rapoartele Băncii Transilvania și Electrica.
3 companii au fost premiate la categoria “Creating History ”, fiind primele companii listate la BVB: UAMT, COMELF și IMPACT Developer & Contractor. Purcari a fost premiat pentru “Best Design Board” în urma evaluării unui juriu sub coordonarea ENVISIA.

“Felicitări ARIR pentru cea de-a treia aniversare! Echipa Franklin Templeton a sărbătorit anul acesta 10 ani de conducere a Fondului Proprietatea și privim înapoi la eforturile noastre constante de a promova România, piața locală de capital, de a îmbunătăți guvernanța corporativă, precum și relațiile transparente și proactive cu investitorii în cadrul companiilor noastre din portofoliu. Astăzi este, așadar, o oportunitate excelentă de a aprecia și de a reflecta asupra progresului realizat din 2011 până în 2021. Este, totuși, o călătorie constantă de îmbunătățire și, în calitate de membru fondator ARIR, am fost bucuroși să colaborăm cu ceilalți membri pentru a tinde spre o piață locală de capital și mai puternică, bazată pe principiile guvernanței corporative și transparenței, comunicarea cu părțile interesate fiind o componentă de bază a acesteia” a spus Johan Meyer, CEO Franklin Templeton International Services S.À R.L. Bucharest Branch.
„Suntem foarte onorați de recunoașterea multiplă pe care am primit-o din partea comunității investiționale în acest an. 2021 a fost un an foarte special pentru OMV Petrom, datorită aniversării a 20 de ani de la listarea companiei la Bursa de Valori București și a includerii sale în indicii FTSE Russell Piețe Emergente. Aceste repere ne-au făcut să reflectăm din nou asupra călătoriei de transformare pe care compania noastră a parcurs-o pentru a deveni o companie foarte performantă și sustenabilă și, astfel, o opțiune de investiție mai atractivă pentru o bază mai largă de investitori. Calatoria continuă, așa cum veți vedea curând în Strategia 2030. Recunoașterea și opiniile comunității investiționale ne motivează și ne ghidează, înseamnă o responsabilitate crescută și hotarâre în drumul nostru către o performanță sustenabilă a afacerii, precum și în strădania noastră continuă pentru excelența în toate demersurile noastre” a declarat Alina Popa, Director Financiar, OMV Petrom.
“ALRO, o companie cu o tradiție de peste 55 de ani, a demonstrat că reușeste să mențină pasul cu tendințele actuale, să inoveze inclusiv prin raportul său de sustenabilitate: “Privind către un viitor verde”. Locul 1 la categoria “Cel mai bun raport de sustenabilitate” ne onorează și reprezintă o recunoaștere a nivelului ridicat al performanței de sustenabilitate pe care l-a atins ALRO. Totodată demonstrează preocuparea și angajamentul companiei de a contribui la progresul comunităților în care operează sprijinind astfel și dezvoltarea durabilă a României în contextul atingerii obiectivelor Pactului Ecologic European”  a spus Marian Năstase, Președinte Consiliu Director, ALRO.
“Repoziționarea strategică a Grupului TeraPlast se traduce prin investiții de 32 milioane de euro în acest an, prin M&A, dar și printr-o îmbunătățire a performanțelor operaționale. Rezultatele în ansamblul lor arată că planurile noastre, determinarea și viziunea din care au pornit, au fost ancorate în realitate și confirmate de realizări. Aceste performanțe susțin în practică motto-ul aniversării celor 125 de ani de tradiție – „Evoluția ne definește”. Am continuat să livrăm creșteri de două cifre, am încheiat tranzacții de M&A, iar răsplătirea acționarilor pentru încrederea acordată a fost o prioritate pentru noi. Ne bucurăm de susținerea investitorilor noștri și tot timpul păstrăm deschise canalele de comunicare; transparența este în centrul politicilor noastre, avem un dialog onest și suntem receptivi la sugestii. Este o comunicare cu flux în ambele sensuri”  a declarat Ioana Birta, CFO, TeraPlast.
„La povestea și propunerea de investiții a unei companii contibuie mai mulți factori, nu doar cifrele financiare. Activitatea de relația cu investitorii, cu instrumentele și expertiza departamentului, au capacitatea de a conecta punctele și de a traduce complexitățile unei afaceri pentru piață, cum nicio altă funcție corporativă nu o poate face pentru ca în cele din urmă să fie asigurată o evaluare echitabilă a acțiunilor și pentru a putea solicita investiții. În fiecare an, vedem noi nominalizări din România din partea investitorilor instituționali în sondajul realizat de Institutional Investor, ceea ce indică faptul că echipele executive și cele din IR lucrează în mod continuu pentru a răspunde cerințelor din ce în ce mai mari din investitorilor și autorităților de reglementare. Este necesar să continuăm să lucrăm și să creștem eforturile pentru a deveni competitivi în cursa pentru capital din regiune. Cu sprijinul asociațiilor precum ARIR, companiile românești vor fi dotate cu instrumentele și cunoștințele potrivite pentru a se angaja și a vorbi limba comunității internaționale de investiții” a spus Amani Korayeim, Director EMEA – II Research, Institutional Investor.

„În acest prezent tulbure și alert în care adesea dialogul se simulează și meritocrația pierde teren în fața mediocrității, noi am reușit – conform viziunii noastre – să devenim un real instrument de promovare a celor mai bune practici din domeniul relațiilor cu investitorii. Suntem o platformă de dezvoltare a profesioniștilor, acționând pe cinci linii strategice: comunicare, reglementare, recunoaștere, prezentare, dezvoltarea pieței de capital. Și pentru tot ce-am devenit, și pentru tot ce suntem, mulțumiri tuturor colegilor, partenerilor, asociaților, întregii echipe, care poartă amprenta excelenței” declară Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.

Investitori Instituționali: 351 de companii listate și 552 de persoane au fost nominalizate de către investitorii instituționali la sondajul aferent acestui an și 7 companii și 10 persoane din România au fost desemnate și evaluate de către investitorii globali pentru performanța lor remarcabilă la cel puțin unul dintre criteriile de evaluare de bază.

Investitori Individuali: 560 de investitori și-au exprimat opinia cu privire la interacțiunea cu emitenții listați la BVB din piața principală. Au punctat transparența companiilor, calitatea raportărilor, comunicarea din perspectiva disponibilității și proactivității echipei pentru Relația cu Investitorii.

Juriul de Experți pentru evaluarea rapoartelor de sustenabilitate: Adina Ardeleanu – Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu – Vicepreședinte CFA Romania, Cristian Petre – Portfolio Manager NN Pensii, Mihaela Stoica, ICA – Specialist în conformitate servici financiate și Mugur Popescu – Director Investiții BCR Pensii.

Juriul de Experți pentru desemnarea Best Board Design: Prof. Nada Kakabadse – Președinte al comitetului de premiere, Membru Fondator ENVISIA, Drd. Daniela Șerban – Președinte ARIR, Drd. Bogdan Mihail – Membru CA Envisia, Drd. Hanaan Yaseen, Board Design Lead, Adriana Lobdă – Membru Fondator ENVISIA și Carmen Micu – CEO și Membru Fondator ENVISIA.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0